- O conferinta diseara, anunta secretarul.
- "Piciul", porunci reporterul gras, corectând ultima fraza scrisa.
- Vine ambasadorul Elvetiei... -Ora?
- Neanuntata.
- Ora cinci si un sfert, preciza autorul "anchetelor", fara sa-si ridice ochii din pagina.
- Cine se duce?
- Eu am Camera... ,
- Eu am adunarea de la "Casa Scoalelor" si senatul universitar...
- Eu am cercul de studii...
- Va aduc eu reportajul; ma întorc în masina cu prefectul, vorbi cel roscovan.
Ma duceam sa-mi fac corecturile într-o sala de la al patrulea etaj al tipografiei.
Miros de cerneala, de plumb, de spirt, de pâine si de putregai. Turnatoarele de litere suierau sub claviatura culegatorilor. în sala vasta alergau copii cu manuscrise, cu spalturi, tuciurii. Asteptam corecturile umede la masa cu scaune patate de cenusa. Aroma cemelei proaspete, lucioase ma desfata.
Plecam înfierbântat, exaltat, cu geanta sub brat, cu gânduri multe, cu sângele rascolit.
Nu întelegeam cum o redactie si o tipografie pot obosi. Eu ma descopeream tot mai însufletit si mai harnic. Si curajul îmi crestea, si munceam de nimeni banuit, în mansarda.
Radu pasea în toamna tot îndragostit de Viorica. Ea nu banuia nimic si-i ierta toate declaratiile, socotindu-le glume. Radu nu putea fi crezut.
îi întâlneam în apropierea serii, pe bulevard. Viorica iesea de la facultate, Radu o astepta, fumând. Nu întelegeam ce îi putea spune, în fiecare seara, el, care nu absolvise clasa a saptea. Viorica se arata fericita ca ma întâlneste si rosea.
Raspundea sfios si evaziv când o întrebaJi de lecturi, de cursuri, de idile. Eram stapânit de impresia ca Viorica e vesnic îndragostita. Si ma înduiosa, pentru ca o ghiceam resemnata sa
nu marturiseasca niciodata. Nu stiu daca era hotarâre sau timiditate. Viorica îsi pastra taina cu o încordare pe care i-o admiram. Nici Bibi, nici Niska nu stiau nimic. Si toti stiam ca e îndragostita.
Pe Nonora o vedeam rar, în treacat. Fiecare încerca sa para cel biruitor. Eu afectam indiferenta si zâmbet enigmatic. Ea râdea mult si-mi povestea succesele de la balurile de vara, cererile în casnicie de la Mehadia, cearta în menajul unui ofiter superior din pricina ei. îmi vorbea prieteneste, cu nuanta de blândete superioara. Eu îmi aminteam de dupa-amie^ile primaverii, tulburate de sexualitate, si ajungeam obraznic. Nonora nu se supara. îmi suspecta
gândurile; nu stia unde vreau sa ajung; se astepta, poate, s-o chem din nou în mansarda si-si pregatea vreo razbunare draceasca. întrebându-ma cum îmi mai petrec timpul, i-am raspuns ca lucrez, pentru ziar si pentru Universitate.
- Daa?...
Mirarea Nonorei m-a umilit cu insinuarea zâmbetului si a ochilor.
- Dar Niska?
- Niska se odihneste dupa examene... De altfel, o vad atât de rar... Ti-am spus ca lucrez.
- Lumea vorbeste altfel. Cel putin Niska are grija sa raspândeasca zvonul ca te-ai îndragostit de ea, la mare...
- Nu cred, zâmbii eu...
- Niska se foloseste de o alegorie stupida. Spune ca esti un nou Pygmalion si ai sa sfârsesti prin a te îndragosti de creatura ta.
- Niska are dreptate pâna la dragoste..., încheiai eu, stânjenit de indiscretia rautacioasa a Nonorei.
Pe drum, întorcându-ma singur acasa, îmi fagaduiam sa scriu Niskai o pagina mustratoare. N-am scris.
într-o dimineata am gasit în redactie pe domnul Elefterescu. Am aflat cu uimire ca nu e student, ci corector de noapte. "Seful" era încurcat de descoperirea mea. Nu întelegeam cum izbutise sa fie înscris în cerc.
- M-a înscris "Malec", saracul...
