Ochii îmi licareau de bucurii, sânge fierbinte stropea creierul.
XVII. PRIETENA MEA ÎN TOAMNA
,,Niska iar s-a schimbat. E atât de nostalgica, încât îmi comunica si mie tristeti nebanuite. A uitat lectiile mele de sobrietate si optimism viril. îmi marturiseste ca plânge, câteodata, în amurguri prea sângerii. Nu se întelege. Vrea sa plece, acum. Nu stie unde, nu stie cu cine. Ma viziteaza des, în mansarda. De când ne-am cunoscut si-a pierdut corosivul superficial si prompt pe care-l stapânea în fraze si replici. Asculta mult, atenta si trista. Nu vreau s-o înteleg, pentru ca îmi desteapta nostalgii pe care eu le-am sugrumat în murmur. îi vorbesc aspru, fierbinte, cotropindu-i etajerele mignone si caldute dinlauntrul sufletului. Simt o bucurie draceasca sa-i rastorn valorile, sa o umilesc, sa-i calc în picioare sentimentele prea comun-feminine. Nu izbutesc întotdeauna s-o alatur sufletului meu. Ramâne pe drum, agatata. Atunci, o dispretuiesc; si ma dispretuiesc, pentru ca n-am putut crea înca adevarata Niska pe care o cheama sufletul meu.
"Eu am nevoie de prietenia Niskai. Are atâtea însusiri; de ce nu pot s-o împlinesc, perfecta?...
Mi se plânge ca ma port prea aspru cu ea, ca nu-mi dezvalui sufletul ei, prietenei. Fireste, Niska asteapta confesiuni. Cum ar putea întelege nebunia hotarârii mele? Ea banuieste tot, afara de hotarârile mari, pe care nu le cunoaste nimeni. Ma reconstituieste intuitiv, cu însusirile ei de aleasa feminitate, cu sugestiile mele. Vrea, însa, sa-i spun. Ce?... Banuieste ca o iubesc. Asteapta marturisiri. Eu nu pot minti, Niskai."
Dupa-amiezi de octombrie, cu prietena mea, catre parcuri... Ea iubea toamna.
Eu o uram. Toamna si primavara; nostalgiile si dorurile care ma stapânesc din afara ma umileau. Eu îndragisem iarna si vara, luni de libertate, când munca se istoveste în miez de noapte, fara melancolie si iara tulburari de napraznic dinamism. Ma temeam de toamna si o înfruntam. Cu cât era mai primejdioasa ispita, cu atât mai dârz o lasam sa Se apropie. Stiam ca trebuie sa izbândesc.
217
- Stii la ce ma gândesc? La plecare...
- Niska, gândul plecarii e stupid si inutil. Plecarea e singura care trebuie sa te intereseze. Vrei sa pleci, pleaca...
- Nu stiu cum sa te lamuresc... Vreau sa plec, si totusi sunt nelinistM ta, nehotarâta... Ce am sa ma fac singura? Când am sa-mi dau licenta?.., I
- Atunci nu te mai gândi, ci munceste. In adolescenta aveam si eu asemenea doruri... Ma tulburau, ma oboseau, îmi rapeau timp. Acum, nu vreau sa ma gândesc decât la ceea ce trebuie sa fac. Când am sa sfar-sese, voi pleca, fara anticipari în gând, fara nostalgii...
- Tu ai vointa...
- Niska. tânguirea aceasta nu te îndreptateste sa nu vrei si tu...
- Eu cred ca vointa prea puternica te mutileaza, te mecanicizeaza... Ai sa ajungi un resort... Ai sa îndepartezi toate ispitele, toate farmecele... Nu te înteleg; treci prea departe...
- Vorbesti ca o bacalaureata... Ispitele biruite nu dispar, ci cresc; asta nu stiai?
Si apoi, vointa nu mecanicizeaza, ci da putinta celei mai furioase libertati.
Vreau sa te fac sa întelegi un singur adevar: ca stapânind o vointa calita, îti poti îngadui toate experientele, toate viciile, toate voluptatile, toate ratacirile...
Acestea, însa, dupa ce te-ai realizat launtric, dupa ce ti-ai luminat constiinta virila...
- Eu nu pot...
- O femeie nu poate, e drept... Dar o femeie trebuie sa renunte sau sa imite...
Nostalgia ta e hibrida... Daca nu poti pleca singura, alege-ti un tovaras...
- Cine?...
Ochii verzi s-au îngândurat.
Ś- Alege un coleg si desteapta-i vointa... Tu poti îndemna sufletele masculine; acesta-i un dar ales. Un barbat, lânga tine, e torturat de obsesia depasirilor.
Sotul tau va fi un fericit, exceptând, fireste, genul Paul...
- Eu nu am sa-mi iau sot...
- Bine, stiu... Ai mai spus aceasta si asta-primavara...
- Paul a fost un accident...
Pe banca din parc, râdeam amândoi; nu de Paul, ci de seriozitatea cu care eu vorbeam despre femei. Niska era intrigata; cine îmi da dreptul sa vorbesc, daca nu le cunosc? Poate sunt un Don Juan...
- Atunci nu le-as fi cunoscut. Don Juan a fost o simpla priza sexuala; lumina intermitent si suspect. Nu poti cunoaste cu adevarat decât ceea ce renunti de a stapâni. De altfel, femeia se poate expert" menta în nenumarate feluri. Nu e numaidecât nevoie sa joci rol de prii" amorez, nici sa te istovesti în garsoniera.
