In mansarda s-a facut, dintr-o data, tacere; grea, grea.
Radu îsi fuma tigara, putin stânjenit. I-am surprins atunci priviri amare si resemnate, mai dureroase decât o noapte de lacrimi. Nu se astepta nimeni la un asemenea raspuns. Ne-am vazut, doar, prietenul în ziua înmormântarii abia coborând din tren. Parea plictisit si obosit. N-a tradat o lacrima, un suspin.
Fuma.
- Eram sigur ca moare... Noi ne aratam revoltati.
- E cinic.
Si, deodata, o fata noua cu un suflet nou, rasarit din murmurare. As fi vrut sa plânga, sa plâng cu el, sa-l mângâi. Prietenii toti se tradau tulburati. Si, deodata, gluma lui a rupt tacerea, stinghera si stranie. Am zâmbit, fara sa-l privim. Eu ma gândeam cât de inutil e Jurnalul acesta, unde însemn tipurile surprinse fara continuitate, rau, fals, voit fals. Si ma întristam aflând cât de putin ne cunoastem, pastrând fiecare taine niciodata dezvaluite. Se întâmpla ca un amurg sau un drum în noapte, sau o bucurie mare, primavara, sa lumineze dintr-o data ascunzisurile sufletului pentru cei care stiu sa vada.
Strâng atunci bratul prietenului si ascund taina în mine. Si zâmbesc de câte ori înteleg cât de strain pare prietenul meu celorlalti si cât de nebun în fapta lui...
Dupa glumele lui Radu, am început sa ne ascultam unul pe altul, planuind. Mai aveam numai o luna pâna la examene. Ne-a înspaimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învatau înainte, acum, se surmeneaza. Nimeni nu stie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii si-au pierdut calmul, baietii sunt înspaimântati. In loc de comisia amabila, aleasa din profesorii liceului, cu care am copilarit si care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântari în trei minute, definindu-se suficienti sau insuficienti pentru Universitate.
Fanica e terorizat de marele examen. Nu-si îngaduie nici un plan pentru viitor.
- Sa ma vad eu cu patalamaua la mâna...
Noi pastram, înca, atât curaj ca sa râdem. Invidiem pe Furtuneanu si Bricterian, care acum sunt studenti, unul la Drept, altul ia Filozofie.
- Eu fac cheful de bacalaureat, s-apoi, la Drept, taticule!... Vorbeste Fanica. îi e teama sa se socoteasca fericit. Daca se întâmpla
sa cada? Noi îl asiguram ca predispozitiile lui catre emotii îi pot fi fatale. Fanica
apuca un colt de masa si-l ciocaneste, îngrozit.
- Nu mai cobiti, ca-i semn rau!...
Robert vrea sa ajunga actor pe scena Teatrului National si profesor universitar de literatura franceza. Nu scapam prilejul de a-l coplesi cu bârfeli.
- Numai sa nu încurci rolurile: sa reciti la Universitate ca un prim-amorez...
Robert zâmbeste superior. Ne spune ca profesorii de la Conservator i-au prezis cariera fericita.
în ceea ce priveste Universitatea, voi stiti cine sunt...
- Stim, stim! ne grabiram a marturisi noi în cor.
- Nu-mi va fi greu sa ocup o catedra de limba si literatura franceza...
Ne-am amintit atunci, toti, cum a început Robert sa citeasca frantuzeste, pe doua carti primite în dar de la Dinu; cum împrumuta de la mine Pe Balzac, cum s-a îndragostit de critica lui Faguet, cum memoriza din Musset, cum l-a
"înteles" pe Corneille dupa ce a citit o monografie asu-pra-i. Fiecare împrospata un amanunt sters. Aparea din nou acel Robert cu pantaloni scurti, din fotografia clasei a IV-a. Ne vedeam iar mici, descoperind carti, împrumutându-le, scriind cele dintâi Jurnale, încercând cele dintâi colaborari anonime la reviste. Prietenii si-au amintit de pasiunile mele stiintifice, acum consumate.
Am tesut fiecare un manunchi de fire: copilaria si adolescenta noastra sfârsite într-un liceu si o mansarda.
Eram atât de veseli vorbind. De ce ma simt acum deznadajduit, coplesit de tristete, de o disperata tristete?...
M-au întrebat cât am scris din roman. I-am mintit, spunând ca lucrez la partea a doua. Dar parca eu nu stiu ca nu voi scrie niciodata Romanul adolescentului miop, pentru ca amintirile si observatiile mele nu pot ajunge niciodata un roman? Mi-au cerut sa le povestesc capitole dintr-însul. Am povestit crâmpeie din ceea ce scrisesem în caiet. Le-am spus ca însasi aceasta adunare neasteptata si completa - poate ultima din cariera noastra de scolari - va fi reprodusa într-un capitol.
Atunci am vorbit, fara sa ma întrerupa cu exclamatii si comentarii. Eram miscat, fara sa înteleg pricina. Le-am spus, încercând sa zâmbesc, ca de acum vom lua fiecare alt drum, si prietenia noastra - veche de opt ani - se va raci firesc. Vom întâlni fiecare prieteni noi si, poate, prietene. Cine stie daca în aceasta zi nu se încheie, pentru totdeauna, o etapa di viata noastra?
Chef de bacalaureat, asa cum proiectasem de atâtia ani, nu vo: putea face. Nu vor promova decât prea putini în sesiunea de vara. Multi suntem siguri de corigenta. Vom da bacalaureatul în toamna. Si atunci, cine stie câti vom trece?
Dar ne vom aduna peste cinci ani.
- Eu cred ca vom fi mult mai tristi decât socotim acum...
Am încheiat, blând, si ochii priveau un raft cu carti. De ce m-au stapânit, atunci, pareri de moarte?
Nu gaseam nici hotarârea de a ma mustra pentru melancolia exaltata în discurs. Bricterian, cu Radu, cu Furtuneanu au ramas tristi, pe pat.
Mângâiau cu privirile odaita.
- De câti ani cunoastem noi mansarda?
- Opt ani...
Radu si-a aprins o tigara, lacramând. Fireste, se gândea la mama lui moarta.
Ceilalti rasfoiau distrati un teanc de reviste. Marcu râdea, jig-nindu-ne tristetea.
Dar eu îl întelegeam si-i zâmbeam pe ascuns. Numai Fanica îsi pastra calmul.
- Uite-i ca plâng, uite-i ca plâng!...
Aceasta ne-a suparat si ne-a hotarât sa schimbam discutia. Se facuse seara.
