— Tot fată?
— Tot…
Aud iarăşi:
— Te lepezi de Satana?
— Mă lepăd…
Pe al doilea cap ţuguiat, chel, boţit, Tiţă Uie presără
ţărâna.
— O botez cu numele Dobra, ca pe maică-ta…
Acum Tiţă Uie nu mai are ce rupe. Îşi scoate de-a binelea cămaşa şi înfăşoară în ea al doilea copil. Omul a rămas gol până la brâu. Izmenele sânt peticite, slinoase. Pieptul păros e ars de soare.
Cu amândouă fetele în braţe coboară spre sat. Drumul e prăfos, moale, alb. Femeia, mai în urmă, sleită, se clatină.
Aici-aici să cadă. Nu cade… Umbrele se lungesc, se 215
lungesc…
Pătrundem în sat pe la margine. Uite casa lui Uie…Coliba, gardul viu de salcâm, dudul cu coaja crăpată în care şi-au făcut sălaş neturburat furnici mari roşii…
Lehuza se aşează la rădăcina dudului şi-şi sprijină mijlocul de trunchi.
Tiţă Uie caută prin vecini o femeie să-l ajute. A găsit-o pe Grădina, muierea fierarului.
— Să le spălăm, să le-nfăşăm, să chemăm pe popa să le boteze…
— E Ia câmp boaita, le-am botezat eu, cu ţărână.
Vârfurile salcâmilor s-au îngălbenit. Se apropie cu paşi mari, de catifea, amurgul. Văzduhul miroase a grâu copt, a grâu proaspăt. Satul e ca o insulă într-un ocean de grâu…
Tiţă Uie aduce un maldăr de gunoaie şi aprinde focul, să-ncălzească apa de spălat plozii. Grădina, ţiganca, scotoceşte prin casă după boarfe curate.
Lehuza stă lângă dud. Stă lângă dud. Genunchii, fusta, gleznele năclăite de sânge. Are ochii uscaţi, faţa sleită, pământie. Înfofolite în resturile cămăşii lui Uie, fetiţele caută
bonţurile ţâţelor.
Îngână ceva lehuza. Poate un cântec. Poate o rugăciune.Poate o jelanie:
— Ulcelele mamei, ulcele, cu ce să le crească mama pe ele?
Ulcelele, mamei, ulcele…
Şi-a întins picioarele a odihnă femeia. Se odihnesc două
tălpi mari, butucănoase, cu unghiile negre, cu călcâie crăpate adânc, să cânte greierii în ele. Se odihneşte Floarea, lehuza…
O găină prăpădită, costelivă, cu moţul zbârcit, scormone în aria goală, uscată.
— Uşiuăăăă!… strigă lehuza, s-o alunge.
Apoi începe să molfăie iar, între buze, jelania ei:
— Ulcelele mamei, ulcele, cu ce să le crească mama pe ele?
216
Ulcelele mamei, ulcele…
217
IX
ALELUIA
Aleluia. M-am speriat de pomană. Am tăiat repede apa cu braţele. Am ieşit ţipând, urlând aproape, cu noroiul pe piele.
Aoleo – se îneacă Ion.
Ca prostul mă văietam. Ion al lui Cleşie se şi aşezase pe fund cu gura, ori poate cu ceafa, în nămol. Sătul de apă. Cu burta umflată de apă.
Am mai văzut înecaţi. Când îi aruncă talazul la mal, sunt vineţi înecaţii şi împrăştie duhoare. Duci mâna la nas şi te apropii să-i vezi – dacă vrei.
Mi-am cules cămaşa din iarbă, leoarcă de năduşeală.M-am îmbrăcat. Soarele, de dincolo de Gorgan, aruncă spre noi snopi roşii. Aruncă soarele şi în baltă snopi roşii.Bate în roşu balta. Şi în galben. Şi în fumuriu.
