Rumânii aruncă bănuţi în căciuli. Urşii mormăie. Le-a trecut spaima copiilor. Se înghesuie în urşi şi le smulg fire de păr.

Bun de leac, la sperietură, e părul de urs. Îi dai foc, te afumi cu el, vine vindecarea.

— Haidem în casă, Didino, să faci pe mireasa!…

Gruia Dudău trage ursoaica de lanţ, intră cu ea în casa lui nenea Alviţă… Ginerele, mireasa, nuntaşii, după ursoaică.

Se-ndeasă unii la ferestre să vadă. Ursoaica se urcă în patul miresei dintr-o săritură. Îi cântă Dudău cântece de mireasă.

Se face ursoaica ghem în pat. Îşi strânge picioarele din urmă.

Îşi acoperă faţa cu labele. E ruşinoasă tare. Gruia îi cântă.

Duduie toba. Sună zurgălăii. Se întinde Didina.Mormăie. Se întoarce cu pântecul în sus, îşi arată pântecul cu păr roş, ţâţele bătrâne, uscate, negre. Se gudură, tremură toată… Iar îşi astupă faţa cu labele. Mormăie încet.Se strecoară jos, cu botul atingând pământul.

— Ai să naşti copii frumoşi şi sănătoşi mireasă, îi spune ursarul soră-mi Evanghelina. Ursoaica ţi-a binecuvântat culcuşul.

O poartă Dudău pe Didina la coşarul vitelor, la coteţul păsărilor – să alunge bolile. O poartă la hambare, să crească

pe câmpul ginerelui, din belşug, rodul…

— Beşcu se culcă în bătătură.

— Mă dor oasele, Dudău, pune ursoaica să mă calce…

196

Ursoaica îl calcă. Se suie pe spinarea omului, uşor. De la grumaz până la călcâie îi pipăie oasele cu labele, se lasă

greu, trosnesc oasele omului întins… Se ridică omul, pârâind din încheituri…

— Mi-a luat durerea.

Aruncă în căciula ursarului o băncuţă…

Groasa a umplut două copăi cu tărâţe. Mâşie urşii cu boturile lor în copăi, mănâncă tărâţele. Ursarii beau vin din căni de pământ ars…

Întuneric peste sat. La cumnatu-meu Alviţă, masă mare, rudele lor, rudele noastre, prietenii. Masă mare, cu daruri.Oamenii mănâncă şi beau şi, când li se pare că s-au săturat, ies în tindă, în bătătură, cu lăutarii după ei şi joacă până nu-i mai ţin picioarele.

Ceasul darurilor. Naşul primeşte cămaşă. Naşa primeşte cămaşă. Pe lângă cămăşi mai primesc câte un ştergar lung, lat, cusut la capete cu flori mari, roşii. Din pânză de borangic sunt ştergarele. Naşul scoate din pungă o rublă

de argint şi o aşează pe talerul acoperit cu şervet. Mesenii iau pildă de la naş. Fiecare scoate din chimir cât poate, o firfirică, o băncuţă, o dau în dar. Din daruri se scot cheltuielile nunţii.

A trecut noaptea. S-a apropiat ziua. Înainte de a se lumina două femei şi doi bărbaţi pornesc cu lăutarii lasocrii mici. Cu vestea pornesc. Duc vestea acolo că

mireasa a fost găsită fată mare. Li se dă vestitorilor să bea.

Vestitorii prind două găini albe, le boiesc cu roşu, se întorc chiuind, cu hărmălaie, la casa ginerelui. Când vestitorii ajung la casa ginerelui, mireasa cu ginerele, cu naşul şi cu naşa, cu fratele de mână fac drum întors la noi acasă. Între timp mama a pregătit masa, rachiul roşu. Mănâncă

197

toţi.Noaptea a fost lungă. S-a jucat mult. Fiecăruia îi e foame.

În timp ce la noi se bea rachiul roşu, la nenea Alviţă acasă, în bătătură, cu o parte din lăutari, flăcăii joacă târna lângă

focul aprins în faţa casei. Strigă Avendrea: Oţop, hoc, poc,

A luat mireasa foc…

Până spre amiază se bea şi se mănâncă la amândouă

casele. Acum e luni seara. Se adună socrii la un loc. Fac socoteala nunţii. Încheie socotelile şi îşi dau seama ce avere au însurăţeii. Rudele, neamurile au plecat la casele lor.

Nu s-a terminat nunta.

Marţi dimineaţa soră-mea Evanghelina pregăteşte trei plocoane. Unul îl aduce la noi acasă, pentru iertăciune; tot pentru iertăciune duce un plocon la naş; al treilea i-l duce fratelui de mână, pentru osteneala prilejuită de nuntă.

După câteva zile o vedem pe soră-mea Evanghelina intrând pe uşă. E slabă, are faţa trasă şi un semn mare, negru, sub ochiul drept.

— Ce ţi s-a-ntâmplat ţie, fato?

Soră-mea se aşează pe marginea patului, lângă mama. Îşi prinde obrajii în mâini şi plânge. Plânge pe tăcute. Din belşug plânge.

— Ei, ce ţi s-a-ntâmplat?

— Ion…

— Te-ai certat cu el?

— Nu. A venit azi-noapte beat acasă. L-am întrebat unde a fost. Mi-a rupt oasele. Dacă nu mă feream, rămâneam fără

vedere.

Postul Paştelui!… Postul Paştelui – post lung… Mâncăm 198

numai mămăligă cu ciorbă de praz.

Aşteptăm primăvara.

Primăvara asta oamenii n-au să se mai răscoale ca anul trecut. Morţii de atunci n-au fost uitaţi. Mulţi dintre cei scăpaţi cu viaţă au rămas cu beteşuguri, cu păsuri, cu racile.

Jandarmii stau cu ochii pe fiecare rumân.

Aşteptăm primăvara.

Atunci o să mâncăm mai bine. O să mâncăm mămăligă

cu ciorbă de urzici, cu ciorbă de ştevie.