— E un subiect extraordinar, îi spuse. De când căutam eu un subiect de calitatea asta! Actual, cu rădăcinile în istorie, şi având totuşi o dimensiune mitică. Un mit al morţii, pe jumătate păgân, în mijlocul MIRCEA ELIADE
378
379
NOAPTEA DE SÂNZIENE
secolului XX! S-au mai încercat creaţii dramatice pe motive folclorice, dar erau făcute într-un spirit strâmt, provincial. Trebuie să sugerezi mitul prin mijloace moderne... Să-l luăm într-o seară pe Viziru la masă, adăugase, să-l descoasem amândoi... Biriş îl ascultase fără interes, aproape ursuz. — Nu cred că are să accepte. Omul şi-a pierdut soţia şi copilul, a pierdut tot. Probabil că nu-l interesează destinul miturilor în secolul XX... Bibicescu îl privise nedumerit. — îmi făcea impresia că e un om inteligent, spuse.
— Cum de împaci un mit al morţii cu dobândirea conştiinţei istorice? stărui Biriş.
— Am abandonat de mult proiectul, începu Bibicescu reluându-şi plimbarea. Era o evaziune în folclor. Treceam şi eu, ca foarte multă lume, printr-un moment de criză. Nu vedeam unde se află realitatea. Acum am înţeles. Arta nu se poate regenera decât printr-o reîntoarcere sinceră şi totală la realitate, şi în primul rând la realitatea istorică...
în seara aceea, Biriş trecu pe la cafenea. De curând îşi reluase obiceiul dinainte de război şi aproape în fiecare zi se ducea la cafenea. Atmosfera i se păruse schimbată, căci apăruseră prea multe figuri noi, dar întâlnea totuşi destui cunoscuţi. La unele mese se discutau autorii anglo-saxoni şi sovietici, se vorbea de cărţile şi revistele din Apus, de care fuseseră despărţiţi patru ani de zile şi care începuseră din nou să sosească. La masa de lângă
fereastră îl găsea aproape întotdeauna pe Bursuc. Părea acelaşi; doar când râdea şi ochii îi dispăreau în grăsime, se distingeau nenumărate şi foarte fine încreţituri în jurul tâmplelor. Se înscrisese de câtăva vreme în partidul lui Patru Fruncea şi critica guvernul că nu este destul de filosovietic.
— Care vreţi să vă aranjaţi, veniţi acum, repede, striga el rotindu-şi privirile în jurul lui. Veniţi la Revoluţie, că
de data aceasta o facem! Avem tancurile cu noi!...
îl zări intrând pe Biriş şi-i făcu semn cu mâna să vină la masa lui.
— Nu pot rămâne, îi spuse Biriş. îl căutam pe conu' Mişu...
Mişu Weismann venea acum din nou pe la cafenea, jovial, entuziast şi informat. Vorbea din nou de marea lui afacere şi lăsa a se înţelege o iminentă călătorie la Londra.
— Ce ai tu cu plutocraţia anglo-americană? îl întrebă Bursuc. Rămâi cu noi, aici, să facem Revoluţia...
Biriş zâmbi absent şi trecu la o altă masă. Aici se discuta situaţia fronturilor. Se opri doar câteva clipe şi porni mai departe. Făcu încet înconjurul cafenelei, cu ochii după Weismann. în cele din urmă ieşi oarecum decepţionat.
Ploaia încetase şi începuse să bată un vânt rece. Biriş îşi ridică gulerul macferlanului şi se îndreptă spre garsoniera Cătălinei. Probabil că la ora aceasta o va găsi acasă şi-l va opri să bea un ceai. Intrând, el îi va spune:
— Pot să-ţi
dau o sumă de amănunte despre Bibicescu. A descoperit misiunea istorică a proletariatului şi a abolit mitul
întoarcerii de la Stalingrad!... Ea îi va zâmbi sj_i va spune: — îl ştii cum e. Nu-l interesează decât un singur lucru: să poată conduce un teatru. îi e indiferent cine îi dă banii şi ce politică e silit să împărtăşească... — Numai că acum se va certa cu conu' Mişu, îi va spune el. Mişu e de partea anglo-americanilor... — Nu-l cunoşti pe conu'
Mişu, îi va răspunde Cătălina. Vor rămâne întotdeauna cei mai buni prieteni. Conu' Mişu e un om extraordinar...
