Se sfătuiesc părinţii, începe să le treacă supărarea.
Ion Suciu, căruia satul îi spune Alviţă, e un flăcău chipeş, sprinten. Locuieşte împreună cu maică-sa în cealaltă parte a satului. Peste drum de popa Tomiţă
Bulbuc locuieşte Alviţă. Are casă, are pământuri. O să
înceapă să aibă şi copii. Or să înceapă să muncească. Cu ce are soră-mea Evanghelina, cu ce are Alviţă, au să fie în 183
stare să lege două în tei.
Mai neînduplecat pare tata. Nu-1-supără că soră-mea a fost furată. Îl supără altceva: că n-a ştiut el mai înainte ce-o să se întâmple, că n-a bănuit nimic. Caută mama să-l împace:
— Ginerele, spune ea, o să aibă acum mai puţine pretenţii.
N-o să mai ceară şi altă zestre.
— Cum! Vrei să lăsăm fata fără ţoale? Trebuie să-i facem ţoale…
Amândoi croiesc planuri. Stambă pentru rochie au să
cumpere pe datorie de la Şerbu, lumânărarul. Surorile mai mici au să coasă cămăşile de nuntă pentru ginere, pentru naşi, pentru fratele de mână… Au să împrumute ceva bani de pe la boierii de primprejur, pe moşiile cărora muncim.O
să le secerăm la vară două-trei postaţe de grâu mai mult, pentru împrumut… încălţăminte au să cumpere de la oraş…
O să fie greu la vară cu atâta muncă, cu atâtea datorii, dar dacă trebuie, trebuie…
Aud în partea celaltă a satului pocnind puşti, pistoale.Aud lăutari. O zbughesc într-acolo.
Aria lui Alviţă e plină de lume. Peste drum, se urcă pe gard popa Bulbuc şi preoteasa. Râde în barbă popa. De necazul tatii râde. Nu ştie că tatii i-a şi trecut necazul.
Mă strecor printre picioarele oamenilor, intru în tindă, întreb femeile care jumulesc găini:
— Unde e dada?
Îmi răspunde Floarea, nevasta lui Tiţă Uie:
— În odaie. Cu Alviţă…
Din odaie se aud râsete subţiri. E bine, dacă râde soră-mea… Mi-e totuşi ciudă pe Alviţă – căruia de acum înainte o să fiu nevoit să-i spun nenea Ion. Am ciudă pe nenea Ion că
nu m-a luat şi pe mine în căruţă odată cu soră-mea. M-aş fi plimbat…
184
Habar n-ai ce bine te simţi într-o căruţă cu cai care fug în goana mare, alături de băieţi care trag cu pistoalele.Habar n-ai…
N-am aşteptat mult nunta, numai trei săptămâni. Altfel ar fi trebuit ca nunta soră-mi Evanghelina să se amâne tocmai după sărbătorile Paştelui. Rumânii n-au atunci timp de nuntă.
Câmpul începe de la marginea satului şi se întinde departe – şi câmpul se cere muncit.
Nunţile se sorocesc în sat între Crăciun şi Sfântul Toader
– lăsata secului de brânză pentru postul cel mare.
Ziua lăsatului de sec, ce zi!… Ce seară mai ales!…
În seara lăsatului de sec, stau oamenii în jurul mesei, mănâncă. Brânzeturi mănâncă. Dacă n-au, mănâncă ce găsesc: praz, ceapă, varză… Cu ce au se îndoapă. Beau ţuică până ameţesc.
Să te ferească Dumnezeu să ai fată în casă care să fi rămas nemăritată, fiindcă până la iarna viitoare nimeni nu se mai însoară: muncesc oamenii, n-au timp de aşa ceva.Şi dacă nu ţi-ai măritat fata, auzi cum ţi-o strigă de sus, din vârful dealului, flăcăii, cu strigături de ruşine…
Aşteptăm strigăturile, să facem haz.
Se împart flăcăii în cete. Unii se urcă pe dealul dinspre răsărit, alţii pe dealul dinspre apus.
Auzim glasul gros al lui Radu Tănase:
— Aoleo! Aoleo!
Îi răspunde de pe celălalt deal, piţigăiat, Guinea Rotarul:
— Ce ţ-ă, măre, ce ţ-ă?
— Băăă, are Toma Ocî o fată umflată, îmborţoşată, rămasă nemăritată…
— De ce, bă, de ce?
— Nu i-a dat tat-su pogoane…
— Aş povesti alte strigături. Vrei?
— Nu ţi-e ruşine, Darie?
185
— Mi se pare că-mi este.
— Atunci…
Ascultăm măscări. Ne bucurăm. Pe fiecare prag oamenii au ieşit cu nevestele, cu copiii. Ciuciţi, ascultă şi râd.Dar râsul fiecăruia nu ţine mult. Nu scapă unul nebatjocorit. Unii fac haz de necaz, înjură printre dinţi. Intră în casă să nu mai audă. Alţii, mai colţoşi, pun mâna pe ciomag, urcă dealul să-i caute pe flăcăi. Pe care-l întâlnesc îl ating la moacă. Flăcăii mai fug, mai se apără… Dimineaţa vezi prin sat flăcăi sau oameni mai în vârstă cu capul legat în ştergare. Asta e tot…
Soră-mi Evanghelina n-au avut când să-i scornească
strigături. S-a măritat înainte de a ieşi în lume, înainte de a se prinde în horă…
Pe flăcăii rămaşi neînsuraţi, în seara de lăsata secului, cei tineri îi caută, îi găsesc şi-i plesnesc pe spinare cu burduful.
Să le fie ruşine! Au rămas becheri, burlaci… Flăcăi ungureşti!… Burduful bubuie…
— Darie, ce-i burduful?
