Biriş întoarse mirat capul. Cătălina avea o privire rece, aspră, rea; dar întâlnindu-i ochii, începu să zâmbească.
— Ai să ajungi şi tu maniac, adăugă. întocmai ca Dan; el nu-mi vorbeşte decât despre teatrul pe care are să i-l facă conu' Mişu...
— Şi să ştii mata, duduie Cătălina, că am să i-l fac, spuse Mişu Weismann, roşind brusc. Au tărăgănit puţin lucrurile din cauza situaţiei internaţionale, dar este o afacere de peste o sută de milioane, şi vă spun eu ca se face...
Biriş aşeză paharul cu coniac pe masă şi-şi aruncă, pe furiş, o privire scurtă asupra ceasului.
— Haide cu mine, spuse Cătălina ridicându-se brusc. Nu mai pot rămâne. M-a apucat durerea de cap...
Privindu-i cum se depărtează, Mişu Weismann se întoarse enervat către Bibicescu.
— Degeaba se supără duduia Cătălina, spuse. Dânsa poate crede că nu sunt serios, că nu există afacerea...
— Dacă vrei s-o împaci, vorbi Bibicescu, absent, nu-i mai trimite flori. Mai bine ne mai inviţi o dată la masă...
Â-propos, adăugă el cu un glas în care străbătea emoţia secretului, ştii că am început să mă interesez de local?...
159
NOAPTEA DE SÂNZIENE
Mergeau alături, fără să-şi vorbească. Se însera.
— E frumoasă toamna la Bucureşti, spuse târziu Cătălina ridicând privirile către cer.
Apoi tăcu din nou. Biriş îi luă uşor braţul.
— Ce-ai avut astăzi? o întrebă. Păreai plictisită, enervată...
— Tu ştii de ce, răspunse ea încet. De ce mă mai întrebi?
— E absurd! făcu Biriş strângându-i puternic braţul. E o idee cu totul absurdă!...
Cătălina ridică din umeri.
— Mai bine să nu mai vorbim, spuse.
Apoi, apropiindu-şi brusc trupul de al lui, îl întrebă, cu alt glas:
— Ce faci astă-seară? Nu vrei să ne plimbăm împreună?
Biriş simţi din nou bine cunoscutul fior străbătându-i întreg trupul.
— Aveam o întâlnire cu un prieten, spuse. Dar dacă vrei tu, îi las un bilet... şi ne plimbăm...
— îmi pare rău, spuse Cătălina tristă. Credeam că eşti liber... Aveam atâta poftă să mă plimb cu tine pe străzi...
— Dar ţi-am spus că-i pot lăsa un bilet şi ne putem întâlni să ne plimbăm, o întrerupse înfrigurat Biriş.
— ... Simt că e ultima mea toamnă, sunt ultimele mele săptămâni, şopti Cătălina tot mai tristă.
— Vorbeşti copilării! izbucni Biriş. Vorbeşti absurdităţi!... Astea-s consecinţele aventurii tale! Asta înseamnă să
trăieşti cu un nebun alături: înnebuneşti şi tu!...
— Tu ştii prea bine că nu e aşa, spuse Cătălina fără să-l privească. Ştii că nu e din vina lui. El e un biet nebun ratat, de care mi-e milă...
— Atunci, o întrerupse exasperat Biriş, adevărata nebună eşti tu. El nu e decât victima ta!...
— Degeaba mă cerţi, continuă Cătălina cu acelaşi glas stins. Ştii foarte bine că nu e aşa. Că asta trebuie să mi se întâmple... E mai tare ca mine... Trebuie să se întâmple... O dată ce am luat hotărârea aceasta, trebuie să se întâmple... Şi iar se apropie ziua...
— încetează! exclamă Biriş, lăsându-i braţul. Dacă mai spui asemenea enormităţi, te las aici, singură, şi mă duc acasă...
Ea întoarse capul spre el şi-i zâmbi.
— ... Are să-mi fie urât singură, spuse. Am să mă simt foarte tristă... Părăsită de toţi...
Apoi îi apucă braţul şi-şi apropie obrazul de urechea lui.
— Rămâi, te rog! îi şopti fierbinte.
MIRCEA ELIADE
160
161
NOAPTEA DE SÂNZIENE
