Eram stânjenit si nu stiam cum sa-i multumesc.
- îti dau un sfat: nu lauda niciodata. înjura! Pe mine nu ma saluta respectuos decât autorii dramatici pe care îi spurc în cronica...
A început o noua anecdota. Si-a amintit ca n-a scris articolul de fond. A întrerupt anecdota, ca sa afle subiect.
- Ceva sa las sânge...
Rânjea, cu buze umede, cu dinti albi. Usierul i-a adus o scrisoare si vestea ca o doamna""doreste sa-l vada.
- E frumoasa?
- Nu, batrâna...
- De ce ma întrebi? Nu stii ca nu sunt aici pentru nimeni pâna ce îmi scriu articolul?
Povestea din anecdota si citea din scrisoare. Nu stiu daca a sfârsit scrisoarea, anecdota n-a sfârsit-o. Gâsindu-si subiect, a plecat furtunos >n odaia vecina.
Eu am ramas sa cunosc pe ceilalti: secretarul de zi, Śnalt, brun, cufundat în citirea corespondentelor din provincie. Nu sa-\'Uta, nu raspunde la întrebari, nu ridica ochii din manuscrise. Pastreaza întotdeauna dreapta pe tocul patat cu cerneala albastra. Sterge, adauga, lipeste fituici pe margini, suna servitorul, trimite la tipografie vraf de manuscrise, cere corecturi, trimite dupa articolul directorului, cearta pe reporteri, cere aspru articolele redactorilor, cere pahare cu apa, face liniste si întreaba pe casier daca îi da avans din chenzina.
Stateam într-un colt de canapea, stânjenit de activitatea febrila a redactiei.
Alaturi, dactilografele la administratie. Aici, telefoane, usi trântite, sonerii, barbati multi, necunoscuti timizi. Am întrebat pe profesor daca intrarea mea în redactie nu mi-ar putea fi primejdioasa.
- Gazetaria e fatala celor de vârsta dumitale... Dar aici n-ai sa faci gazetarie...
Ci numai o experienta publicistica; ai sa te înveti sa scrii scurt, limpede si la porunca. Aceasta foloseste... Daca am sa vad ca-ti perverteste maturizarea si te împiedica de la studii, am sa am grija sa te dau eu afara...
Ajuns acasa, am scris pâna seara pagini pentru ziar. îmi fagaduiam sa public articole tot mai straine de cele ce se publica, de obicei, în ziare. Dar am sa ma feresc sa dezvalui adevarurile mele interne. "Sunt adevaruri pentru ziar si adevaruri pentru carte", îmi spuneam.
îmi aduceam articolele de doua ori pe saptamâna, seara. Atunci se adunau în redactie toti. Profesorul de logica asculta pe "Traznea" si fuma, râzând înecat, chinuit. Veneau amândoi directorii; unul cu tigaret de chihlimbar si cu un vraf de ziare germane; celalalt, cu monoclu, cu vesta alba si cu gesturi distante.
Unul spunea "servus" si-si freca nervos unghiile, cu pleoape micsorate. Celalalt pasea demn, întindea mâna la oricine si zâmbea suspect.
Ma îndragise un reporter scurt, gras si roscovan, care-mi spunea: "Piciule" si
ma batea pe umeri. Reporterul stia tot ce se petrece în oras si cunostea întreaga tara. Despre oricine s-ar fi vorbit, el putea sa serveasca amanunte.
Stia toate planurile, toate gândurile, toate întâlnirile guvernamentalilor. Citise toate scrisorile particulare schimbate între sefii sau reprezentantii opozitiei.
Cunostea toate intrigile marilor budoare, toti amantii actritelor de la Teatrul National, toate amantele directorilor celorlalte teatre; toate politele, toti prefectii, toti preotii, toate cafenelele literare. Am pomenit, într-o dimineata, un nume cu desavârsire necunoscut, de coleg autor al unui pamflet manuscris.
