— Bună seara, mamă Mărie!…
— Bună seara, Avendreo. Ne furaşi cârlanul!…
— Eu?…
— Cine altcineva!…
— Mamă Mărie, să fie al dracului – din creştet până-n cer şi din tălpi până-n pământ – cine v-a furat cârlanul…
A început să râdă mama, a râs şi Avendrea.
— Cel puţin de acum înainte să nu ne mai furi vitele…
— N-o să vi le mai fur. E mare satul.
273
Nici nu ne-a mai furat de atunci Avendrea.
Vitele le-a vândut la târg tata, când i-a ajuns cuţitul la os şi n-a mai avut cu ce să cumpere mălai, să ne scoată din iarnă, să nu murim cu zile. Ne-a mai rămas bălanul.
Ţin minte. Când eram mic, crângul la marginea căruia descălecăm şi dăm drumul cailor să pască împiedicaţi era pădure. Drumul spre Ruşi tăia, ca şi acum, în două, pădurea. Mergeam toamna la târg cu tata, ghemuit lângă el, în căruţă. Mergeam după cum era drumul. Aveam grijă să
pătrundem în pădure cu caii odihniţi. Nu ştiai niciodată ce ţi se întâmplă. Puteau să-ţi iasă în cale, dintre copaci ori din şanţul şoselei, hăidămacii, cu pistoalele întinse, cu bâtele ridicate, să-ţi strige:
— Stai!…
Te purtai după măsura curajului. Ardeai bice cailor, o luai de goană. Auzeai în urmă împuşcături, înjurături.Puteai să
mori, puteai să scapi cu viaţă, după noroc. Te puteai alege numai cu capul spart, cu oasele fărâmate. Asta nu mai era după noroc, ci după meşteşugul hoţilor. Legau hoţii frânghia de copaci, stăvileau tainic şoseaua. Voiai să fugi. Caii se împiedicau în funii. Poticniţi, cădeau în bot.
De ciudă că ai încercat să scapi nejefuit, te dezbrăcau la piele, te zdrobeau în ciomege, te lăsau lat la marginea drumului şi o luau spre adâncul pădurii. Până la ziuă
aşteptai alţi călători să te ridice, să te oblojească. Hoţii se ascundeau în tainiţele lor…
Multora li s-a întâmplat. Nouă, nu.
Pădurea a fost tăiată. Copacii bătrâni au fost culcaţi la pământ, curăţaţi de crengi, făcuţi stive, încărcaţi în care şi duşi la oraş. Din rădăcinile vechi a răsărit crâng tânăr.Pădurea o să fie iarăşi pădure în putere mai târziu.
Odată cu pieirea pădurii, au pierit şi hoţii. În porumburi, în grâne, mai greu să se ascundă hoţii, să-şi piardă urmele…
274
Bătătorim
pământul
cu
picioarele
şi
adunăm
ierburi.Facem claie din ierburi, să stăm pe moale. Astă-seară,Avendrea e capul. Ne porunceşte.
— Duceţi-vă pe tarlaua bănăsenilor. Au semănat porumbul mai târziu. E încă verde porumbul lor. Veniţi fiecare cu poala plină!…
O luăm spre tarlaua bănăsenilor. Intrăm în lanurile de porumb. Sună foile. Le sunăm noi când le lovim, le sună
vântul. Pipăim ştiuleţii, despicăm foile la vârful ştiuletelui.
Încercăm boabe cu unghia. Dacă sunt moi, rupem porumbul şi-l punem în poală. Dacă sunt tari boabele, lăsăm porumbul să rânjească, încercăm altul.
A plouat, s-a făcut porumb destul…
Am împlinit porunca. Am descărcat prada la picioarelelui Avendrea.
Dinspre Belitori, s-a ridicat şi urcă încet spre cumpăna cerului un sfert de lună. E pătată luna, astă-seară. Parc-a umblat cineva cu degetele mânjite de smoală pe obrazul ei.Degetele, podul palmei au lăsat urme – urâte urme…
Lumina – mohorâtă, fumurie, albastră. Cerul toamnei e limpede ca sticla. Calea Robilor, alburie.
Cad stelele…
— Acum adunaţi balegi uscate! ne porunceşte iarăşiAvendrea.
Ne răspândim pe mirişti, pe unde au păscut ieri şi alaltăieri caii… Dacă dăm peste balegi uscate, ne aplecăm, le culegem, umplem poala…
Lângă grămada de porumb ridicăm altă grămadă.
Avendrea ia un smoc de buruieni, face şomoiog şi acoperă
şomoiogul cu balegi. Scoate din sân cârpa în care păstrează înnodate laolaltă amnarul, cremenea, iasca.
Potriveşte, scapără, roi de scântei. Se prind scânteile în iască. Flăcările cresc în urma fumului. Acum focului i se 275
ivesc aripi. Ne strângem în jur. Spre Belitori au mai licărit alte focuri –două, trei, patru. Au licărit focuri şi spre Caravaneţi. Cete de băieţi, ca şi noi, cu caii, la păscut…
Tăiem nuiele din crâng şi avem frigări. În vârful lor înfigem ştiuletele. Coacem porumbul la jar. Nu uităm să aruncăm mereu alte balegi pe foc.
Opt suntem în ceată. Am copt patruzeci de porumbi şi i-am făcut căpiţă. Începem să-i mâncăm. Avendrea ni-i împarte.
Îşi opreşte cincisprezece. Calzi, aproape fierbinţi, sunt buni porumbii. Boabele au must dulce. Ni s-au umflat burţile. Ne-a cuprins setea, plecăm peste mirişti, la fântână.Fântână e mai în vale. Lângă fântână, un plop. În plop, cineva, cu ani în urmă, a bătut în cuie o icoană. Era lucioasă icoana. Acum e vânătă de ploi. Omizile au lăsat dâre de bale pe faţa icoanei. Hristosul slab este nu numai răstignit în cuie, pare şi legat, de crucea lui, cu frânghii.
Bem apă până ne săturăm. Tutanu se vâră sub nasul luiAvendrea. Se vâră sub nasul lui Avendrea şi Gângu.
— Ne-ne-ne A-ven-ven-drea, mî-mân-căm lu-be-beniţe astă
