Nonora pasea lânga mine, O banuiam nelinistita.
- Vorbesti niste absurditati... Si tu, si Radu sunteti bolnavi: va socotiti irezistibili.
Poate crezi ca voiam sa te seduc, nu? Veneam la tine sa te vad în treacat, atât.
Nu poza în victima. Puteai fi mai politicos, daca
aveai de lucru...
Nu stiam ce sa raspund. Ne-am urat "buna seara" reci si rezervati. Pe strazi, întorcându-ma acasa, îmi era ciuda si ma simteam totusi fericit. "Am vointa, am vointa!..." ma minteam eu.
De arunci, Nonora n-a mai batut la usa mansardei.
Pe d-l Elefterescu l-au eliminat cu un mijloc riscant: i-au dat sa bea rom si vin alb. A cântat singur Gaudeamus în restaurant, a început sa plânga, a jurat ca iubeste pe Nonora si a fagaduit sa înscrie în cerc pe sotia si sora lui "Malec".
Stateau lânga el Gaidaroff si Radu, ca sa nu sparga paharele. Presedintele a cerut personal scuze familiilor la care se asezase "Leul", întrebând:
- S-teti antisemiti?
Dupa miezul noptii a început sa vorbeasca italieneste cu Gaidaroff.
Sfârsea toate frazele tânguindu-se:
-Ilpovero, "Malec"...
A învinuit Cercul ca nu stie sa petreaca "studenteste": trebuiau sa retina pe Nonora si s-o pedepseasca silind-o sa-l sarute. Apoi, trebuiau sa interzica dansurile, iar publicul sa joace hora. Se oferea sa cânte el daca l-ar fi acompaniat Nonora. A povestit numeroase anecdote cu tatal lui "Malec", care stie sa cânte din flaut. Râdea atât de puternic de ce\'e ce povestea, încât a trebuit sa-si scoata gulerul. A voit sa intre în sala 51 sa vorbeasca publicului.
Ca sa-l retina, Radu l-a calcat pe picior. "Ś
154
glefterescu a început sa plânga si apoi a insultat pe presedinte, în lipsa, oumindu-l,jidan".
Dupa doua sticle, a adormit.
IV. INTERMEZZO
A fost o iarna întunecata si nelinistita pentru mine. Vreme de doua luni, din ceasul când întâlnisem pe presedinte pâna în noaptea despartirii de Nonora, ma calauzise un strein. Simteam aproape organic cum ma modific sub înrâurirea oaspetilor mansardei mele.
Ajunsesem incoherent, dezorientat si stapânit de slabiciuni, ca toti tovarasii de cor. Ma gândeam prea mult la Nonora, si gândul acesta nu-mi îmbogatea sufletul, ci numai îl tulbura, îl usca, îl înasprea.
Reîntoarcerea a fost chinuitoare. Ma simteam atât de bine, în fiecare seara, în mansarda plina... Cald, fum de tigara, glasuri tinere, apropierea Nonorii, prietenia lui Radu, glumele lui Gaidaroff... De acum, tacerea. Uitasem ispitele ce cuprind sufletul în înserari singuratice. Am regasit voluptatea amara a zilei încheiate tacut, la masa de lemn, nestiut si nedorit de nimeni. Seninatatea nostalgica asternuta pe frunte de ispitele înfrânte, de mondenitatea definitiv depasita, de bucuriile pe care sufletul le-a cunoscut, le-a sorbit si nu le-a destainuit altui suflet.
Zi dupa zi ma încordam sa-mi gasesc vechea cale. Alunecam în întrebari chinuite, ma nelinisteau hotarâri pe care trebuia sa le iau si nu aveam curaj.
Noptile erau iarasi întrerupte de tresariri, obosite de insomnii. Im fagaduisem sa nu evit scrutarea pâna în adâncuri.
Cea dintâi hotarâre: acoperirea lipsurilor surprinse în toamna. Regasii disciplina lecturilor de dimineata, în mansarda, cu note si extrase. Dar munca nu ma istovea si nu ma linistea. Tortura era Nonora si experientele pe care le banuiam în prelungirea tovarasiei noastre. îmi spuneam: acolo era viata, aici sunt carti; acolo era curaj, prospetime, noutate; aici e lasitate comoda si surogat. Si nu stiam daca trebuie sa ma felicit pentru pasul meu, care îmi daruise rostul si unitatea, dar care ma departa, poate, de viata.
