"stele", de o actrita. La Brasov iubi ochi nostalgici în cabarete. In toamna aceasta a iubit iar, fara sa ne spuna nume.
- A câta oara iubesti acum? am iscodit eu.
- Nu stiu; iubesc.
Spunea taina aceasta cu o indecenta care ma facu sa rosesc. Eu socoteam ca anumite cuvinte nu trebuiesc rostite nici sufletului drag, nici siesi.
- Iubesti pe Nonora?...
- Nu. Pe ea am iubit-o asta iarna. Dar am facut r
au; e perversa si capricioasa.
Ma gândeam: prietenul meu osândeste capriciul...
- Viorica...
Am râs, l-am sarutat. Prietena Niskai era mica, fina, cu ochi mari si limpezi, luminata, cu fruntea alba sfârsita sub parul strâns la ceafa. Am cunoscut-o la biblioteca, în fata unei colectii de reviste filologice, alaturi de Bibi, care se gândea la Andrei. Aproape s-a rosit când mi s-a prezentat, în ziua filtrata prin ferestre reci, mi s-a parut cea mai fireasca si mai autentica fecioara. Avea umeri cald arcuiti, brate albe, gesturi blajine. Fruntea si ochii îi zâmbeau.
Buzele ascultau întotdeauna.
Si Radu o iubea...
- Ai sa-i spui? -Nu.
- Atunci?
- Astept sa-mi treaca...
- Nu e asa ca are sa treaca?...
- Totul trece, îmi amintii eu din Heraclit. Dar cum de ai iubit-o? Când ai cunoscut-o?
- Mi-a prezentat-o Bibi. în noaptea aceea am visat-o, desi eram baut A doua zi m-am gândit la ea. "Foarte simplu, mi-am spus; o iubesc! Daca îi chemam numele pe vreo melodie trista, ma întristam. Eu stiu; asta e iubire...
182
Gândeam si eu cu Radu: iubire... si ma bucuram ca n-am chemat nici un nume pe melodii triste, ci numai le-am rostit. Vazându-ma resemnat sa-l ascult vorbindu-mi de dragoste, Radu încerca întrebarea care îl ispitea de ani.
- Tu ai sa iubesti?...
Primii aceeasi masca nepatrunsa drept raspuns.
- Nu cred...
- Ai sa fii fericit.
- Stiu, mintii eu, zâmbind trist. Radu îmi surprinse zâmbetul.
- Iarta-ma, ai sa spui ca sunt stupid... Dar eu nu te înteleg; de noua ani, de când ne cunoastem, tu iubesti o singura fata cu o putere care ma înspaimânta.
Cum nu ai ostenit noua ani? Si cum nu te-ai plictisit asteptând-o?...
Am râs mult de gluma prietenului meu. El marturisea ca banuise la început o taina, poate o aventura din adolescenta. Dar nu tradasem niciodata un nume, o amintire. Si cu toate acestea, faptura mea toata îi spunea ca iubesc.
Fata mi-a ramas aceeasi masca. Daca prietenul meu mi-a întins o cursa, i-am scapat. Nu are sa stie niciodata adevarul. De ce sa-l stie?
într-o dupa-amiaza, prin mai, Nonora nu si-a mai descheiat copcile de la umeri.
Am plecat amândoi pe bulevarde, spre parcuri. Vorbeam eu, mult si nestapânit.
Nonora asculta, cu buze umede.
La un colt de strada cu trotuar curat, Niska ne-a vazut trecând. Ne-a privit mult, zâmbind.
De ce m-a durut întâlnirea? De ce nu stiam ce sa mai spun Nonorei, care se bucura, pentru ca ne vazuse Niska? Eram trist, trist. Eram abatut. S-ar fi spus,ca mi se sfasiase o nadejde, un dor de nimeni banuit; nici de mine.
Nonora vorbea, vorbea. Eu ascultam, urmarindu-i pasii prin alee. M-a sarutat înapoia unui pavilion pustiu. Am primit sarutarea cu salbatica pofta, muscându-i buzele. Nonora se alinta. Eu voiam sa râd, voiam s-o sarut. Si o sarutam, o sarutam...
Iesind din parc, pe mine ma copleseau mustrari: trebuia sa alerg dupa Niska si sa-i spun. Surprinzându-ma gândind, m-am întrebat: sa-i spun sa nu creada?...
Toate acestea sunt capricii sentimentale, îmi spuneam. Si, porun-cindu-le sa dispara, ele dispareau.
I-am spus Nonorei ca se apropie examenele. Ea a înteles, pentru ca tti-a privit batjocoritor.
De atunci, nu ne-am mai întâlnit.
183
