A venit şi ziua nunţii. Încep de vineri seara să ne sosească neamurile. De pretutindeni sosesc. Cea dintâi îşi arată faţa, bineînţeles, mătuşa Uţupăr cu vară-mea Diţa.

Tocmai de la Secara vin.

Băieţii ca de obicei: laie-gaie pe-a lui Uţupăr, pe vară-mea Diţa, care-a mai crescut şi pe care a ofilit-o niţel puşcăria.

De la Cârloman vin bunicii şi fratele mai mic al mamei, nenea Dumitrache, cu dada Anica, nevastă-sa. Abia acum doi ani s-a însurat nenea Dumitrache. A luat o femeie bălană cu obrazul rotund şi cu ochii tare albaştri. I-a trântit un copil, un băiat. Dada Anica arată băiatul înfăşurat în scutece mamei, pe vatră.

— Nu-i aşa, leică Mărio, că Ionică al meu seamănă

cuDumitrache?

Nenea Dumitrache e înalt, roşcovan. Pruncul e cârn, negricios, parcă ar fi spoit cu cenuşă pe faţă. Mama se uită

la copil. S-a mai uitat la el şi altă dată.

— Da, fă, da. Seamănă leit cu frate-meu, cu Dumitrache…

Ne face cu ochiul. Lui nenea Dumitrache îi creşte inima de bucurie.

— Dadă Mario, Ionică al meu seamănă leit cu mine, băiatul tatii, băiat…

Îl ia în braţe, îl leagănă.

Plodul seamănă leit cu un vecin al bunicilor de la Cârloman, Niţă Liţă, poreclit Lăieţul… Toată lumea a băgat de seamă, numai nenea Dumitrache nu.

Mai sosesc de la Cârloman, la nuntă, verii mamei, aldeCiurea. Mătuşa Sica Ciurea are albeaţă într-un ochi.

189

Opt băieţi a născut şi toţi i-au trăit. I-a-nsurat. Lângă casa veche au mai ridicat trei case la rând, ultima pe malul gârlei.

Din casa asta, dacă scoţi mâna pe fereastră, prinzi trestiile bălţii de moţ. Acolo balta e largă, acoperită cu stuh. Au şi o barcă alde Ciurea, o luntre cu care trec la vie. Cârlomănenii au sădit vii pe coasta roşie, de dincolo de baltă, vii în care cresc numai struguri roşioară, cu boabe mici, bătute, dulci ca mierea…

Mătuşa Ciurea a fost anul trecut la spital la oraş. Aşezată

pe un scăunaş cu trei picioare, şi jumulind deasupra căldării cu apă fiartă o găină opărită, îşi povesteşte păţaniile:

— Auzi, Mărio? Aveam un tren în cap, tot îmi duduia, tot îmi fluiera. Toată ziua, toată noaptea duduia şi fluiera.Am umblat pe la vraci, câte leacuri n-am băut, degeaba a fost!…

M-a luat fiu-meu ăl mare, Cociu, m-a dus la Turnu, la doftor. La un doftor cu barbă m-a dus. Barba, mai mult ţăcălie. M-a întins doftorul pe masă, m-a adormit. Nu ştiu ce mi-a trecut pe la nas, că-mi venea greaţă. M-a povăţuit înainte de-a mă adormi să n-am nicio grijă, fiindcă o să-mi cresteze capul, să-mi scoată trenul din cap. Nu ştiu cât oi fi dormit, dar parcă am dormit o veşnicie. Aşa mi s-a părut. M-am trezit, eram legată la cap, şi lângă mine, pe pernă, un trenişor de tinichea. A luat trenişorul doftorul, mi l-a arătat:

— Uite, băbuţo, asta aveai în cap. Eu ţi-am desfăcut capul şi-am scos trenul. Pe urmă am cusut capul la loc.Te doare?

— Nu mă doare, maică.

— Nici nu trebuie să te doară, băbuţo. Mai simţi duduituri în cap?

