— Mi-a spus că acum acceptă să ne căsătorim. A spus că acum avem nevoie unul de altul... Nu ştiu ce să fac, adăugă încurcată.
Biriş o asculta în picioare, lângă calorifer, fumând.
— Tu ce i-ai spus?
— Nu i-am dat încă răspunsul. I-am spus că acuma joc, că nu mă pot gândi...
— Nu te-a întrebat dacă-l mai iubeşti?
— Ştie că-l iubesc, spuse Cătălina cu o neaşteptată oboseală în glas. Ştie asta de mult...
Biriş tresări şi se lipi mai mult de calorifer.
— Vasăzică, e adevărat, şopti el. Tot ce i-am spus coanei Viorica, e adevărat! Credeam că e doar o închipuire a mea, dar în realitate ghicisem că e adevărat...
— Nu te mai gândi, îl întrerupse Cătălina. Nu e vina noastră...
— E adevărat! repetă Biriş cu exasperare. Mi-e peste putinţă să înţeleg, şi totuşi e adevărat! Te strâng în braţe, şi ţie îţi place, şi strigi Petre! şi totuşi e adevărat!...
— Nu te mai gândi, şopti Cătălina.
Biriş îşi stinse ţigara şi se aşeză în fotoliul de lângă calorifer.
— Ăi dreptate, începu el târziu. Mai bine să vorbim de altceva. Am avut norocul de a vedea întorcându-se în faţa mea o pagină din istoria lumii, aşa cum se exprimă Bibicescu, iar eu, imbecilul, mă las confiscat de
probleme personale!...
Voi să mai adauge ceva, dar se răzgândi şi ridică din umeri. Apoi, târziu, izbucni într-un râs uscat, amar, şi-şi duse palma la gură, ca şi cum i-ar fi fost ruşine şi ar fi vrut să-l ascundă.
— Spune-mi ceva! strigă deodată Cătălina. Vorbeşte! Nu mă lăsa aşa!... Biriş o privi tulburat.
— Ar trebui să-ţi vorbesc de Istorie şi de momentul istoric pe care-l trăim: tifosul exantematic în Moldova; decimarea diviziilor româneşti în Cehoslovacia;
prăbuşirea iminentă a lui Hitler. Dar atunci n-aş face altceva decât să-ţi repet ce ne-a spus Bibicescu...
Cătălina îşi prinse obrazul în palmă şi-şi plecă fruntea. îşi lăsase iarăşi să-i crească părul şi buclele îi cădeau din nou, ca pe vremuri, peste urechi, pe deasupra obrajilor.
— Petre, spuse ea cu o voce calmă, fără să-l privească, tu ce vrei de la mine? Ce vrei să fac, cum vrei să mă
port, ca să nu mai fi aşa cum eşti? Să fii şi tu un om ca toţi ceilalţi oameni, să trăieşti şi tu viaţa ta, aşa cum ne-o trăim toţi?...
Biriş continua s-o privească lung, nedumerit, silindu-se să zâmbească.
— Să rămânem mai bine la problema istoriei, începu el după o tăcere. L-am întâlnit din nou pe învăţător. Am aflat cum şi-a îngropat biblioteca...
în preajma Crăciunului, întorcându-se într-o seară acasă, auzise o voce groasă, bărbătească, în odaia mătuşă-sii.
Era Gheorghe Vasile, şi era cu chef. Adusese trei sticle de vin. Când intrase el, tocmai destupa a treia sticlă. —
Să trăiţi, domnule profesor! strigase văzându-l. Ne-am întors din misiune şi am trecut să ne vedem prietenii.
Poftiţi să beţi cu noi un pahar cu vin. E vin bun, din vie cinstită... Ridicându-şi paharul cu solemnitate, învăţătorul se apropiase misterios de el şi-i şopti: — Le-am ascuns! Le-am îngropat! Nu mai dau bolşevicii peste ele chiar dacă le-ar căuta o sută de ani! Să vă spună coana Viorica, prin câte am trecut şi din ce-am scăpat! Dar le-am găsit ascunzătoare şi le-am îngropat!...
— ... Şi-a îngropat-o într-un fel de hrubă, în biserica din cimitir. întocmai ca pe timpul năvălirilor barbare. Aşa cum îşi îngropau strămoşii noştri recoltele când năvăleau barbarii...
Se întrerupse şi-şi duse o clipă mâna la frunte, apoi şi-o trecu pe creştet, pipăindu-şi ,cu grijă şuviţele. O clipă
deveni foarte serios, concentrat. Apoi izbucni deodată în râs. Cătălina ridică brusc fruntea.
— Sunt un imbecil! făcu el visător după ce-şi potoli râsul. N-am înţeles nimic. A trebuit să vină un învăţător de ţară, un maniac pe jumătate alcoolizat, ca să-mi deschidă ochii şi să-mi arate ce se întâmplă în jurul nostru, să-mi reveleze sensul Istoriei!...
Se sculă din fotoliu şi se lipi de calorifer. I se păru că se făcuse deodată frig. îşi aprinse o ţigară şi începu să
fumeze, absent. Cătălina aprinsese lampa cu abajur de pe măsuţă. Apoi se apropie de el, îi luă mâna şi începu să
i-o mângâie.
— Nu te mai gândi! nici nu ştii cât de mult te iubesc. Am să fac tot ce-ai să-mi spui tu. Spune-mi doar ce să fac.
Spune-mi ce trebuie să fac...
El o privi împăcat şi-i zâmbi.
MIRCEA ELIADE
384
— Mă gândeam la învăţător. Mă întrebam cum a ghicit el că noi, românii, suntem pe cale de a ne reîntoarce la Evul Mediu?