De ce m-am întristat, amintindu-mi petreceri de iarna, într-o mansarda acum înghetata de singuratate, alaturi de un presedinte, de Nonora, de Bibi?
- Ce face domnul Gabriel?
Mi-a povestit nemultumirile sotiei lui "Malec", certurile dintre sotie Si sora, examenele pierdute din pricina slujbei, plânsul lui Gabriel, într-o noapte, la berarie, alaturi de ei toti; cum s-a ridicat sotia de la masa si cum nu s-a mai întors; Gabriel a cautat-o ca un nebun, toata noaptea. Dimineata, n-a vrut sa se mai duca la slujba. Sotia s-a întors. Sora si mama lui n-au vrut s-o mai primeasca. A încercat sa se sinucida; au ; plâns si apoi s-au împacat.
Povestea vietii mediocre si tragice ma obosea aproape organic. Ma supara capul, aveam ameteli, siguranta muschilor mi se tulburase. Ma înabusea pâna la sufocare mireasma naruirilor încete, sigure, ireparabile, în fund de provincie sau de mahala. Nu stiam ce sa-i raspund, nu stiam daca trebuie sa zâmbesc sau sa îl compatimesc.
Chiar domnul Elefterescu era acum schimbat; mai batrân, mai amar. Nu mai ma înveseleam auzindu-l spunându-mi: sefule. Parea umil, -plecat, ranit.
încercam sâ ma gândesc la festival, la sticlele baute, la plecarea mea în miez de noapte, cu Nonora. îmi simteam sufletul sfâsiat, rupt de fâsii straine una de alta. Nu stiam cum sa-mi acopar disperarea, tristetea care ma coplesea. Erau atât de departe, erau amintiri, erau atât de departe... Am înteles ca sunt tot atât de mediocru ca si ceilalti. Ca lupta e zadarnica. Am scrâsnit din dinti. îmi pierdusem iar constiinta rostului meu în redactie, alaturi de domnul Elefterescu. El ma privea atent, fara sa-mi înteleaga nelinistea. Mi se parea ca vorbirea noastra se petrecuse în vis si auzeam iar refrenul deprimant de asta-iarna: "Sefule, sefule, uite pe ŤMaiecť!"...
Mi-am strâns pumnii. "Aceasta înseamna ca trebuie sa ma odihnesc. Nu mai pot deosebi visul de realitate." Zâmbeam.
- Si dumneata pe cine cauti aici, domnule Elefterescu? Mirare.
- Nu v-am spus? sunt corector de noapte...
"Totul s-a petrecut aievea", gândeam eu multumit. Senzatia pliabila de agonie, de nervi destinsi, de înfundare în balta staruia. Am cerut un pahar cu apa.
Profesorul trecu pe lânga mine, ma privi si se aseza la I masa. "Cine l-o fi
învatat sa scrie?" ma întrebam. Apoi, m-am surprins ispitit sa ma apropii si sa aflu cum de nu cade cu fruntea pe maldarul de foi albe. Strânsei iar pumnii.
"Toate acestea din pricina toamnei si ai Niskai", gândeam. "Nu ma lasa linistit si ma silesc sa muncesc tulburat..." Eram atât de ostenit, încât m-am lasat blând pe scaun.
- Sefule, te-ai facut palid...
Domnul Elefterescu îmi vorbea, aproape. M~am înseninat; nu visam. Mi-am muscat buzele ca sa nu-l întreb, râzând: "Malec"? "Malec"?... |
-Ceai?...
Uitasem cum se spune cuvântul "nimic". Ma frecam pe frunte, uluit. Servitorul mi-a adus corecturi. Am tresarit, "Eu am scris acestea". Descoperisem un verb, si-l repetam în gând, încapatânat: "sa lucrez, sjl, lucrez"... Am rostit, numai pentru mine: "vreau sâ lucrez!..." Domnul Elefterescu a tresarit. Eu m-am luminat, am luat corecturile si am cerut. creion chimic. în fata mea, la masa, profesorul îsi scria articolul-J
216
Auzeam usi trântite, zgomot surd de tramvaie, pasi grabiti pe scari; auzeam pe secretar luând comunicatia telefonica din provincie: "mai tare, mai tare!"... Nu întelegeam nimic. "Vreau sa înteleg!..." Arn înteles ca omul de la masa e profesorul de logica. O clipa de reculegere si am înteles ca ma aflu în redactie.