încercai reîntoarcerea la asceza. Nesincer, si cu ispitele lui Radu, ascetismul meu fu curând înfrânt. Ma resemnai sa accept fiziologia fara Sentimentalism si farâ pierdere de vreme. Nu voiam sa ma risipesc în acuplari inutile. Ce-mi putea darui Nonora în schimbul renuntarilor î^le? Câteva luni de tovarasie sexuala, si înca fagaduielile erau îndo-lelnice. Le-as fi primit cu brate largi, sincer, deschis, pur sexual, asa cum se cuvine între doua fapturi cu suflete si creiere straine. Primejdia 1 era alta: derivatele actului firesc, sentimentalismul sau poza. Mi-er teama ca ne vom minti si ca ne vom pierde timpul în vorbarie zadarnica si ieftina. Timpul întâiei mele tinereti, închinat îndurarilor sau desfatarilor. Timpul, pe care îl pofteam barbateste si îl fecundam cu sângele si creierul meu, trebuia sa-l scurg natâng alaturi de Nonora, ca oricare alt tânar inconstient si mediocru.
Sinceritatea pe care ma încapatânasem s-o pastrez ar fi fost naruita. Toate experientele adolescentei, anulate. As fi devenit un cifru, o papusa comuna, trup purtat de viata celorlalte trupuri.
Daca mi-ar fi fost draga...
Ceasurile erau tot mai mult ale mele, si linistea nu ma daruia. 0 asteptam senina si rece, ca limpezimea marii dupa furtuna. Sufletul îmi era tulbure, tulbure...
Zile dure, într-o mansarda înzapezita. Hotarârea mea de a ramâne singur a impresionat pe noii prieteni. Presedintele a gasit un alt sediu, în sala unei societati. Am fost atât de trist în ziua când a coborât dosarele, resturile de la tombola, biblioteca... Nu-mi mai ramâneau decât umbre în odaita alba si amintiri în suflet. începea sa se desprinda o toamna, un trecut. Nonora,
Nonora... Daca nu m-ar fi ispitit gura si soldurile ei, as fi ramas alaturi de toti ceilalti. As fi cunoscut fericirea mediocra si sura a vietii vietuite, tara pasi mari înainte. As fi capatat amaraciunea cinic sentimentala a celor care spun: mi-am trait tineretea! De ce se confunda risipirea tineretii cu vietuirea ei?... De ce nu întelegeau tovarasii mei ca o anumita sensibilitate, înstrunita de un anumit creier, poate experimenta în câteva saptamâni intens si vivace visul sau virtutile lor de ani?... Si de ce nu întelegeau ei ca porunca tineretii e de a trece înainte?...
Asteptam, asteptam linistea în dezghetul iernii. Si când tulburarea Nonorii se risipi, alte tulburari ma stapânira. Nu cautam sa stiu cine sunt. Nimeni nu se întelege, dintre toti câti îndura alaturi de mine carnea si duhul, îmi spuneam.
Niciodata nu voi izbuti sa ma cunosc asa cum îmi cunosc biblioteca. La rastimpuri, ma surprind. Ma luminez; ma în-fioara simtamântul ca acesta sunt eu, si tot ce spun sau fac altfel nu le fac din porunca mea, ci din porunca strainilor din mine. încerc sa rânduiesc cele câteva rezultate. Nu izbutesc; se exclud, se dusmanesc, se anuleaza unul pe altul.
Am hotarât sa aleg din mine anumite caracteristici si sa-mi spu1l-acesta sunt eu! Am coordonat caracterele si mi-am poruncit sa nu vietuiesc launtric decât pentru a le încalzi si a le face sa rodeasca. Voia" sa-mi creez o unitate cu riscul a oricâte renuntari si mutilari. Altminte111
•
156
nu as fi putut împlini nimic din cele ce amânasem pentru maturitate. Maturitate înseamna unul, palpitând sub rezerve, socoteam eu.