— Nu, maică…

M-a ţinut câteva zile în spital, pe urmă mi-a dat drumul, m-am întors acasă sănătoasă tun… Meşter doftor…

— Şi trenul unde e, mătuşă Ciurea? o întreb eu. Aş vrea să

mă joc cu el…

— Trenul? A rămas la doftor. Mi-a spus că o să-l ducă la 190

muzău…

Băieţii mătuşii Ciurea au venit la nuntă cu nevestele şi cu copiii mai mari. Cu patru căruţe au venit. Bine că au venit!…

— Ăştia or să ne mănânce urechile…

— Nunta e nuntă… Chemi omul, trebuie să-l omeneşti…

De pe valea Oltului ne-a căzut oaspete numai unchi-meu Găbunea, cu ţaţa Aretia, nevastă-sa. De pe Călmăţui au sosit surorile şi nepoatele tatii. Unde o să-i mai culcăm! Îi culcăm pe la megieşi, pe la oameni din sat… Odată se mărită soră-mea Evanghelina!… O dată îi facem nuntă!…

Iată-ne sâmbătă seara! Au rămas neamurile la noi. Pe mâncare şi pe băutură au rămas. Pentru petrecere au rămas…

Lăutarii sunt la ginere acasă… O întind într-acolo cu soră-mea Riţa, cu soră-mea Elisabeta, care e numai de-o şchioapă. În cap, soră-mea Riţa.

S-au adunat la nenea Alviţă rudele lui mai apropiate, verii. Naşa n-a venit încă. Poftirea la nuntă a făcut-oVerde, pe care Alviţă l-a pus frate de mână. A umblat prin sat fratele de mână cu plosca plină, a poftit rubedeniile la nuntă.

A trecut noaptea. Până spre ziuă au cântat lăutarii la casa ginerelui.

Am tras cu toţii un pui de somn spre ziuă.

Începe nunta duminică dimineaţa. După-amiaza o să fie nunta în toi, după-amiază şi diseară. Eu, pe lângă soră-mea Evanghelina. Nicicând nu mi s-a părut soră-meaEvanghelina atât de frumoasă. Prietenele au venit la ea acasă. Verde a adus din luncă o creangă mare de cireş, a tăiat vârful unui cireş. Fetele împodobesc crengile cireşului cu fire de busuioc, cu panglici colorate, leagă firele cu panglici de beteală albă. Lucesc panglicile de beteală, parcă

191

ar fi de argint. Nu sunt de argint.

— Acum îmbracă bradul pentru mireasă, o aud pe soră-mea Riţa. Când o să mai cresc, spune ea, o să mă mărit şi eu. Atunci o să-mi îmbrace şi mie bradul de mireasă…

Au îmbrăcat bradul miresei… în tindă l-au îmbrăcat…îl scot în faţa casei. Satul tot, adunat la uluci, priveşte.

— Frumos brad are mireasa!…

O duc pe soră-mea Evanghelina în odaie. Mă vâr printre fete, ca un diavol mă vâr. Gaiţele, scai pe soră-mea, o despoaie la piele, o gâdilă, o ciup, o înveşmântează cu cămaşa scoasă din lacră. Peste cămaşă, îi pun rochia ei albă

de mireasă, din pânză subţire. Ciorapi albi în picioare, pantofi albi. O piaptănă şi-i împletesc cozile. Îi înfig fire de busuioc în cozi, peste cap îi pun sovonul cumpărat de la târg, alb, străveziu. Mireasa arată ca o magaoaie – zău, ca o magaoaie…

Iată că stă în picioare soră-mea. O strâng pantofii. Pe toate fetele din sat, când se mărită, le strâng pantofii…Pantofii sunt înguşti, cu tocuri înalte. Picioarele lor, groase, late.

Dacă umbli desculţ, piciorul creşte butucănos, cu degete noduroase, groase.

Până la pământ îi ajunge soră-mi Evanghelina sovonul.Fruntea i-au împodobit-o cu o coroană albă de flori de hârtie roşii, galbene, verzi, albastre…