memorizat, mai ales formele Hifil si Himaei Dupa un ceas de tulburare, simtii un gol sub tâmple si apoi senzatia ca sunt un strain. Am uitat tot ce s-a, petrecut în seara aceea. Dimineata m-am desteptat senin. "N-a fost oboseala.
Eu nu pot fi obosit. Lapsusul m-a lovit dinprincina efortului, a miopiei si a literelor". Am schimbat orele de ebraica pentru dimineata. Pâna atunci, dimineata studiam uri ceas sanscrita din manualul lui Fumi. Mi-au trebuii câteva zile pâna ce am deprins cele opt soiuri de consonante. Descifram entuziasmat din Mahabharata: "Asidraya Naio nama Virasen asuto bali upapannn gu-nairistai..." ("Fu un puternic rege, cu numele Naio, fiu al lui Virasen...")
Dupa zece zile, m-am convins ca nu pot învata doua limbi în acelasi timp, singur. Trebuia sa aleg. Nu aveam curajui sa ma de nici una. M-am despartit atunci de amândoua si am început pe cartea lui De Martmo. Am petrecut o dupa-amiaza întreaga p] du-ma prin odaie, învatând alfabetul: elif, bey, pey, tey, sey, gi hey... Pe fâsii de hârtie ma exersam scriindu-k sub forma izolata initiala, mediala si finala. Ochii ma usturau ca sa descifrez pe zad initiať de zad medial. Am ramas un ceas la studiul lui Ghiaf, compus din doua semne complicate si dureros de memorizat. Noaptea, istovit, am rasfoi*
tun,
manualul si am descoperit ca mai trebuia sa învat vocalele si difton-gurile. M-au disperat cele patru izafet. Am închis cartea si am scris în Jurnal: "Ma las deocamdata de limbile orientale, multumindu-ma cu texte traduse. Nu e o înfrângere, ci o experienta. Sunt alte esente pe care trebuie sa le asimilez mai înainte. Reîncep limba greaca."
Dimineata m-am desteptat cu madularele farâmate. Priveam toamna prin ferestruica. "Daca nu ma scol acum, când îmi poruncesc, pierd toata încrederea adunata în patru saptamâni de munca si singuratate." Am tresarit, m-am coborât din pat buimacit, m-am spalat si m-am asezat la masa. Nu eram multumit de fapta vointei mele. "De ce sunt obosit?" Mu ma mai simteam obosit. Apucam o carte de Simmel neînceputa. "De ce citesc Simmel si nu reîncep greaca?" Am deschis gramatica greaca si caietul de cuvinte. învatam; si nu eram multumit. "De ce am dormit opt ceasuri, în loc de patru? De ce am lasat ebraica? De ce nu m-am lovit peste buze când m-am surprins privind toamna? De ce las sa ma stapâneasca gândul ca voi fi si eu înfrânt ca Papini?
De ce îmi îngadui voluptatea mângâierilor unei înfrângeri? Si de ce îmi pierd timpul gândind toate acestea, acum?..."
Degetele raschirate în par au smuls. Am reînceput sa plâng de furie. Ma revedeam în adolescenta, chinuit de aceeasi lupta cu toamna, cu nostalgia, cu slabiciunile. N-am facut un pas mai înainte, daca sunt melancolic. îmi strigam:
"Ajunge! Ajunge! Am sa înnebunesc!" Si iar gândul: "Acesta-i un motiv sa dorm opt ceasuri si sa nu învat ebraica." Plângeam. "Plânsul e stupid si enervant. Nu ma duce la o solutie". îmi opream lacrimile, îmi racoream ochii. "N-am facut nici o fapta eroica, daca nu mai plâng". îmi odihneam privirile în toamna. Ma linisteam. Eram trist, trist, disperat. "Totul trece, totul trece..."
întelegeam ca mai trebuie sa lamuresc un amanunt indispensabil operei mele, realizarii vietii eroice; cât sa cer de la vointa. Mi-aminteam discutiile de la schit.
Daca Dumnezeu nu vrea sa pogoare asupra-mi har? Gândul ma îndârjea. "Am sa ajung si fara Dumnezeu!" Lucram zi dupa zi, noapte dupa noapte.
într-o seara am simtit cum ma stapâneste oboseala. Trupul întreg îmi era greu si-l simteam strain, si încheieturile ma dureau. Eram palid, cu ochii în cearcane, cu pleoapele iritate. Fruntea mi se parea stranie. Mâinile le priveam pe masa, si nu le recunosteam. M-a cuprins spaima. !-Daca am sa înnebunesc?" Am rânjit:
"Acesta-i gând de ispita ca sa ma cobor din mansarda si sa dorm opt ceasuri".
