— Vino poimâine la prânz, să mănânci cu mine. Vom fi numai noi doi...
MIRCEA ELIADE
312
313
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Bine.
Ileana aşteptă câteva clipe, crezând că are să mai adauge ceva, apoi strigă: Alo! Alo!
— Da, spuse Ştefan. Ce e?
— Credeam că ne-a întrerupt, începu Ileana.
— Nu, nu ne-a întrerupt nimeni... Pe poimâine! Noapte bună!
— Noapte bună, spuse ea foarte încet.
A treia zi de Crăciun începuse de dimineaţă o ploaie fină şi deasă.
Ştefan rătăcise adresa şi sosi cu o jumătate de oră întârziere. Era cu capul gol, cu gulerul macferlanului ridicat, şi florile pe care i le adusese fuseseră atât de plouate încât, ajuns în faţa casei, le scosese din hârtie, le scutură de apă şi le adăposti sub macferlan până îi deschise Ileana.
— Sărbători fericite! spuse el din prag, zâmbind.
Ileana se înălţă uşor în vârful picioarelor şi îl sărută pe amândoi obrajii.
— La mulţi ani! Cred că n-ai uitat că azi e ziua ta...
Intrând, Ştefan îşi scoase batista şi începu să-şi şteargă fruntea şi părul.
— E foarte frumos la tine, începu apropiindu-se de terasă.
Nu se vedea decât ploaia căzând lin deasupra valurilor vinete. Un pescăruş se înălţă anevoie dintre stânci, se clătină şovăind câteva clipe, apoi se lăsă să cadă pe apă.
— Azi e mai puţin frumos ca oricând, spuse Ileana. Dar mie îmi place şi aşa...
Tresări. I se păruse că-l revede pe Ştefan de odinioară, că-i recunoaşte lumina din ochii şi gestul lui scurt de a-şi trece necontenit mâna prin păr. Dar Ştefan îşi dusese mâna la ceafă, pipăindu-şi gulerul.
— Cred că sunt ud leoarcă, spuse el zâmbind.
— Vino lângă sobă.
Era o sobă mică, de tuci, care dogorea. Ştefan se aşeză pe covor. Ileana aduse tava cu aperitive şi se aşeză alături de el.
— E prima mea casă, spuse, şi mi-e foarte dragă... Cinzano cu gin? îl întrebă după o clipă, ridicând ochii.
Ştefan o privi deodată, aproape mirat, ca şi cum ar fi văzut-o pentru întâia oară. Ileana zâmbi încurcată, aşteptând. în cele din urmă îi turnă un pahar de vermut şi i-l întinse.
— Noroc! îi spuse apropiindu-şi paharul şi ciocnind. Să ţi se izbândească tot ce doreşti!
— Şi ţie! spuse Ştefan.
Deana se ridică repede şi trecu în bucătărie, să vadă dacă femeia poate aduce ceva la masă. Când se întoarse, îl găsi pe terasă, în ploaie, privind valurile care se spărgeau de stânci.
— Eşti nebun! îi strigă ea din prag. Te rog intră în casă. Ai să răceşti!
— Este ceva aici, jos, spuse fără să întoarcă capul. Mi se pare că e o carte... Ileana veni după el pe terasă.
— Haide, te rog, în casă, îi spuse luându-i braţul. Ne aşteaptă femeia cu masa.
— Numai o clipă.
Şi înainte ca Ileana să înţeleagă ce are de gând să facă, îşi desprinse braţul, încalecă parapetul şi coborî repede, printre stânci, până jos. Ţinându-se cu mâna stângă de o piatră, se plecă foarte mult şi prinse cartea. îi privi repede titlul, apoi, cu greutate, sfâşiindu-şi pantalonul, se caţără din nou până la parapet şi sări pe terasă. Ileana îl aştepta lângă sobă.
— Mi se păruse că-i pot ghici titlul, spuse el apropiindu-se şi curăţind cartea de alge. Şi nu m-am înşelat.
Priveşte: Encore un instant de bonheur... Dacă ai şti tot ce-mi aminteşte titlul acesta...
Ileana zări pantalonul sfâşiat şi zâmbi. Ştefan aşeză cartea pe un scăunaş, lângă sobă, să se usuce, şi începu să-şi scuture părul.
— Ce om norocos eşti tu, începu ea deodată. Cartea asta o cumpărasem pentru tine. Voiam să ţi-o dăruiesc de Crăciun. Dar mi-a fost teamă să nu vezi vreo aluzie şi nu ţi-am mai dat-o. Mi-a fost chiar ciudă pe tine, că eşti prost crescut şi aştepţi să te caut eu cu telefonul, şi aseară, m-am înfuriat pe tine şi am zvârlit cartea de pe terasă.
Nu-mi închipuiam c-ai s-o găseşti chiar tu... Cred că e timpul să ne gândim la masă, adăugă ea repede, scuturându-şi cu un gest brusc buclele.
Sub şervet, Ştefan găsi o agendă minusculă legată în piele. Pe pagina de la 1 ianuarie 1942, Ileana însemnase: Remember, şi subliniase de mai multe ori cuvântul.
