— Eu îl muncesc, răspunde Ciocoşa.
— Şi câştigul cine-l ia?
— Bucatele ie iau eu, răspunde Ciocoşa.
— Şi maică-ti ce-i dai? întreabă judecătorul.
— Îi dau să mănânce, domnule judecător…
— Şi nu eşti mulţumită?
— Nu, domnule judecător.
— De ce nu eşti mulţumită?
— Dacă n-am pământul cu acte!… Mama nu vrea să
moară. Mi-e teamă că înainte de a muri, să nu cumva să facă
vânzător pământul altcuiva. Umblă mulţi cu plosca pe lângă
mama să le facă vânzător pământul. Alde Rişcă sunt 288
neamuri cu noi, neamuri de departe. Băiatul lui Rişcă i-a adus mamei un cornet cu stafide… Să le dea lor pământul cică…
Procesul se amână. Procesul se amână mereu. Avocaţii par furioşi,
— De ce l-aţi amânat, domnule judecător?
— Nou termen pentru împăcarea împricinaţilor! dictează
judecătorul.
Notarul Stănescu scrie în condică: nou termen pentru împăcarea împricinaţilor…
Ciocoşa o apucă pe maică-sa de mână. Ies din primărie.
Ies din curtea primăriei. Trec drumul uitându-se în dreapta şi în stânga, să nu le calce vreo căruţă. Intră în aria lor. Se aşează pe prispă.
— Ce să-ţi dau să mănânci, mamă?
— O strachină cu lapte, terciuieşte bine mămăliga…
Avendrea sforăie, Iţicu se trezeşte şi mai aruncă pe foc câteva balegi. S-a făcut frig, se deşteaptă şi ceilalţi din somn.
Îl trezim pe Avendrea, adunăm caii, le scoatem piedicile, încălecăm şi plecăm spre sat. Avendrea fluieră.
Pe la prânz, a venit veste în sat că la Adâncata l-au găsit mort în bostan, cu tâmplă crăpată, pe băiatul cel mare al lui Păpuşoi. L-au găsit mort, c-un pistol în mână.
Vestea a trecut din gură în gură:
— Aţi auzit? L-au omorât astă-noapte tâlharii peCâtică…
— L-au omorât pe-al lui Păpuşoi…
Parc-ar bate clopotul. Bat numai limbile muierilor…
Jandarmul Niculae Mieluşel s-a urcat într-o căruţă cu notarul, cu primarul, cu doctorul Ganciu. Au pornit în goana cailor la Adâncata… La amiază, l-au adus pe mort la primărie, l-au întins în faţa primăriei, l-au acoperit, i-au 289
pus strajă. Satul – mirat, pe ulucile primăriei, se uită ca la urs…
Au învârtit manivela şi au vorbit cu oraşul. Doctorul a ieşi din primărie frecându-şi mâinile.
— Să vie Cireş…
Vătăşelul s-a dus şi l-a adus în goana mare pe Cireş.Cireş
e cel mai înalt om din sat, cu două capete mai înalt decât oricare altul. E agent sanitar…
— Adu cutia, i-a spus doctorul.
S-a dus Cireş la casa doctorului şi-a venit subsuoară cu o cutie mare de piele. Au scos masa cea mare pe care scrie notarul – masă unde lucrează judecătorul când judecă
oamenii – şi-au aşezat-o sub salcâmi, în curte.
Mieluşel, cu arma la spinare, să nu intre nimeni în curte.
Numai doctorul cu Cireş, primarul şi notarul, două străji.
L-au luat pe mort, l-au întins pe masă, l-au despuiat.Mortul – negru, nespălat de la botez.
Urcat pe gardul primăriei, mă uit… Dracu m-a pus să mă
uit! M-a văzut Ganciu. Mi-a făcut semn:
— Vino lângă mine. Vrei să vezi cum fac autopsia cadavrului?…
— De ce să nu vreau?!
— Stai lângă mine, să ţii cutia în braţe…
Am stat lângă doctorul Ganciu, am ţinut cutia în braţe.Cutia de piele. În cutie: cuţite, foarfeci, undrele… Mai era în cutie şi un fierăstrău mic. Cireş tremura vargă. Ca un plop pe care-l zgâlţâie, din tulpină până-n vârf, vijelia.Ganciu se uita la el şi zâmbea.
— Ce e, Cireş? Ţi-e frică?
— Nu, domnule doctor…
Îngălbenise… Cum îngălbeneşte frunza salcâmului, aşa îngălbenise Cireş…
