gura apă. Le mototolim şi noi pe cele de seama noastră.Câte unul, cu tuleie pe buză, se răsteşte la noi:

— Nu vă e ruşine, mucoşilor?

— Dar ţie nu ţi-e ruşine?

— Eu sunt… flăcău…

— Şi noi o să fim…

181

— O să, neică, dar acum nu sunteţi.

S-a lăsat seara. Ceaţă. Parcă undeva, sub pământ, ard focuri care nu se văd. Din pământ răsare ceaţa ori poate vine de sus. Nu ştie nimeni de unde vine cu adevărat ceaţa.Parcă

vine de pretutindeni şi scurtează ziua mohorâtă.

Se sparge damul. A plecat băiatul cu fluierul. Cântând a plecat. După el, turmă, noi.

În faţa damului, în drum, aşteptă o căruţă cu patru cai.Trei băieţi în căruţă. Uite-l pe Avendrea, prietenul fratelui meu Ion. Uite-l pe Verde. Uite-l pe Alviţă…

Trecem pe lângă căruţă. Alviţă, rezemat de loitre. O ţigară

îi atârnă de colţul gurii. O strigă pe soră-mea:

— Evanghelino, fă-te-ncoa, vreau să te întreb ceva.

Se opreşte soră-mea, se uită la el.

— Am să-ţi spun o taină la ureche…

Soră-mea se apropie de el. Eu, ca mânzul după iapă, mă

ţin de coada soră-mi.

Nici nu s-a apropiat bine soră-mea de Alviţă. Flăcăul se repede, o apucă de mijloc, o ridică în sus. Cum ai ridica un snop, o ridică şi-o aruncă în căruţă. O prinde în braţeAvendrea. Dă chiot soră-mea. O singură dată. Tare.

Avendrea îi astupă gura cu palma.

— Dumnezeii mă-ti. Ce urli aşa?…

Sare Alviţă în scara căruţei. Verde arde bici cailor. Fulgeră

copitele. Căruţa sfârâie la deal. Alviţă scoate pistolul din buzunar şi trage focuri în aer. Căruţa se pierde în susul dealului.

— Au furat-o! aud în jurul meu. Au furat-o! Hai laAlviţă

acasă! O să fie zaiafet mare astă-seară…

O rup fuga spre casă.

— Mamă, a furat-o pe dada…

— Cine a furat-o?

— Alviţă…

182

Îşi trage poştalii în picioare, îşi pune broboada pe umeri mama.

— Hai cu mine, Darie, să-l căutăm pe tata.

Îl găsim la cârciuma lui Toma Ocî.

Bate în roşu obrazul tatii. Ori de câte ori bea o cinzeacă

de ţuică ori un pahar de vin, i se roşesc obrajii şi urechile…

Mama

îi

face

semn,

tata

iese afară, puţin

îngrijorat.Niciodată mama nu l-a căutat la cârciumă.

— Ce s-a întâmplat?

— A furat-o pe Evanghelina de la dam.

— Cine?

— Alviţă…

Îşi muşcă tata sfârcul mustăţii.

Soră-mea Evanghelina şi frate-meu Ion sunt copiii mamei. Pe dealul dintre Stănicuţ şi Adâncata are mama, de la bărbatul ei dintâi, un lot de pământ. Pământul de pe dealulStănicuţului e sărac, dă roade puţine. Totuşi, un lot e un lot. Cine are boi buni şi plug care poate să înfigă

adânc fierul în brazdă scoate mai mult. Pământul nici nu este almamei. Lotul o să fie împărţit în două: o jumătate o va lua mărite. S-a grăbit Alviţă. A furat-o. Li s-a mai întâmplat şi altora, obicei vechi.

Dada Evanghelina aşteaptă să crească, apoi să se mărite.S-a grăbit Alviţă. A furat-o. Li s-a mai întâmplat şi altora, obicei vechi.