Gloată, în mijlocul satului. Ne bucurăm că am ajutat să se dea foc curţilor boiereşti de la Cârligaţi! Dar peste bucuria noastră cade o supărare. Aflăm că în timp ce noi aprindeam acareturile boierului State Pantazi la Cârligaţi, la Băneasa, cu toată paza jandarmilor, rumânii i-au dat foc ologului. Nici aci n-au avut noroc să-l prindă pe boier.Au pus mâna numai pe logofătul Oprea Căţui Strâmbu.L-au trimis pe lumea 148
celaltă. Dac-o putea, o să le pună pe acolo botniţe diavolilor. Dac-o putea… N-o să poată…
Asfinţeşte soarele. Cerul rămâne roşu. Până departe ard toate conacele, toate curţile boiereşti.
Târziu, ne potolim. Frate-meu Ion a adus de la curtea boierului din Cârligaţi un fier de plug. Greu fierul. El totuşi l-a purtat peste dealuri în braţe. Îl arată tatii.
— Iată ce fier de plug am luat, tată! Oţel curat. Dacă îl punem pe ăsta la plugul nostru, să tot avem pământ să
arăm…
— Nu vezi, mă prostule, că e mare? Asta e fier de plug boieresc. Nu se potriveşte la plugul nostru…
Încearcă frate-meu să potrivească fierul boierului la plugul nostru. A avut dreptate tata. Fierul e prea mare. Nu se potriveşte. Degeaba l-a purtat frate-meu în braţe atâta timp.
— Ce să fac cu el, tată?
— Nu ştiu! Îngroapă-l undeva, în arie… Poate tot o să ne trebuiască într-o zi.
Frate-meu se duce cu cazmaua în arie, sapă o groapă, aruncă în ea fierul de plug. Îl acoperă. Împrăştie ţărână
peste el, să nu se cunoască locul – ţărână şi paie.
— Măi, omule, o aud vorbind pe mama, crezi tu că faceţi bine voi cu răscoala asta? O să aducă boierii armata, o să
ne omoare fără milă.
— S-ar putea să fie aşa. Dar cum să ne purtăm altfel! S-au sculat toate satele pentru pământ. Trebuie să isprăvim o dată cu boierii şi cu slugile lor, altfel pierim. Nu vezi câţi suntem în jurul mesei? Şi nu vezi că pe masă nu se află
mai nimic?
Zece-doisprezece suntem în jurul mesei!… Masa e mică, rotundă, stăm înghesuiţi. În mijlocul mesei, răsturnată, mămăliga pe care mama o taie cu aţa, felii. Luăm fiecare câte o felie în dreptul nostru. Mama pune o strachină şi în 149
strachină ciorbă de praz. Nici n-avem atâtea linguri câţi suntem în casă. Eu mănânc cu aceeaşi lingură cu care mănâncă soră-mea Evanghelina. Înghit eu o dată şi-i trece ei lingura, înghite ea odată, mi-o trece mie, ne mânăm, cum se spune.
Se găsesc oameni în sat care, la opt guri, au o singură
lingură. Şi-o trec din mână în mână. Noi, se cheamă că
suntem oameni cu stare. Avem patru-cinci linguri în casă…
— Dar, spune mama, credeţi voi că boierii o să se lase aşa, omorâţi? O să-i omorâm pe ăştia pe care îi prindem, dacă
prindem vreunul, dar ce facem cu cei care au fugit?Au să
vină cu soldaţi.
— Şi eu m-am gândit la asta…
N-are nicio lumină pe faţă tata. Azi a luat parte la revoluţie. Mâine iar o să se ducă să dea foc…
A căzut noaptea, întunecoasă, apăsătoare.
— Hai să ne culcăm! Om vedea ce-o mai fi!
Oamenii se culcă. Caraulele se plimbă pe uliţi şi bagă de seamă că nimeni nu doarme. Mereu scârţâie o uşă. Mereu ies oamenii pe afară, tăcuţi, căutând să prindă cu urechea zgomote neobişnuite. Niciun zgomot neobişnuit nu se aude.Numai zările, din loc în loc, pâlpâie – conacele ard, curţile boiereşti ard.
Deasupra lumii, cerul rece, de sticlă, spuzit de stele.Cerul se uită la oameni cu mii şi mii de ochi, cu ochi de stele, cu ochi aprinşi.
Peste tot avem neamuri, pe lângă Dunăre chiar, pe Olt, de unde se varsă Oltul în Dunăre, în susul lui, până dincolo de Slăviteşti. Ne vedem rar cu neamurile de lângă Dunăre, mai des ne vedem cu cele de lângă Olt. Sunt zăvoaie pe lângă Olt, păduri.
Mergem câteodată toamna la Olt, cumpărăm un car de crăci şi-l aducem acasă. Nu-l cumpărăm cu bani. Niciodată
150
n-avem bani. Se suie tata în car, mă sui şi eu lângă el şi o luăm spre Saiele. Drumul, moale, trece printre mirişti, printre porumburi… Ajungem la Olt. Spre seară
ajungem.Tata, cu pădurarul:
— Să-mi dai un car de crăci.
— Să-ţi dau.
Aprindem foc lângă car, ne încălzim. Toamnă
vânătă.Coacem porumb, mâncăm porumb copt, bem apă, pe urmă ne culcăm. Pe mine tata mă povăţuieşte să dorm în car. Îi e teamă să nu răcesc. Mă acopăr c-un ţol. Tata se înghesuie lângă foc. Îşi trage căciula pe urechi, se înfăşoară în zăbun şi adoarme după ce a fumat câteva ţigări. Boii, legaţi de car, îngenunche, se culcă şi ei, îi simt cum rumegă.
Într-un luminiş ne petrecem noaptea. Împrejurul nostru