Reporterul cunostea pamfletul. El stia si daca premiera saptamânii va avea succes sau nu. Stia toate trenurile întârziate, precis ca un functionar de gara. îl admiram, sincer, larg, fara invidie. Ma gândeam ce interesant ar fi de studiat memoria lui, vizuala si auditiva, si procesul de asociatie-Mai deosebisem, în multimea redactiei, pe un tânar elegant si ispto\' tor, care inaugurase o serie de "anchete politice" de succes. Venea aproape de prânz.
- Manuscris?... se interesa secretarul.
- Câte rânduri?
- Douazeci si sase de cuvinte, douazeci corp obisnuit, un cliseu, doua subtitluri, un titlu pe doua rânduri...
- Ce-a scris patronul?
- "Revista", despre împrumutul extern...
- "Traznea"?
- Frustrarea fiscului.
Reporterul se aseza la masa glumind, aprinzându-si tigari. A doua zi, îi citeam
"ancheta"; afirma, tragea concluzii, insinua îndoieli, lansa sfidari, proclama caderea guvernului în mai putin de o luna. îi admiram siguranta si nu ma dumiream cine îl informeaza atât de prompt si precis.
- Ai nostri, sefule! Avem, si la Palat, si la Patriarhie, si la Camera, si la prim-ministru, si la Capsa, si la Interne, si la Vama, si la Siguranta...
Reporterul roscovan si plin aluneca adesea în controversa cu autorul
"anchetelor politice":
- Mon cher, o stiu de la ministru...
- Exclus!... N-ai vazut cu cine am venit în masina?
- Te-a indus în eroare...
- Pardon! Persoana care mi-a spus...
De obicei, intervine reporterul Parlamentului, un licentiat în drept, slab, ipocrit, caustic sub plecaciunea umila.
- Omul matale, coane...
Licentiatul a încercat, pe vremuri, critica literara. A avut succes, dar nu a avut bani. A intrat în gazetarie. De trei ani nu mai citeste aproape nimic. Asculta dezbateri parlamentare si le rezuma zilnic în treizeci de pagini. Ii tremura mâinile de câte ori are sedinta de noapte. Se culca, atunci, la tiei. Fumeaza mult si tuseste. E vesnic bolnav de ficat. Vorbeste rar, veninos, si lauda cu amar pe autorii contemporani. Poate, e aproape neurastenizat. Si nu mai are curajul sa se lase de gazetarie.
- O gazeta e mult mai primejdioasa decât s-ar banui. îti apuca întâi un deget, apoi mâna, apoi trunchiul, apoi capul. Dintr-o polemica literara, ajungi într-o polemica de doctrina politica. Apoi, ataci Parlamentul. Din acea zi esti robul gazetariei.
- Eu am patruzeci de ani, vorbi un reporter care fusese pe vremuri director de gazeta, si m-am trezit ca n-am facut nimic. A trecut an dupa an, am scris zi dupa zi, si ce-am ajuns?... M-am farâmitat, m-am risipit... Am amânat doctoratul în Drept, am amânat licenta în Istorie... Acum, nu mai pot citi decât
gazete. Ma enerveaza orice carte, daca nu e roman Pornografic sau memorii politice. Mare mizerie!...
- Nu insulta gazetaria, ca e sfânta, începu Traznea. Gazetarul se naste în fiecare dimineata, e inepuizabil si inedit, traieste in medias res; e inima si creierul tarii... Toti oamenii mari ai nostri au fost gazetari...!
Gazetarul e un erou.
- Cu conditia sa scrie pentru douazeci si patru de ceasuri, iar nu I pentru un an sau o luna, vorbi profesorul de logica. Gazetarul trebuie sa se mântuie de stupida notiune a eternitatii prin scris. Articolele sa fie efemere; gazetarul perfect e reporterul anonim.
- Asa e, asa e! încuviintara calduros cei doi reporteri politici, în-muind tocurile în calimari.
- V-ati apucat de taifas, interveni secretarul... Manuscris?...
Iar au rasunat sonerii, s-au aprins tigari, s-au adus pahare cu apa, s-au împartit pe la mese blocuri albe.
