Pe şanţul din fundul ariei noastre, creşte din belşug ştevia, cresc din belşug urzicile.
Primăvara vin muierile la noi tocmai din partea cealaltă a satului, intră în arie, trec pe lângă plop, culeg urzici, culeg ştevie, cât vor ele să culeagă.
199
VIII
ULCELELE
Din vreme am intrat în seceră cu alde Beca, cu aldeMisirliu, cu alde Uie. Cu ei, nu cu alţii am intrat în seceră, pentru că alde Beca au o secerătoare nouă, uşoară, numai cu o pereche de boi o duci de-a lungul lanurilor, un
„Albion”. Taie ca briciul secerătoarea şi sună, sună…O
asculţi de departe:
— I-auzi «Albionul» lui Beca…
Cu alde Misirliu că au, ca şi noi, zece braţe de muncă.Cu alde Uie, că sunt harnici: doi lucrează cât ar lucra patru.
— Mă Uie, da tu ai nevasta cu burta la gură…
— Ce dacă! Ne-am socotit. După seceriş, câştigăm copil…
— Atunci, bine, te luăm în ceată. La treierat ne-om descurca noi…
— Mulţumim…
Mergem la secerat tocmai pe Buduleasa, o jumătate de poştă cu carul. Pe la miezul nopţii ne trezim. Tot satul se trezeşte. Cocoşii ne trezesc – cocoşii, ori grija să nu întârziem şi să dăm de bucluc cu boierul…
— Dii, boală…
Drumul e moale, alb. Carul ţăcăne, zdroncăne. Cu somnul lipit de gene, acoperiţi cu ţoale, picotăm.
— Dii, boală…
Scapără tata şi aprinde o ţigară. Deasupra, cerul adânc, boltit. Pe ramurile unui copac nevăzut – copacul nopţii –
atârnă fructe coapte, stelele. Unde e luna? Nu e lună. Când nu e lună văzduhul pare fumuriu. Când nu e lună, stelele par mai mari. Când nu e lună, stelele sunt mai aproape de pământ. Dacă te urci în plop, în vârful plopului, şi întinzi mâna, poţi cumva să iei una? Nu poţi! Atunci, de ce spui că
sunt aproape de pământ? Ca să spun ceva.Unele sunt albe, 200
stau să cadă – mingi de zăpadă. Altele gălbui – gutui. Până
acolo unde cerul se împreună cu pământul. Mii şi mii de stele. Puzderie.
Sus stele,
Jos stele,
Umblă vântul printre ele;
Umblă neică printre ele,
Umblă şi mândrele mele…
— Ce sporovăieşti, Darie?
— Nimic. Mamă, uite Calea Robilor, uite Cloşca, uite uite Hora, uite Carul Mare. Dincolo, Carul Mic. Dadă, unde e Leul? Vreau să văd Leul…
— Mai tacă-ţi gura, diavole…
Mi-a tăcut gura. Cade o stea. Lasă în urmă o coadă
luminoasă, albastră. Lasă o coadă. Piere steaua. Se destramă, se topeşte. Piere şi cade. A murit cineva. Cade o stea. Una, încă una… Mereu cad stelele. Cad şi din Calea Robilor.
— Nene, am găsit Leul…
— Apucă-l de coadă…
— Auuu!
Un pumn în coastă. Mi l-a repezit frate-meu Ion de ciudă
că i-am sfărâmat somnul. Se dă jos frate-meu şi vine după
car. Nu mai poate dormi. Să se încălzească, să se trezească
de-a binelea cel puţin…
— Dii, boală…
Am trecut de linia ferată. Urcăm dealul.
— Aţi umplut butoiul cu apă?
— L-am umplut.
— Şi boata?
— Şi boata.
Înaintea noastră, în urma noastră, la dreapta noastră, la 201
stânga noastră, pe toate drumurile, suie carele spre inima câmpului. Nu cântă niciun băiat. Nu cântă nicio fată. Nicio muiere. Cântă, cât e de larg, câmpul. Poate cânta şi cerul.Nu-l auzim.
— Care eşti, mă?
— Eu, Niculae…