Trebuia ca tineretea mea sa-si aiba înteles în afara de carti. Trebuia sa încep maturizarea, sa-mi pregatesc sufletul pentru revelatiile ce în curând mi le va darui viata. Si noua viata se va petrece numai în mine, fara ca ceilalti sa o banuiasca. în curând, supravegherea si atâtarea mea launtrica îmi vor revarsa în creier si în suflet un prea plin al carui izvor ceilalti nu vor izbuti sa-l înteleaga.
Dupa o iarna începuta violent si sfârsita în întuneric, stiam si simteam un singur adevar: ca voi vietui doua vieti, una ascunsa, alta în plina iumina.
Cea subterana ma va stapâni si, pus la încercare, în timp de criza, voi sti sa aleg.
V. PROFESORUL
Dupa vacante, cursurile de la Filozofie erau mai putin populate, întâlneam studenti care nu întelegeau nimic din cele ce rostea, distant sau intim, profesorul. Socotisera filozofia o stiinta care începe, ca oricare alta, cu lamurirea elementelor: atomii, functiunile chimice, teoriile fundamentale. Dar filozofia, la Universitate, nu era o stiinta, nici o metodica, ci o înmanunchere de cursuri. Iar fiecare curs era un profesor, care vorbea ceea ce îl interesa pe el.
Nimeni nu stia ce este filozofia. Aflasera ca se studiaza, la seminarii, diverse si interesante probleme. Aflasera si lucruri noi asupra presocraticilor, la istoria filozofiei. La logica nu aflasera nimic, pentru ca profesorul vorbea prea clar si prea convingator, iar dupa câteva lectii auditoriul pierduse firul cursului si profesorul descoperise alte cinci.
Cei care se înscrisesera la Filozofie fara lecturi si experiente se surprindeau dezorientati si paraseau cursurile, preferând sa-si continue întâlnirile la orele de istoria literaturii române modeme, unde profesorul era glumet si sala întotdeauna bine dispusa. Era un obicei al Facultatii de Litere: nici un student nu putea pasi în publicistica decât polemizând ^lgar cu profesorul de literatura româna si estetica literara sau adulându-l la seminarii. Profesorul era batrânior, grasun, miop si blând, "orba îi era irezistibila, cu usoare bâiguiri si tolerate
greseli de ^amatica. Traia numai pentru literatura. îi daruise astfel un Institut si o tii, cu bunavointa guvernului si contributiile studentilor. Nu avea 157
elevi propriu-zis. Soarta profesorului era tragica si ma înduiosa; nu-lf laudau si nu-l respectau decât acei tineri care aveau volume de tiparit si] prea putin curaj sa-si caute editor. Sau tinerii care nazuiau catedre, con-l ferinte, posturi, bacsisuri literare. Profesorul era de o stranie si perversa naivitate. Nu întelegea nimic, vorbea si scria ca sa nu-l înteleaga nimeni, se socotea singurul critic estet al târii, se socotea genial, pentru ca era batjocorit, si era bun, si era blând, si zâmbea...
Parând inofensiv, contribuia totusi an dupa an la anularea bunului-simt literar si la minciuna. Fanatic, persecuta - poate regretând - pe cei care i se împotriveau, lui sau sistemului estetic. Cei câtiva care dovedeau curajul sa-l înfrunte sufereau consecinte ani îndelungati. O casa de editura le era definitiv închisa, un grup de reviste obscure îi insultau sau îi ignorau, la Universitate întâlneau neîncredere sau vrajmasii. Profesorul de estetica literara era temut si bârfit, era guvernamental si nu accepta tezele de doctorat care nu-i comentau sistemul.
Primise cele mai multe si mai nestapânite insulte din tara; nu se suparase.
Raspundea într-o limba jalnica, încercând sa fie polemic, neizbutind sa ajunga decent. Era profesorul cel mai glorios, cu sala numeroasa si selecta. Veneau studenti din toti anii si de la toate facultatile.
Vorba lui era irezistibila... Numai fetele nu întelegeau de ce e persecutat Maestrul. Fetele îl ascultau si, neîntelegându-l, îl socoteau profund. Fetele îi citisera cursul, confuz si nesfârsit; le crestea respectul, pentru ca nu-l puteau memora. Fetele ascultau cu desfatare atacurile tinerilor, dar nu le dadeau dreptate, afara de cazul când vorbitorul era frumos si brun.
