în noaptea aceea a dormit la Iaşi, într-un hotel sărăcăcios şi trist de lângă gară. Vagoanele cu grâne şi medicamente îşi continuară drumul spre nord. La Iaşi s-a oprit doar caravana de maşini care trebuia să pornească
a doua zi în judeţul vecin. Bursuc a dispărut o jumătate de ceas după ce-au ajuns la hotel, împreună cu o parte dintre medici, era invitat la masă de către reprezentantul Crucii roşii.
Noaptea era fierbinte şi uscată; de nicăieri nu răzbătea nici o adiere. în văzduh plutea un praf nevăzut şi insistent, care pătrundea încet sub pleoape, se lipea de piele, usca gura, se aduna în gâtlej. în dreptul felinarelor viscoleau roiuri dese de fluturi şi gâze, umbrind lumina ca un zăbranic; se zbăteau câteva clipe lovindu-se în neştire de sticla înfierbântată şi murdară, apoi cădeau pe trotuar şi altele le luau locul, adunându-se din întuneric, îndesându-se necontenit spre lumină, bătând din aripi până la istovire.
într-o cârciumă izbuti să găsească puţină pastrama cu o bucată de mămăligă rece şi mancă în silă, apărându-se de muşte, sorbind necontenit din
4:1
NOAPTEA DE SÂNZIENE
vinul oţetit şi cald. Se reîntoarse la hotel aproape de miezul nopţii. Camera era încinsă şi mirosea a praf amestecat cu creolină. Rămase câteva clipe la fereastră, privind strada. în faţă era o farmacie. Se trudi să
descifreze, la lumina oarbă a felinarului, numele proprietarului. Atunci îşi aminti: Voinea fugise la Iaşi cu întreaga subvenţie a Avântului Studenţesc. Pe vremea aceea, Voinea era student în farmacie.
Auzi târziu bătaia în uşă, dar când se întoarse să deschidă, Bursuc intrase. Transpirase, şi-şi ştergea necontenit obrazul şi barba cu o batistă mare, colorată.
— Am băut prea mult, spuse lăsându-se să cadă pe scaun. Voiam să mai stau cu dumneata de vorbă. Aici nu ne ascultă nimeni.
îşi trase rasa foarte sus peste genunchi, lăsându-şi picioarele goale şi le întinse cât putu de mult, departându-le unul de altul ca să le răcorească.
— ... Să ştii că eşti în mare primejdie sufletească, adăugă. Spuneai că ai plecat să cauţi o fată...
— E la Zinca, începu Ştefan aşezându-se pe marginea patului. O cheamă Ileana...
— Eu te ispitesc, îl întrerupse Bursuc scoţându-şi pachetul şi alegându-şi o ţigară. Gândeşte-te bine ce faci şi ce spui...
Ştefan se apropie şi-i întinse chibritul aprins.
— O iubesc de zece ani, reîncepu el coborând glasul, parcă s-ar fi temut să nu-l asculte şi altcineva. O iubesc dar n-am vrut să recunosc. Am minţit-o. I-am minţit pe toţi: şi pe ea, şi pe Ioana, şi in-am minţit şi pe mine. Dar acum mă duc după ea. Cred că numai ea mă poate mântui...
— Gândeşte-te bine ce spui! strigă Bursuc ameninţându-l cu ţigara. Ai vorbit de mântuire. Nici nu-ţi dai seama ce-ai spus!...
— Când am s-o reîntâlnesc, am să devin alt om, continuă Ştefan. Fata asta mi-a fost ursită şi n-am înţeles. Am lăsat-o să plece de lângă mine, ăsta a fost păcatul meu. Acum trebuie s-o caut. Aşa mi-a spus şi ea: că am s-o caut până la sfârşitul pământului. Mi-a mai spus că n-am s-o mai găsesc. Dar acum ştiu unde e. E ascunsă la Zinca...
Bursuc îl privi atent, puţin încruntat, fumând cu sete.
— De ce taci? îl întrebă el târziu. Vorbeşte înainte! Ai curajul! Ai curajul! Mărturiseşte-te!...
— Am fost nebun, începu Ştefan plecându-şi capul. Din clipa în care am întâlnit-o, am ştiut că era mireasa mea, ursita mea, dar n-am voit să fug cu ea în lume. O iubeam şi pe Ioana. Nu ştiu cum să-ţi explic..., adăugă tulburat.
— Fii bărbat! îl îndemnă Bursuc. îndrăzneşte!...
MIRCEA EL1ADE
422
423
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Aş fi vrut să stea tot timpul lângă mine, să stea mai ales când pictam. Nu ştiu cum să-ţi explic. Aş fi vrut să
rămânem acolo, împreună, numai noi doi, în tablou, deşi nu ştiam să pictez, deşi tabloul acela...
— Vizirul îl întrerupse Bursuc, nu te ascunde după vorbe! Spune-mi adevărul!...
— E greu să-ţi explic, şopti Ştefan trecându-şi mâna pe frunte. Tabloul acela, nici măcar nu exista. Era numai o pânză acoperită cu fel de fel de culori. Dar era şi Ileana acolo, era şi maşina ei. Erau şi alte multe lucruri pe care nu ştiu cum să ţi le explic...
Tăcu încurcat şi, ridicându-şi fruntea, îi zâmbi. Bursuc îi susţinu privirea, încruntându-se.
— Te-ai culcat cu ea? îl întrebă cu o voce groasă, înecată de fum.
— Da. Acesta a fost păcatul meu. Nu trebuia s-o iubesc aşa. Ea îmi era altfel ursită. îmi era mireasă. Nu trebuia s-o iubesc aşa...
— Te-ai culcat cu ea, repetă Bursuc visător şi aspru. O iubeai; şi totuşi te-ai culcat cu ea aşa cum te-ai fi culcat cu o curvă...
— Da. Acesta a fost păcatul meu. O iubeam, o doream, dar nu trebuia s-o fac. Dacă m-aş fi stăpânit, aş fi avut-o şi astăzi. Şi n-aş fi aflat. N-aş fi aflat! repetă şi-şi trecu din nou mâna pe frunte.
— Ce n-ai fi aflat?
— N-aş fi aflat că nu-mi fusese credincioasă, că iubise pe altul ştiind totuşi că o iubeam eu, ştiind că mă iubea pe mine. Pentru că mă iubea, mă iubea! repetă el cu exasperare.
— Se culcase cu altul? izbucni Bursuc în râs. Păi la ce te aşteptai altceva? Toate sunt curve...
Ştefan ridică brusc capul şi-l privi. Bursuc îi făcu semn cu mâna ca şi cum ar fi vrut să-l oprească.
— Eu te ispitesc! strigă. Bagă bine de seamă. Nu te lăsa! Apără-te! Apără-te, luptă cu mine, luptă cu Dumnezeu!...
