A apucat doctorul Ganciu instrumentele şi a măcelărit mortul ca pe o vită. Pe urmă l-a cusut. Apoi s-a spălat pe 290
mâini.
— Luaţi-l!…
Alde Păpuşoi aşteptau în drum. Şi-au urcat mortul sfârtecat în căruţă şi l-au dus dincolo de gârlă, la ei acasă, în cătun.
Am purtat cutia acasă la doctor. Pe urmă mi-am adunat prietenii şi ne-am jucat. De-a ţurca ne-am jucat.
Jandarmul Niculae Mieluşel a început cercetări în legătură cu omorul.
— Cine s-a certat pentru fete cu al lui Păpuşoi?…
Răspunde primarul:
— Nimeni nu s-a certat. Pe Câtică nu-l plac fetele, e sărac lipit. Alde Păpuşoi sunt săraci. Dac-ar fi trăit, Câtică
ar fi trebuit să-şi caute nevastă în alt sat.
— Cine a fost azi-noapte cu caii?
— Cine n-a fost!… Toţi băieţii satului…
— Să mi-i aduceţi aici pe toţi cei care au fost azinoapte pe mirişti…
Au plecat străjile, ne-au adunat. Eram mulţi, mai mari, mai mici. Ne-a bulucit în primărie. Era şi Avendrea cu noi, era şi văru-său Roşu. Şuţă Roşu are mustaţă galbenă şi faţa vânătă… Era şi-al lui Treaşcă.
— Care l-aţi omorât, mă, pe-al lui Păpuşoi?
Am ridicat din umeri.
— Nu l-am omorât noi…
— Dar cine l-a omorât? Tata?
— L-or fi omorât băieţii din Stănicuţ, îngână al luiTreaşcă.
— Ori flăcăii din Caravaneţi, adăugă Avendrea.
— Cine poate să ştie?! îşi dă Guţă Roşu cu părerea.
Lui Mieluşel îi sare ţandăra. Intră între noi, ridică vâna de bou să ne înfricoşeze.
— Spuneţi-mi tot ce ştiţi, că vă teşmenesc în bătăi…
291
— Nu ştim nimic…
— Nu ştiţi nimic?
— Nu! răspundem într-un glas.
Se năpusteşte. Vâna de bou vâjâie, vâjâie şi pocneşte la întâmplare, peste mâinile cu care încercăm să ne acoperim faţa, peste faţă, peste spinare. Ne scaldă în sânge.
Au năvălit oamenii în curtea primăriei.
— Domnule primar, ne omoară Mieluşel copiii.
Mieluşel aude gălăgia. Iese în prag, întinde arma.
— Vreţi să mă împiedicaţi să fac cercetări? Ăsta e caz de răzvrătire. Plecaţi! Dacă nu, trag!…
Cine nu-l ştia de sărit! Putea să tragă! Părăsesc oamenii curtea primăriei. Rămân ameninţători lângă uluci.
Mieluşel se-ntoarce între noi. Vâna de bou vâjâie, pocneşte, sfârâie carnea.
A răguşit Mieluşel, năduşelile îl trec de oboseală.
Ne-a bătut, ne-a stropit cu apă, iar ne-a bătut…
A venit şi a trecut noaptea. Lumina zorilor a pătruns prin geamuri şi-a căzut, albă, peste noi.
Mieluşel a ciocănit în oblonul cafenelei. A sculat-o peLeanca, să-i pregătească de mâncare.
A mâncat, a băut, iar a venit.
— Tot nu spuneţi?
— Dacă n-avem ce spune!…
A trimis straja să-l aducă pe notar. A venit notarul somnoros, ţâfnos c-a fost luat din pat înainte de răsăritul soarelui.
Notarul Stănescu are casa gard în gard cu primăria.Din curtea notarului sare gardul şi se plimbă ziua prin curtea primăriei chiar, o pisică mare, grasă, roşcovană, cu mustăţi.
Când scrie, notarul o ţine pe genunchi şi-o mângâie. Dacă-i lasă păr pe haină, o apucă pe ceafă şi dă cu ea în duşumele.
Cade totdeauna în picioare pisica.
— Unde ţi-e pisica, notarule?
292
— Eu ştiu? Trebuie să fie prin bucătărie…
— Du-te şi caut-o. Vin-aici cu pisica…
Se duce notarul acasă, se întoarce cu pisica în braţe.