Sufletul feminin se intuieS1\' prin introspectiune într-un suflet constient masculin. în ceea ce prives trupul, sunt inutile conversatiile... Eu nu discut niciodata despre truP"
218
feminin, pentru ca valorificarea mea se împlineste prin alte criterii; nu m-as întelege...
Vietuiam o viata ciudata; munceam noptile si diminetile, îndârjit si calm, întru împlinirea capodoperei: creierul meu; iar dupa-amiezile întovaraseam pe Niska, modelându-i sufletul. Cele doua vieti nu se excludeau, întelesesem ca prietenia Niskai nu-mi rapeste timp, ci ma îmbogateste cu experiente. O cultivam si o iubeam ca pe o carte favorita. Voiam sa fac din Niska o alta opera, vie. Voiam sa pulseze în ea toate izvoarele feminitatii de elita. întelegeam ca, oricât de perfecta ar ajunge, eu nu voi fi fericit prin ea. îmi cunosteam datoria; trebuia sa fiu ispitit de Niska, de sufletul ei, oglindindu-mi vointa; atât.
Ma pasiona prietenia noastra; ea se lumina, eu ma întunecam. Dar de aici la
dragoste era înca drum lung.
Uitasem hotarârile Jurnalului, din prima pagina. Urmaream doua cresteri: a personalitatii mele si a sufletului Niskai. Le vedeam atât de clar, încât s-ar fi spus ca sunt numai un spectator.
XVIII. IASUL
Presedintele a organizat din nou cercul. S-au înscris alti membri, s-a ales alt comitet. Vicepresedintele venea tot mai rar; tusea, era palid, zâmbea prelung.
Bibi a ajuns bibliotecara; Gaidaroff secretar. Ne adunam în sala de la etaj, cu ferestrele la bulevard, cu scaune multe. Veneau, întotdeauna, Niska, Viorica si Radu. Radu tot îndragostit, Viorica tot enigmatica. Cele ce le-am destanuit asupra domnului Elefterescu si prietenului sau au stârnit senzatie. Presedintele regreta ca vechiul comitet îsi daduse demisia; ar fi vrut sa înceapa o ancheta si sa afle cum fusese admis d-l Elefterescu în cerc.
Mariuca se arata cea mai satisfacuta de descoperirea mea. Ajungea întotdeauna, însotita de Gaidaroff. îi pierise sfiiciunea, de când toti stiau °a sunt îndragostiti. El îsi grabea licenta în drept; mi-a marturisit, într-o noapte, ca Mariuca e sotia visata din liceu. Parea guraliv si gol sufle-teSte; l-am surprins dorind o casnicie timpurie, o casa cu încaperi calde 5\' primitoare, o sotie linistita si cuminte, o viata lunga, cinstita, cu prieteni, cu vie, cu calatorii în Italia, la Viena, la Paris. L-am iubit mult pe Gaidaroff, în acea noapte. îl voiam fericit, alaturi de Mariuca. Am întâr-2lat, apoi, un ceas cu un gând copilaresc: sa aleg cele mai nimerite pe-redii, în cercul nostru... Zâmbeam. "Florentele" îmi luasera înainte; au etlit la adunare cu logodnicii; un profesor de istorie, foarte tânar, si un
219
politehnician. Erau mândre de alesii lor; organizau saptamânal ceaiuri dansante si ne invitau. Acolo, în cele doua odai, cu covoarele ridicate Radu dansa mult cu Viorica, iar Bibi cu Andrei...
La fiecare sedinta de comitet sau adunare, presedintele istorisea fa. zele donatiei batrânului. Nu uita ca cercul se crease numai pentru a pu. tea primi dania. în vara, dupa nesfârsite alergari, izbutise sa ajunga persoana juridica. Se ivisera, de atunci, nebanuite greutati. Prefectul - care avea o casa veche si darapanata - insinua presedintelui sa sileasca pe batrân s-o cumpere si s-o repare, pentru camin. Cerea pe ea cinci milioane. Presedintele s-a împotrivit; donatorul voia sa cladeasca un camin modern, cu sali de baie, calorifer si electricitate. Prefectul îsi arata, atunci, puterile. Retrase fondul cercului din bugetul prefecturii si îl varsa în fondul pentru ajutorarea învatatorilor.
Plângerea la ministru nu avu rezultat. Batrânul se îmbolnavi si ceru grabirea formelor, ca sa-si vada dania împlinita. Facu testamentul, dar nu-l facu dupa cum cereau avocatii. Doi nepoti amenintau cu proces de mostenire. Batrânul adaoga în testament ca îi dezmosteneste, dar nepotii vesteau ca - dupa moarte
- testamentul va fi declarat nul; batrânul va fi supus unui examen medical, cât de curând. Stirile alarmau comitetul. Numai presedintele nu-si pierdea calmul.
îsi amânase teza de doctorat, ca sa se poata ocupa în voie de cerc, de donatie, de camin. Comitetul nu-l ajuta. Membrii se adunau toti numai o data pe luna sau când stiau ca va fi dans, cu patefon. Presedintele nu dispera; cauta solutii.
Voia un cerc strâns si intim. Dar sala împrumutata era prea mare, prea rece si, apoi, era straina. Prefectul fagaduise un sediu, fagaduise si lemne, dar toate acestea au fost uitate, de când presedintele refuzase târgul cu casa.
De la începutul lui noiembrie, asteptam hotarârea zilelor de congres, în anul
