S-a gătit soră-mea Evanghelina. Fir de busuioc uscat şi-a înfipt în păr, după ureche…

A trecut Crăciunul… S-a dus şi Boboteaza… Până la primăvară mai e, mai e…

Umbli pe drum. Zăpada se macină sub tălpi. Apeşi mai tare, de sub tălpi izvorăşte apă. Leoarcă ne sunt picioarele…

Până

mai

an,

soră-mea

Evanghelina

era

179

bondoacă.Cincisprezece ani a împlinit astă-toamnă şi dintr-o dată s-a lungit, s-a deşirat. Pare mai slabă, mai naltă, mai subţire… Are ochi codaţi şi în ochi i-a răsărit o lumină

mare.Sprâncenele soră-mi sunt lungi – ca ale mamei – genele prelungi.

— Mă iei la dam?

— Ţi-am spus că nu te iau…

Ca o paparudă se băcăneşte cu roşu pe obraz, se uită întrun ciob de oglindă, unde l-o fi găsit!…

Până acum în casa noastră nu se afla oglindă. Niciodată

mama nu s-a uitat într-o oglindă. De ce să se uite!…Să vadă

cum i se veştejeşte faţa? Destul că vedem noi…

— Mamă, dada nu mă ia la dam.

— Las-o să se ducă singură.

— Nu vreau s-o las.

— Dacă nu vrei…

Soră-mea Evanghelina pleacă la dam. Din când în când se opreşte, prinde în mâini zăpada, o face cocoloş, se întoarce, zvârle-n mine.

— Întorce-te acasă, Darie!

— Nu mă întorc!

— Întoarce-te!

— Nu vreau.

Mă fugăreşte. Dacă m-ar ajunge, m-ar pune jos, m-ar bate.

Alerg mai repede decât toţi copiii din sat. Începe să mă roage cu frumosul:

— Întoarce-te acasă, Darie. Nu te ţine după mine astăzi.

Am să te bat când o să intri în dam.

— O să-ţi fie ruşine să mă baţi.

— Dacă te întorci acasă, o să-ţi aduc… covrigi.

— Nu te cred, n-ai bani să cumperi covrigi.

O apucă spre dam. Eu, după ea.

180

Damul e un bordei părăsit, fără uşi, fără ferestre, la marginea satului, dincolo de casa unchiului meu PăuneVacă.

Ajunge soră-mea la dam. Ajung şi eu. Intră soră-meaEvanghelina înăuntru. Intru şi eu. Ne-au luat-o alţii înainte, au fost mai vrednici…

La dam vin băieţi, vin fete mai mari, care au să se prindă

la primăvară în horă. Vin să înveţe să joace. N-au lăutari.

Cântă unul cu fluierul ori cu clarineta.

Noi, cei mici, ne ţinem după fraţii, după surorile noastre.

Ne aşezăm pe lângă ziduri, ne uităm la ei cum horesc

— Unii mai sprinteni, alţii mai greoi. Mocofanii abia mişcă picioarele, parc-ar avea buturugi legate de ele.

Flăcăii şi fetele care s-au prins în horă nu calcă pe la dam. Nici n-au ce căuta. Ei îşi leagă hora în faţa cârciumii.Cu şapte cârciumi e pricopsit satul şi cârciumarii toţi sunt certaţi între ei. Fiecare cârciumar vrea ca hora să

se-ntindă în şosea în faţa prăvăliei lui. Pentru asta tocmeşte şi plăteşte lăutari. Socoteala nu e rea; la cârciumă oamenii beau şi, dacă beau, plătesc…

Fruntea flăcăilor hotărăşte la care cârciumă să se rotunjească hora. Primesc în dar de la cârciumar o vadră

de ţuică, una de vin, un şir de covrigi, un ciurel de mere aduse de mocârţani cu căruţele dinspre munte.

Zarvă mare în dam.

Când se opreşte hora – şi hora se opreşte numai când mânzul cu fluierul a ostenit – băieţii înghesuie fetele prin colţuri, le ciup, le pupă, le strâng de mijloc. Nouă ne lasă