Dintr-o mansarda iubesti întotdeauna ploaia. Vreau sa închei Jurnalul în aceasta zi de toamna. îl închei, pentru ca ma arde dorul de a începe chiar acum romanul. Am schitat cele dintâi capitole.
Voi scrie:
"Pentru ca am ramas singur, m-am hotarât sa încep chiar azi Romanul adolescentului miop..."
Sunt fericit ca în gradina ploua...
SFÂRSIT
Volumul II [GAUDEAMUS] 1928
[PARTEA I]
/. DECOR
Castanii erau umezi dupa ploaie, bulevardele reci, si deasupra mea, toamna.
Paseam sfielnic si stânjenit de privirile celorlalti. Ma încruntam ca sa prind curaj. Rezemat de zid, pe coridorul ce ducea la secretariat, ma desfâtam. As fi vrut sa nu ma descopere nimeni, ci eu sa-i descopar pe toti. Si mi-erau toti dragi, si gândeam de-acum, ei îmi sunt tovarasi... Zaream prea multe studente, si toate mi se pareau frumoase, si le socoteam asemenea Hypothiei. Simteam cum cresc în mine nadejdi si doruri, si cum se iscodesc nelinisti. îmi spuneam: nu e asa ca acestia sunt cei mai frumosi ani? Si nu stiam daca trebuie sa-i stapânesc sau sa-i las sa ma stapâneasca.
Trecusera acele nopti tulburate de gramatica greaca. într-o dimineata dureros de senina m-am coborât din mansarda. Flori de tufanica ma ispiteau. Cerul era înalt, înalt. Casa mi se parea atât de buna, de draga. Curtea îmi era prietena.
Tufele mari de liliac se umileau în soare. Atunci am hotarât: greaca n-am s-o învat acum. S-ar fi spus ca asteptam un fapt de mult fagaduit. Si nu stiam ce astept.
Trebuia sa-mi gasesc prieteni noi. Dar nu cutezam sa vorbesc colegilor care se asezau în bancile din fund si-mi priveau banuitori lentilele si zâmbetul. Nu cutezam sa vorbesc colegelor, care se asezau în bancile din fata si nu ma priveau deloc. Asteptam.
...Ploua, ploua. Eu îmi cumparasem carti multe dupa bacalaureat. în mansarda, singur, citeam. "Cea dintâi toamna" gândeam eu. Si zâmbeam.
...Cel dintâi curs, în amfiteatrul "Maiorescu", ascultat lânga fereastra, înciudat de amurgul prea sângeriu si de mâna vecinei mele, prea alba, prea calda... Jos, pe bulevard, treceau oameni care nu ne cunosteau
136
profesorii. Gândul acesta stupid ma împiedica sa înteleg elogiul filozofiei ca
suprema încoronare a activitatii pamântenilor. Domnul vorbea rar, clar, obositor de clar si de rar. La sfârsitul orei, duduile îsi potoleau enervarea închizând si deschizând genti suspecte. Erau si dudui care luau note. Aveau urechile mari, parul adunat salbatec deasupra cefei palide. Zaream tineri cu atitudini de gânditori la congres. Fruntile descoperite, sprâncenele încruntate, obrajii rezemati în pumn.
Coboram scarile, si globurile galbene rasareau în seara.
Pe coridoare, perechi si grupuri. Perechile, lânga ferestre, cu ochii în toamna.
Grupurile, lânga ziduri, dispretuiau studentii sfiosi sau studentele cu rochii prea lungi. Grupurile întotdeauna râd; perechile tac întotdeauna.
Cea dintâi schimbare: mi-au fost simpatici sentimentalii. "Ei doar înteleg ca totul nu e decât o gluma", gândeam. De ce ma întristau hotarârile adolescentei, întarite în ceasuri tulburi?...
Ma stânjenea palaria, prea mare si prea neagra. Fratele meu a încercat sa glumeasca: studentii sunt poeti si bohemi. Dar eu aveam mansarda, si nu scrisesem niciodata versuri. Sub palaria mare, paream mai degraba un zugrav german. O purtam numai în ploaie. Si toamna ploua, ploua...
Cea dintâi dovada ca adolescenta mea era definitiv încheiata: nu mai scriam Jurnal. Totul se rafuia, de-acum, în suflet, tainuit. O alta dovada: ceream si capatam bani pe cele ce publicam. Aveam bani multi si-mi cumparam carti scumpe.
...Strazile erau tot mai reci, zidurile tot mai mohorâte. Castanii îmbatrâneau cu o toamna si iedera ruginea printre ferestre.
Dimineata, sufletul mi-era clar. Seara, sufletul se tulbura. De ce mi-am uitat visurile care înfloreau si se alungau în somn nelinistit?...
Pe coridor, în fata unei usi, seara, am lovit o duduie care m-a privit enervata.
Am fost palid, apoi rosu, apoi palid. Am aflat mai târziu ca pe duduie o cheama Bibi. De arunci o salutam umilit. Bibi nu-mi raspundea. Dar de ce îi spuneam eu Bibi?...
Nu aveam noroc. Nu-mi întâlneam colegii din liceu la nici un curs. Ma obisnuisem, însa, cu câteva chipuri. Un student basarabean, înalt, spatos, balai, aproape chel. Era înscris la Teologie, Drept si Filozofie. Nu pierdea nici un curs si îsi transcria notele în caiete mari, liniate. A fost la Atena, la Sofia, la Paris.
Nimeni nu stia mai mult. S-a împrietenit cu un evreu care iubea o evreica frumoasa. Era urât, dar o iubea. Am înteles aceasta când marturisea basarabeanului: "E asa de inteligenta!...", trist, trist.
Ma întâlneam si cu o studenta cârna, care citea carti de filozofie germana si se mândrea cu feminismul. Discuta cu oricine filozofia 137
germana si feminismul. Avea un început de fraza foarte ciudat: "Ma rog, I ma accepti ori nu ma accepti?"
Feminista dispretuia studentele frumoase si studentii inculti. Am surprins un crâmpei de convorbire.
- Daca n-au citit pe Hegel, nu-s buni de nimic! -Zau?...
Unul, indiscret.
- Dar mata de unde stii?
- Eu, domnule, sunt feminista. Altul, catre vecin.
- Sa fie sanatoasa...
Câteodata venea însotita de un tânar palid si firav. Cei care stau în bancile din fund sopteau ca e un convertit.
Mai întâlneam o fata bruna, cu parul retezat pe frunte, care vorbea blajin si învata cuvinte latinesti pâna ce începea cursul. Am surprins-o într-o zi citind un caiet cu versuri. A rosit. De atunci îmi zâmbea, iar eu o salutam.
