– pădurea prin care şuieră vântul. Împrejurul nostru –
pădurea în care păsările se cheamă pe limba lor.
Împrejurul nostru – pădurea cu arbori înalţi şi strâmbi, cu tufişuri prin care se strecoară guşteri, şopârle, şoareci de câmp, gadini…
Noaptea, pădurea îşi trăieşte adevărata ei viaţă. Mi se pare că prin văzduhul mohorât văd cu ochii închipuirii. Cu ochii mei nu văd decât cerul care lunecă deasupra noastră.
Zori de zi. Mă trezesc devreme. Pădurea mă trezeşte.Un chiot nesfârşit dă pădurea. Iarba gălbuie, de toamnă, e udă. Umblu prin iarbă cu picioarele goale. Iarba îmi spală
picioarele. Trec cu mâinile prin iarbă. Iarba îmi spală
mâinile. În văzduhul care la început e fumuriu, pe urmă
galben, pe urmă albastru, din ce în ce mai albastru, se ridică vioi, umed, soarele, ca şi cum înainte de a se ridica, undeva departe, acolo de unde el răsare, s-a tăvălit prin iarbă, şi-a spălat faţa rotundă în umezeala ei.
Pădurarul, cu puşca pe umăr. Călare umblă pădurarul, îl cunoaşte pe tata. Îi arată o postaţă de pădure.
151
— Uite, Tudore, copacii ăştia să mi-i tai şi să mi-i cureţi.
Câte crengi ai să poţi curăţa de pe copacii tăiaţi, le iei în car şi pleci sănătos acasă.
— Mulţumesc…
— Ai adus o gâscă pentru boier?
— Am adus…
— Dă-o încoace…
Ia gâsca pădurarul şi pleacă.
Îşi suflecă tata mânecile, începe să taie copacii de la rădăcină. Securea se înfige adânc în trunchiuri. Până
departe ajung aşchiile. Mă feresc când copacul, cu vuiet, se prăbuşeşte cât e de lung. Pentru mine, tata a luat un topor, încalec pe copacul doborât şi-l curăţ de crengi. Iau crengile, le duc la car, le grămădesc lângă car.
Aşa ne trecem toată ziua.
A mai spus tata pădurarului:
— Mâi Ghiţă, treci pe la văru-meu Găbunea şi spune-i că
sunt la pădure, să vie să ne vedem.
Vine vărul tatii cu securea pe umăr, îl ajută la tăiatul arborilor. Sporovăiesc între ei, de-ale lor.
Unchiul Tăchiţă Găbunea îl întreabă pe tata de toate neamurile pe care nu le-a văzut de ani şi ani. Tata culege ştiri despre neamurile noastre de pe valea Oltului: cine a răposat, cine şi cu cine s-a însurat, câţi copii a mai câştigat fiecare.
— Muri şi Iovan…
Începe tata cu unchiu-meu Tăchiţă povestea celuilalt unchi al meu, Iovan Găbunea.
Caut cuiburi. Mă urc în arbori după cuiburi. Le găsesc goale. Toamnă!… Puilor le-au crescut aripi. Au zburat.S-au dus în pădure, în lume…
De anul trecut nu l-am văzut pe unchiu-meu TăchiţăGăbunea. Nici tata nu l-a mai văzut. Parcă Oltul e 152
lângă noi, să ne ducem oricând! O dată pe an ne ducem, dacă ne ducem…
Latră câinii noştri. Mai latră şi câinii megieşilor. Au prins putere. Au murit vite. Oamenii au târât hoiturile la marginea satului. Câinii, câţi au ieşit din iarnă, s-au înfruptat. Bate om în poartă, iese tata să-l întâmpine, îl aduce în casă.
— Aprinde lampa, muiere.
Unchiu-meu Tăchiţă Găbunea îşi scoate cojocul şi-l pune lângă pat. Se aşează pe marginea patului.
E miezul nopţii. Am scos capetele de sub ţol, noi, copiii.Niciunul nu dormeam. Nu dormea nici mama, nu dormea nici tata. Nu dormea nici frate-meu Ion, somnorosul, care doarme de-a-mpicioarele, ziua-n amiaza mare.
— Ce-i cu tine, Tăchiţă?
E mai tânăr decât tata unchiu-meu Tăchiţă Găbunea.
— Rău, nene Tudore. Am venit să mă pitesc la voi.
Eprăpădenie mare pe Olt…
— Ce s-a întâmplat?
— Cu răscoala, de! A fost şi pe la voi?
