mai puternice. Ştefan aprinse
lampa de pe noptieră şi privi ceasul.
— E aproape patru, spuse. Nu înţeleg ce se întâmplă...
în clipa aceea ajunse până la ei orchestra şi câteva voci voalate, obosite, încercând să cânte în cor For he is ajolly goodfellow.
— M-am speriat, spuse din nou Ileana. Dă-mi, te rog, o ţigară... Orchestra răzbătea mai puternică, întovărăşită
de tot mai multe voci.
— Ştefan! şopti Ileana luându-i mâna şi sărutându-i-o. Ştefan! repetă ea foarte încet, zâmbind. Ştefan!...
Bătăile izbucniră dintr-o dată, furioase, speriate, şi apoi încetară tot atât de brusc.
— Ar trebui să mă duc să văd ce e, spuse Ştefan, încruntându-se. Poate s-a întâmplat ceva. Şi cum, probabil, toţi oamenii sunt jos, ca să privească bairamul...
— Nu te duce! spuse Ileana cuprinzându-l de umeri. Nu mă lăsa singură! Mi-a fost frică!...
Ştefan îşi apropie capul şi o sărută. Apoi rămaseră amândoi înlănţuiţi, fumând tăcuţi, ascultând For he is ajolly goodfellow. îi trezi alte noi b^tăi, de data aceasta deznădăjduite şi tot mai repezi, parcă cineva ar fi lovit cu piciorul în uşă. „E un adventist..." Ştefan sări brusc din pat.
— Bănuiesc ce s-a întâmplat. S-a încuiat cineva la baie şi nu mai poate deschide. Mă duc să chem portarul...
îşi puse macferlanul pe umeri şi ieşi. Pe coridor ardeau doar câteva lumini, sfioase. Aşteptă o clipă, ascultând.
Dar multă vreme nu se mai auzi nimic şi se reîntoarse în odaie.
— Acum au încetat! spuse ridicând din umeri.
— Vino aici lângă mine! Ai să răceşti...
Ştefan îşi atârnă macferlanul şi puse în treacăt mâna pe calorifer.
— E rece. De-aceea s-a făcut frig...
O regăsi fierbinte, lipindu-se întreagă de el.
— La mulţi ani! îi spuse el sărutând-o pe tâmplă. E Anul Nou. La mulţi ani!
Orchestra încetase, înecată într-o larmă depărtată de voci şi aplauze, apoi, câteva clipe în urmă, reîncepu. Cânta It's a long way....
— Am fost foarte geloasă, şopti Ileana. Am fost geloasă pe Stella Zissu... M-am vrut să cred, când am auzit.
Dacă nu mi-ai fi spus tu, n-aş fi putut crede...
Ştefan zâmbi încurcat.
— Am fost foarte geloasă, continuă Ileana.
Ştefan se plecă spre ea s-o sărute, dar se auziră din nou trei lovituri rare, înăbuşite, răbufnind parcă din pământ.
— E exasperant! făcu Ileana. Mai bine ai telefona...
Ştefan ridică receptorul de deasupra patului şi începu să aştepte. Ileana îşi aprinse o ţigară.
— Allo! Allo! începu el să strige după câtva timp. Nu răspunde nimeni, adăugă întorcându-se spre Ileana.
Coborî din pat, îşi luă macferlanul şi ieşi repede pe coridor. Curând sună telefonul şi Ileana ridică tulburată
receptorul.
— Da, eu am sunat... Se aud lovituri... Se aud nişte lovituri pe coridor... Parcă s-ar fi închis cineva în odaia de baie...
Reaşeză receptorul şi reîncepu să fumeze, absentă, ascultând melodia care răzbătea depărtată din sala de bal.
Câtva timp în urmă, Ştefan se întoarse.
— Era tocmai contrariul, spuse el zâmbind. Cineva voia să iasă pe coridor şi nu mai putea. Se închisese în cameră. N-am prea înţeles bine ce s-a întâmplat. Vorbea în portugheză. Dar acum s-a dus portarul...
îndreptându-se spre pat, îşi mai lăsă o dată palma pe calorifer.
— Tot rece. încă nu l-a aprins...
Ileana se apropie din nou de el, foarte fierbinte.
— Am fost geloasă, repetă. N-am vrut să cred... Dar îmi place aşa, pentru că ai fost sincer şi nu m-ai minţit. Să
nu mă minţi niciodată...
