Urcă la Cătălina şi sună de mai multe ori. în cele din urmă se resemna şi începu s-o aştepte pe scări. Când văzu că se apropie ceasul opt, plecă după ea la teatru. Nu era nici acolo; dar cum nu juca în seara aceea, nu era aşteptată. Se reîntoarse la garsonieră şi sună din nou. După un sfert de ceas îşi pierdu răbdarea şi plecă spre casă.

A doua zi avea ore la liceu până la prânz. Când se întoarse, doamna Porumbache îi spuse că l-a căutat Mişu Weismann. Venise cu o maşină şi îi lăsase un bilet pe birou. Prudent, Weismann lipise plicul. „Vino imediat la Spitalul Colţea, îi scria. Cătălina a avut un accident. Nu e grav."

O găsi cu oarecare greutate. Petrecuse noaptea într-o sală comună şi doar cu puţin timp înainte i se găsise o cameră cu două paturi. Era foarte palidă.

— Nu te speria, îi şopti. Nu e nimic grav. M-a zvârlit un camion pe trotuar şi mi s-au deplasat nişte vertebre. E

plicticos că trebuie să stau acum în ghips... Mă doare groaznic capul, adăugă ea încercând să zâmbească. Am căzut...

Ridică braţul şi-i arătă locul unde o doare, la moalele capului.

— L-ai întâlnit pe Dan? îl întrebă ea. Cine ţi-a spus?

— Mi-a lăsat conu' Mişu un bilet, azi-dimineaţă.

— E mai bine că nu l-ai întâlnit pe Dan, spuse ea şi-şi închise pleoapele. Dă-mi mâna, adăugă zâmbind.

— Ştii că a capitulat Germania. A dat Dumnezeu şi s-a terminat. Cătălina deschise ochii şi-l privi. îi strânse mai puternic mâna între mâinile

ei.

— Probabil că din cauza asta..., începu, dar se întrerupse brusc. Camionul, vreau să spun. Şoferul era beat...

Apoi intră infirmiera.

— Dă-mi te rog ceva. Mă doare groaznic capul.

— Are să vină acum doctorul. O să vă facem o nouă radiografie. Cătălina închise din nou ochii. Biriş observă

două mici lacrimi

prelingându-se printre gene, şi se tulbură.

— Ţi-au pus deja ghipsul? o întrebă. Cătălina făcu un semn imperceptibil.

— Provizoriu, şopti ea. Cred că au să-mi facă operaţie...

Biriş simţi cum i se goleşte inima de sânge şi rămase câteva clipe fără gânduri, speriat. Apoi trebui să plece. în curtea spitalului îl întâlni pe Mişu Weismann.

MIRCEA ELIADE

390

— Nu mai poţi intra, îi spuse. Au venit doctorii; îi fac un consult. Ce s-a întâmplat exact? întrebă după o clipă

aprinzându-şi tremurând o ţigară.

Mişu Weismann începu să-şi caute încurcat batista. O găsi şi se şterse pe faţă, pe mâini.

— A răsturnat-o un camion rusesc, vorbi el în cele din urmă. A avut un noroc extraordinar că n-a căzut sub roţi.

A zvârlit-o pe bordura trotuarului.

Unele clădiri arboraseră steagurile Aliaţilor şi strada era destul de animată, dar parcă se ghicea deja o uşoară

oboseală amestecată cu decepţie. Aşteptarea se prelungise prea mult. Anunţul oficial al capitulării venise prea târziu.

— Mi-au telefonat azi-dimineaţă de la spital, continuă Weismann. Telefonaseră întâi lui Dan, azi-noapte, dar nu era acasă...

Se opri, fâstâcit şi îşi scoase din nou batista.

— L-ai văzut pe Dan? întrebă el repede, fără să-l privească. Nu vrei să trecem acum o clipă pe la el?

— Mă duc acasă. Sunt obosit.

— Ar fi bine să-l vezi, stărui Weismann. Dan a văzut-o aseară, înainte de accident. Trecuse pe la el...

îi evita necontenit privirile. Biriş fuma tăcut, stăpânindu-se. Curând întâlniră un taxi liber şi porniră spre Bibicescu. îl găsiră întins pe canapea, foarte palid.

— E ceva care nu prea merge cu inima mea, spuse fără să se ridice. Nu ştiu ce e. Trebuie să-mi fac o electrocardiogramă. A fost doctorul adineauri pe aici.

— Venim de la spital, îl întrerupse Weismann. Eu sosisem prea târziu, dar a văzut-o el.

Biriş se aşezase pe un scaun, cât mai departe de canapea.

— Ce s-a întâmplat exact? întrebă scoţându-şi pachetul cu ţigări.

— Te-aş ruga să nu fumezi, spuse Bibicescu. Cred că sufăr de inimă. Am avut azi-dimineaţă un atac...

— Nu exagera, îl întrerupse Weismann. Poate a fost o simplă crampă musculară. Ţi-a intrat în cap că eşti bolnav de inimă...

— Ea treia oară că mi se întâmplă, continuă Bibicescu cu gravitate, privind în sus, spre tavan. Dar azi-dimineaţă

a fost groaznic. Cred că e anghina de piept... Dacă e aşa, adăugă, s-a dus dracului teatrul. Tocmai acum, când...

— Cine ţi-a mai băgat în cap şi povestea asta cu anghina de piept? îl întrerupse Weismann. Doctorul a spus că în nici un caz nu poate fi vorba de anghina...

Bibicescu zâmbi cu un mare efort. Biriş se ridică şi se apropie de el.

— în fond, aş putea afla şi eu cum s-a întâmplat accidentul Cătălinei? Câtva timp, Bibicescu continuă să

privească, tăcut, tavanul.

39)

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— A trecut aseară pe la mine, vorbi el în cele din urmă, rar, fără efort. A stat foarte puţin. Eram ocupat...