— Nu prea ai haz, îl întrerupse Bursuc căscând din nou. Credeam că ai să-mi povesteşti ceva mai dramatic şi mai duios...
Tăcu o clipă, clătinând din cap, melancolic.
— Mi s-a făcut dor de amintiri duioase, adăugă. Amintiri din satul copilăriei... Ştiam o dată un cântec. Cum dracu' începe?... în-satul-în-care-m-am născut...
începu să fredoneze, clătinând mereu din cap, cu pleoapele pe jumătate închise. Dar maşina se opri brusc, zgâlţâindu-l. Un jandarm se apropie de şofer.
— Ocoliţi satul, îi spuse. Aici s-au împărţit ajutoarele.
— Ştiam, ştiam! făcu şoferul plictisit şi porni din nou maşina.
425
NOAPTEA DE SÂNZIENE
Zări de departe grupurile de ţărani care ieşiseră în marginea satului şi, începând să claxoneze, acceleră. Oamenii priveau maşina prin perdeaua de praf, neîndrăznind să spere, ridicându-şi pe rând căciulile.
— Cerşetori! murmură Bursuc presându-şi batista pe gură. Nu mai spui nimic? se întoarse, aproape ameninţător, spre Ştefan.
Dar îi era somn şi încercă din nou să adoarmă, lăsându-şi capul pe spate. Curând începu să sforăie. Ştefan trase oblonul de sticlă şi plecându-se spre şofer, îl întrebă în şoaptă:
— Cunoşti un sat din judeţul Botoşani, Zinca?
— Cunosc, răspunse şoferul fără să se întoarcă. E în direcţia noastră, într-acolo mergem...
— Ce-ţi spune, domnule! strigă Bursuc deşteptându-se. Ce vorbeaţi?
— îl întrebam încotro mergem. îmi spunea că...
— Am înţeles, făcu Bursuc clătinând somnoros din cap. Să mă treziţi şi pe mine...
S-a trezit singur, un ceas mai târziu, simţind că se oprise maşina. După câteva minute sosi camioneta sanitară
apoi, la intervale scurte, celelalte maşini şi camioane. Caravana se grupă la marginea satului. La vreo douăzeci de metri se distingea, prin perdeaua de praf, masa compactă de ţărani străjuită de câţiva jandarmi. Primarul se apropiase de camioneta sanitară şi vorbea cu medicii.
Bursuc se frecă multă vreme la ochi, apoi coborî din maşină şi se îndreptă hotărât spre oameni.
— Pocăiţi-vă! le strigă el de departe, ridicând braţul foarte sus în aer. Se făcu deodată tăcere.
— Pocăiţi-vă! strigă din nou Bursuc grăbind pasul. E pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele voastre.
Dumnezeu şi-a întors faţa de la voi. Au să vină oamenii diavolului şi au să vă spună unele şi altele, ispitindu-vă
precum că Dumnezeu nu există. Dar voi să nu-i credeţi. Dumnezeu există! Ascultaţi-mă pe mine, Dumnezeu există...
Unul dintre medici se apropie grăbit de el.
— Nu-i timp acum, părinte. Le vorbiţi oamenilor după ce se împart ajutoarele...
Bursuc întoarse capul şi-l privi mâniat. Dar recunoscu lângă el pe doctorul Trandafir şi ridică din umeri. Se întoarse încet, plictisit, spre caravană. îl luă pe Ştefan de braţ şi-l trase după el. Pretutindeni mirosea a praf şi a benzină. Ocoliră camioanele şi se îndreptară spre un salcâm care-şi mai păstra încă frunzele firave şi îngălbenite.
— Ai o ţigară? îl întrebă. Că mi-am uitat pachetul în maşină...
MIRCEA ELIADE
426
Dar praful şi fumul îl înecară repede şi începu să tuşească şi să scuipe.
— Păcat, spuse încet, mai mult pentru sine. Eram inspirat. Le-aş fi vorbit oamenilor din adâncul sufletului. Le-aş
fi vorbit de Dumnezeu şi despre căile neînţelese ale adevărului. Pentru că, să ştii de la mine, Viziru, să ştii că
Dumnezeu există. Dar noi, oamenii Bisericii, ne-am înrăit şi nu-l mai cunoaştem. Ascultă-mă bine că am să-ţi spun o taină. Multă vreme am crezut şi eu, ca toată lumea, că Dumnezeu nu există, că e o invenţie a popilor.
Eram la Seminar; ce dracu' aş fi putut crede altceva?! Doar aveam şi eu ochi de văzut şi minte de înţeles. Am înţeles din Seminar că toată povestea asta cu Dumnezeu şi Iisus Christos e o chestie inventată. Am avut şi probe.
Când mergeam la slujbe, eu îmi spuneam în gând: „Afirm sus şi tare că toate acestea sunt nişte poveşti inventate.
Afirm că Dumnezeu nu există şi că Iisus Christos nu s-a născut dintr-o fecioară. Afirm! Iar dacă mă înşel cumva, să mi se facă un semn. Să trăsnească din senin, să se mişte o icoană, să simt o mână nevăzută pe obraz, sau orice altceva." Te rog să mă crezi, nu s-a întâmplat niciodată nimic. Deci, am avut probe că Dumnezeu nu există.
Se opri brusc şi scuipă din nou. Apoi rămase cu privirile pironite asupra grupului de ţărani.
— Şi pe urmă? întrebă timid Ştefan. Pe urmă ce s-a întâmplat?
— Am avut probe şi mai puternice că Dumnezeu există, reluă Bursuc cu un glas aspru. Probe adevărate, nu prostiile de care-ţi vorbesc popii şi teologii. Am să ţi le spun. Sufletul dumitale e tulburat; ai nevoie de credinţă...
Dar se întrerupse din nou şi zvârli ţigara cât putu mai departe, în praf. Doctorul Trandafir venea grăbit către ei.
