Cleşie îşi zvârle straiele de pe el şi intră cu prăjina în apă.
Începe să bâjbâie.
— Aduceţi cârlige!
Satul a năvălit pe malul apei. Unii se uită. Alţii se alătură
celor ce s-au despuiat mai înainte. Forfotă balta de lume. Se aduc furci, cârlige. Se aduce şi o plasă mare de prins peşte.
224
Strigă Cleşie:
— Aici e… Aici. L-am găsit!…
Se adună în jurul lui cei isteţi la înot. Îl prind pe înecat de picioare şi-l trag la mal. Ion e moale, cârpă. Ochii deschişi sticlesc. Burta, doldora de apă, umflată. L-au întins pe mal… L-au acoperit cu ierburi. Au adus lumânări. Au aprins lumânările. Într-un ciob cu jar fumegă
tămâia.
Dincolo de Gorgan a pierit, s-a stins soarele. Acum balta licăre, dungi cenuşii, dungi negre. Deasupra bulucesc nori de vară. Am văzut ce-a fost de văzut.
— Hai acasă…
Aria e goală. Uşa casei, închisă. S-au culcat găinile.N-am luat nimic în gură, de la prânz. Drumul spre sat tocmai de pe moşia Băduleşti, scalda, spaima cu înecul m-au lihnit.
Aş merge la vecini, la mătuşă-mea, să-i cer o bucătură.
Mătuşă-mea e certată cu mama care-i spune, când vorbeşte cu ea, Bâzărca. Mă întind pe prispă şi încerc să
dorm. În sat scârţâie care ostenite.
Mă trezeşte mama.
— Scoal’ de mănâncă, Darie.
Mă scol. Nu i-am simţit când au venit, când au pus de mămăligă…
— Ce s-a întâmplat cu Uie?
— I-a născut ţaţa Floarea, pe drum, două fete.
— Două fete…
Nu se miră nimeni. E obişnuită tărăşenia. Pe aici femeile nasc pe unde pot: pe acasă, pe câmp, pe unde le ajunge sorocul. Numai în biserică nu nasc, că nu se prea duc la biserică…
Le spun cum s-a înecat băiatul lui Cleşie.
— Dacă nu vă astâmpăraţi! Bine că nu te-ai înecat tu.
Afurisită zi.
225
Desfac noaptea în ţăndări clopotele bisericii. Sună
înnebunite. Clopotul mare. Clopotul mic. Clopotul mare.Clopotul mic.
Poate s-a-mbătat cineva care, fără să ştie ce face, sună
clopotele în miez de noapte. Dar nu. Nimeni nu s-a-mbătat.
Se aude şi goarna în care suflă Diş, veteranul. Se aude şi toba pe care o loveşte, s-o spargă, Geantă, vătăşelul.
Buimaci de somn, sărim de pe rogojini ca lăcustele şi-o zbughim la primărie să aflăm pricina tărăboiului. Muierile au şi început jelania pe lângă uşi. Clopote. Goarnă.Tobă. Toate în miez de noapte. Ce altceva poate să însemne decât război?
Se duce, de două veri, dincolo de Dunăre, război. Peste gârlă erau până anul trecut grădinile de zarzavat ale bulgarilor. Veneau bulgarii primăvara cu desagii plini de seminţe. Reparau coverca. Dregeau roata înaltă care adună
balta şi-o risipeşte peste răzoare. Pe toţi bulgarii îi cunoşteam. Pe Ivan, pe Stoian, pe Pantelie. Erau vreo cincisprezece. Vorbeau bulgăreşte între ei. Vorbeau româneşte cu noi. Peste liotă, mai mare era Ivan. El vindea toamna zarzavaturile la covercă, cu ridicata. El aduna banii.
El ţinea socotelile. Stoian şi Pantelie vindeau zarzavaturile prin sate, cu căruţele, pe bani, pe mălai, pe porumb, pe grâu, dacă aveai grâu. Ceilalţi noaptea, cu ciomegele, păzeau grădina. De muncit, munceau ziua. Dacă aveau zor, aruncau veste-n sat: să vină copiii la bulgari la muncă. Ne duceam.
Pliveam de buruieni răzoarele de usturoi, răzoarele de ceapă.
Sădeam răsaduri de varză, de vinete, de roşii, sădeam ridichi, şi brozbe, şi praz, târându-ne pe genunchi prin noroi.
După o zi de muncă la bulgari semănăm cu toţii a porci. În faţa covercii, steble de garoafe, de tufănică. Pentru o zi de lucru, cu mâncarea ta adusă de acasă, câştigai doi bani dacă
erai fată, trei bani dacă erai băiat. Unul cu mustăţi, dacă