Simteam tot mai îndraz-neata tulburarea asupra creierului si sufletului. M-am surprins tremurând. Apoi, dintr-o data, pierdui constiinta rostului meu într-o mansarda Cu carti. "Cine sunt eu?" zâmbii. "începe surmenajul" mi-am raspuns.
\'Surmenajul nu exista pentru mine". Cine a glasuit astfel? Nu-mi recunosteam vorba, nu lamuream întelesul cuvântului pentru. "Acum trebuie sa ma culc...
totul trece". Gândul ma insinua. "A dormi înainte de ceasul statornicit e înfrângere. Oboseala si senzatia de pierdere a constiintei sunt ispite." Urmam dialogul celor din mine înspaimântat. 1
Sunt obosit pentru ca accept gândul oboselii. Trebuie sa strig: "Nu exista oboseala! Striga!"
Ma clatinam, cu bratele pe masa.
- Nu exista oboseala!...
"E stupid; cine a strigat?"
"Eu!"
"Cine sunt?..."
"Daca am înnebunit?..."
"De ce ma întreb?..."
"Ma culc..."
"Nu am vointa!... Ba am!..."
Vârtejuri de frig îmi patrundeau prin urechi, îmi navaleau pe creier. Durerea nu o simtii decât o clipa; apoi, senzatia de sfârseala definitiva. Ma surprindeam întrebându-ma: ce înseamna scaun?...
"Roaga-te lui Dumnezeu..."
"Nu exista Dumnezeu..."
"Daca eu sunt dracul?"
"Hei! hei!... am sa-nnebunesc!..."
"Am sa ma culc!..."
"Daca ma culc, înseamna ca sunt bolnav..."
"Poate am înnebunit?..."
"Doamne! Doamne!..."
"Liniste! Liniste pe nervi!..."
îmi porunceam, dar vointa nu-si mai gasea vehicul în carne. Eram tulburat. Ma gândeam la moarte, la nebunie. "Daca nu ma mai limpezesc niciodata? Daca am sa ramân toata viata asa?" îmi smulsei parul de ciuda. Am început sa ma rog, în genunchi, cu palmele împreunate: "Doamne! Doamne! Doamne!"
Nu puteam sa gândesc, nici sa simt cuvântul Doamne! II spuneam numai, gol de continut. Un gând ma biciuie: "Nu pot sa ma rog pentru ca sunt diavolul!..."
îmi venea st râd: "Dracul! Dracul!"
Inconstient, am deschis Jurnalul: "Poate am sa-nnebunesc astazi, acum. Sunt o bestie, sunt o bestie... Dumnezeu exista?..."
Am adormit greu, dupa ce m-am înabusit cu o perna. în zori m-am desteptat.
Totul pierise. Am recitit rândurile din Jurnal. Am adaugat: "0 simpla criza. Alta data, mai multa disciplina. Astazi voi dormi mai rrnJt! dar jos nu ma cobor.
Dumnezeu exista sau poate nu exista. Eu exist!"
XVI. REDACTIA
Profesorul de logica era de acum si ziarist. L-am întâlnit în redactia cu fum de tigara, cu canapele rupte, cu peretii învesmântati în afise colorate. Mi-a frunzarit manuscrisele cu ochi binevoitori.
- Se publica... Vino mâine pe aici, sa vorbesti cu Traznea. "Traznea" era pamfletar si om temut. Cândva scrisese cuvinte bune
asupra-mi. Aceasta ma încuraja. Am asteptat sa treaca ziua, cu nerabdare. Am urcat iar treptele redactiei. Pe biroul secretarului, un barbat tiganos, mobil, cu par si atitudini disperate, vorbea. Am ramas, rusinat, lânga usa. L-am recunoscut pe "Traznea" dupa limbaj. Povestea o cearta cu un birjar. Birjarul fu de la început înjurat; apoi, de câte ori mai pomenea de el, îl însotea cu o înjuratura noua. Spunea de cal; calul fu prilej de insinuari pornografice. Vorbi de trasura, de strada si de ploaie. Le-a înjurat pe toate, altfel. Birjarul n-a vrut sa-i duca. A repetat în redactie tot ce a marturisit birjarului. Auzind ca birjarul îl înjura, s-a întors si l-a înjurat. Fireste, acesta a raspuns. De aici, priltj de cearta.
A sfârsit prin a-l duce acasa, ud pâna la piele...
A dat cu ochii de mine. Profesorul m-a prezentat.
- Dumneata esti?... Te-am angajat în redactie... N-ai sa scrii decât ce ti-o placea... Nici politica, nici reportagii...