Apoi îi va turna ceaiul şi-l va întreba ce se mai întâmplă cu războiul. El va ridica din umeri. — Toată ziua nu vorbim decât despre asta, despre cum merge războiul... Atunci ea se va împinge prin mişcări scurte spre fundul divanului şi va începe să-i vorbească despre Băleanu. — E un om extraordinar, îi va spune, e un sfânt... El îşi va aprinde o nouă ţigară. — Când ai să-l cunoşti şi tu..., va continua Cătălina. Şi-i va vorbi aşa un ceas, un an, un secol, îi va vorbi aşa până la sfârşitul timpurilor, reluând la infinit acelaşi refren, repetând aceleaşi gesturi.
Văzându-l că tace, Cătălina va înceta să-i vorbească despre sfinţenia colonelului şi-i va spune: — Mi se pare mie sau iar ai slăbit?... El va ridica din umeri, zâmbind, şi-i va întinde ceaşca goală, şi Cătălina o va umple din nou cu ceai. Apoi, după o altă lungă tăcere îl va întreba: — Ce se mai întâmplă cu Viziru? — Nu l-am mai văzut de mult, îi va răspunde. — Se va consola şi el într-o zi, va continua visătoare Cătălina. Aşa facem toţi. Suferim ce suferim, şi într-o bună zi simţim că nu mai putem suferi, şi iubim din nou Viaţa şi ne reîntoarcem de unde am plecat...
Biriş se opri în mijlocul străzii. Zvârli ţigara doar pe jumătate fumată, oftă adânc, apoi se întoarse cu paşi repezi spre cafenea. Bursuc îl zări cel dintâi şi-i făcu semn cu mâna. Trecu pe lângă el fără să se mai oprească. în fund, Mişu Weismann discuta agitat într-un grup de necunoscuţi. Văzându-l, Weismann îi luă braţul şi îl trase deoparte.
— Am aflat nişte lucruri extraordinare, îi spuse cu un glas misterios. Trebuie să ne întâlnim neapărat. Te-aş fi luat să mănânci astă-seară cu mine, dar nu sunt liber. Sunt invitat la masă. E cineva foarte important. Cineva din misiunea militară americană...
Când plecă spre ea în acea seară de ianuarie, ninsoarea se înteţise. Ajuns în garsoniera Cătălinei, se apropiase, după obiceiul lui, de calorifer ca să se încălzească. Pe măsuţă erau aşezate ceştile pentru ceai şi câteva sandviciuri. Au început să vorbească despre război şi despre tifosul exantematic care se întindea în Moldova.
Apoi Cătălina i-a spus că Băleanu fusese transportat la o Casă a mutilaţilor de război. Atunci, pe neaşteptate, a început viscolul. Au auzit un geamăt prelung, ca de fiară rănită, apoi au simţit cum se năpusteşte viscolul printre case — şi o clipă s-au privit unul pe altul, speriaţi. Au dat la
MIRCEA ELIADE
380
381
NOAPTEA DE SÂNZIENE
o parte perdeaua şi s-au uitat afară. Ningea atât de des încât nu se mai distingea strada. Cătălina a trecut alături să
aducă ceainicul şi apa fiartă. Au băut, ca de obicei, câteva ceşti cu ceai, vorbind, întrerupându-se din când în când ca să asculte viscolul. Apoi Biriş şi-a aprins o ţigară, iar Cătălina s-a apropiat din nou de fereastră şi a privit afară.
— Nu poţi pleca pe o vreme ca asta, i-a spus.
în odaie începuse să se facă frig. Au rupt un jurnal şi au înfundat cu suluri de hârtie fereastra ca să oprească
vântul.
— Rămâi noaptea asta aici, i-a spus Cătălina.
Viscolul creştea, asurzitor. Biriş se silea să vorbească întruna, ca să nu se gândească, dar îşi simţea gura uscată şi trebuia necontenit să înghită. Apoi, pe la 2 noaptea, Cătălina a scos învelitoarea de pe divan şi a făcut patul. Biriş
o privea fermecat, fără să înţeleagă. A trecut apoi în odaia de baie şi s-a întors după vreo zece minute, în pijama.
S-a vârât repede în pat.
