Lângă
mine,
dârdâind,
Gângu
cu
frate-său
Tudorache.Tudorache nu face un pas, dacă nu-l ţine Gângu de mână.Parcă ar fi lipiţi. Se ţin de mână şi când se duc în poiană.
Cum vă spun, lângă mine Gângu şi Tudorache, Nacu şiIţicu, Tutanu şi Turturică – toţi prieteni ai mei.
A rămas pe mal, mototolită, mânjită cu păcură-n poale, c-un petic mare albastru în spinare, de stambă, cămaşa luiIon.
Cămaşa înecatului. Dacă o atingi numai, aduce nenoroc.
Aduce noroc dac-o îmbraci. O s-o îmbrace Ştefan, băiatul cel mic al lui Cleşie, pe care până mai deunăzi îl chema Gheorghe.
Nu l-au dus la biserică să-l boteze a doua oară, nici la primărie, să-i schimbe-n condică numele. Nu era cu putinţă
niciuna, nici alta. O dată te vâră boaita cu ţăcălie în hârdău 218
şi te unge cu mătăuzul şi-ţi cântă, măcar că tu,proaspăt venit pe lume, ţipi şi te zbaţi şi nu înţelegi nimic,„botează-se robul lui Dumnezeu” cutare sau cutărică, după naş. O
dată te scrie notarul în condică şi trage taică-tău cu degetul, când te declară şi ţi se aşterne numele pe hârtie.Adică nu o dată. Uite, eram gata să mint. De trei ori treci pe la boaită: când vii pe pământ, când faci nuntă şi când mori, de moarte bună-n pat, de moarte rea, cum muri acum, înecat, Ion.
Lui Gheorghe însă i-au schimbat numele părinţii, după
sfatul vraciului Anghel Năbădaie.
Gheorghe are boala copiilor. O mai au şi alţii în sat. La noi în casă nimeni n-o are. De ce s-o aibă!
Ne jucăm pe uliţi. Ne jucăm în arii. Ne jucăm pe luncă.Se joacă şi Gheorghe cu noi. Vine boala nevăzută şi-l apucă.
Gheorghe se-mpleticeşte. Cade. Zvâcneşte din mâini.Din picioare zvâcneşte. Se încovrigă. Dă ochii peste cap.Spume albe la gură. Ca apa-n vârtej, face spume la gură.Se repede câte unul mai curajos, băiat sau fată, îl apucă de degetul cel mic de la mâna stângă, şi-l strânge, îl strânge, să se trezească, să-şi vină în fire. Dar parcă simte el ceva!
Cum vor îl chinuiesc împieliţaţii pe tărâmul celălalt. Îl împung cu coarnele. Îl bat peste obraji cu cozile îmbârligate. Se trezeşte apucatul când îi e lui dat să se trezească.Când se satură şeitanii cu el de joacă. Se satură
repede şeitanii, că au mult de colindat. E mare lumea.
Trezit, slobozit din chingi, din căpestre, apucatul îşi vine într-ale lui… Deschide ochii mari, obosiţi, şi la-nceput nu-şi dă bine seama ce i s-a întâmplat. Pare lihnit, năclăit tot, de puteri sleit. Parc-ar veni de departe. De departe s-a şi întors. De unde?… Îşi şterge gura cu mâneca. Se ridică şi, întremat, pleacă împleticindu-se, ruşinat. Nici nu prea ne uităm la el, după el. Ducă-se. Ne vedem de jocul nostru.
219
Degeaba i-au schimbat părinţii numele. În loc să-i spunem ca mai înainte, îi spunem altfel. Dar boala îl cunoaşte, n-o putem păcăli. Când e să dea peste el, gata, vine şi dă peste el.
Acum, că s-a înecat ăl mare, o să-i dea ăstuia mic cămaşa înecatului, să-i poarte noroc. Haram de aşa noroc!Cum o să-i poarte noroc o cămaşă, ba încă o cămaşă slinoasă, cu petic în spinare? Înţelegeam una nouă…
Ţipetele noastre au adus lume pe mal.
Mă-ntorsesem de la câmp pe jos cu Tiţă Uie, cu nevastă-sa, Floarea, cu plozii lor, care încă n-au deschis ochii şi-i ţin mereu închişi ca puii de pisică – Dumitra şi Dobra.Cu tot zăduful zilei în trup, cu toată zăpuşeala câmpului, mă-ntorsesem de la câmp.
Să-mi caut ceata. Să mă răcoresc. Să ne răcorim. Să ne zbenguim. Să alungăm osteneala. O raită pe uliţi. Ceata s-a strâns.
— Mergeţi la scăldat?
— Hai!…
Am luat-o, ciurdă, spre baltă. Când să trecem şoseaua, ne taie calea o matahală: batoza. Patru perechi de boi o trăgeau în luncă, s-o potrivească lângă vapor.
O să-nceapă curând treieratul grâului. Mai curând o să
treierăm orzul, secara.
Cleşie mâna boii rotaşi la batoză. S-a desprins Ion de lângă
taică-său. S-a luat după noi. A intrat în cârdul nostru.Ion e bucuria maică-si – adică era până mai adineauri –cu toate că
era cam natantol, cam gângav, cam ştirb la minte. Bucuria lui Cleşie e fiică-sa, Mărina, care nu arată ca neoamenii. Se ţin flăcăii laie după ea. Nu atât pentru pământ. N-are Cleşie cine ştie ce pământ. Şi apoi, chiar dacă ar avea, tot nu l-ar da ginerelui. E niţel hapsân. Eniţel mână strânsă. Satul ştie însă că sub vechiul pătul din aria lui Cleşie sunt îngropaţi, din vremuri trecute, bani mari de argint, bani mari de aur.
220
Un cazan plin până-n toarte, cu garboave de argint, cu mahmudele de aur.
Uneori banii joacă. În miez de noapte joacă. Au văzut vecinii flăcări albastre lingând butucii pătulului, lingând gratiile. Flăcările au izvorât de sub pătul, au fâlfâit, s-au stins, pătulul nu s-a aprins. La flăcările banilor, când joacă
