Dacă nu izbutesc s-o iubesc pe una aşa cum o iubesc pe cealaltă, ce sens mai poate avea dragostea aceasta nouă?

De ce-am mai întâlnit pe Ileana, de ce m-am îndrăgostit de ea? Eu am iubit-o de totdeauna pe Ioana; din clipa în care am zărit-o am înţeles că o iubeam de totdeauna, că dragostea aceasta mi-a fost ursită. Atunci, de ce m-am îndrăgostit şi de alta. Numai ca să mă culc cu ea? Dacă dragostea aceasta nouă, neaşteptată, nesolicitată, nu va duce decât la înlocuirea Ioanei prin Ileana, nu ar avea nici un sens... Spune-i tot ce ţi-am spus eu acum. Am să i le repet şi eu, de altfel, când am s-o reîntâlnesc, dar aş vrea să le ştie de pe acum. Spune-i că maşina există, că

ferestrele există, că sfera aceasta în care suntem închişi este numai în aparenţă de oţel, în realitate e spartă în nenumărate locuri, e asemenea unei coji de ou spartă în toate părţile. Spune-i toate lucrurile acestea acum, cât le înţeleg încă. Mâine, poimâine, am să le uit şi eu, şi am să mă reîntorc la mine însumi.

Biriş se ridică brusc şi-i întinse mâna. îşi simţea din nou gâtlejul umed, şi acelaşi gust sălciu de sânge cald în gură. Trebuia să scuipe. Strânse repede mâna lui Ştefan, care-l privea încurcat, şi plecă. Pe scară, îşi scoase batista şi scuipă. Nu era, totuşi, sânge, ci doar o spumă roşietică. „Nu am nimic, îşi spuse. Va 195

NOAPTEA DE SÂNZIENE

trebui să fumez mai puţin." Câteva trepte mai jos se întâlni cu Ioana. Urca încet, rezemându-se cu mâna de rampă.

— L-am minţit degeaba, îi spuse. N-a crezut nimic din tot ce i-am povestit atunci; mi-a spus-o chiar el, a doua zi.

Zâmbea absentă, întristată. Biriş se trezi atunci cu batista însângerată în mână şi şi-o ascunse pripit în buzunar.

Roşi şi simţi cum fruntea i se acoperă deodată de broboane. Dar nu mai îndrăzni să-şi scoată batista să se şteargă.

O privea în neştire, o privea cum îi zâmbeşte.

— Nu-l mai interesează Priveghiul, vorbi din nou Ioana.

Trebui, totuşi, să-şi scoată încă o dată batista, să şi-o apropie de gură şi să scuipe.

— Trebuie să mă las de fumat, vorbi el cu greutate, silindu-se să zâmbească, îşi simţea trupul întreg transpirat, umed, simţea cum i se lipeşte cămaşa

pe spate, pe piept, simţea mai ales cum îi curg şiroaie de sudoare pe frunte, pe faţă, şi-şi strângea batista udă în pumn, neîndrăznind să se şteargă cu ea în faţa Ioanei.

în seara aceea trecu pe la Cătălina.

— Te-am aşteptat în fiecare seară, de-atunci, îi spuse ea.

O privi şi o regăsi aceeaşi; cu ochii ei verzi, mari, nehotărâţi, cu părul blond care-i cădea pe tâmple, atingându-i umerii, cu obrazul tânăr şi totuşi fără vârstă, obraz obosit de farduri ieftine, de teatrele ieftine în care juca la întâmplare, câteva spectacole pe lună, înlocuind câte o artistă de a doua mână, obrazul ei rotund, aproape bucălat, de păpuşă vicioasă şi tristă, şi gura pe care niciodată n-o putea privi fără să nu simtă cum i se înfierbântă

răsuflarea. Era aceeaşi. El se aşeză pe fotoliu şi-şi scoase pachetul cu ţigări. Fereastra era larg deschisă. Răzbătea în odaie un miros îndepărtat de liliac.

— Credeam că ai să vii a doua seară şi te-am aşteptat, vorbi din nou Cătălina.

Biriş îşi alese pe îndelete o ţigară, o învârti între degete, o mirosi adânc, apoi ridică ochii şi zâmbi cu o secretă

satisfacţie.

— Sunt purtătorul unui foarte important mesaj din labirint, vorbi el deodată. Cătălina îi zâmbi cu stângăcie.

— Trebuia să fac sacrificiul ăsta mai demult, spuse ea. Erai fiinţa pe care o iubeam şi o admiram mai mult pe lume. Trebuia să te sacrific şi pe tine. Te rog să mă iGrti că am întârziat atât.

— Nu eşti deloc curioasă să afli mesajul care mi s-a încredinţat? o întrerupse Biriş, continuând să se joace cu ţigara.

MIRCEA ELIADE

196

— îmi rămăsese un singur lucru pur, neîntinat, în jurul meu, continuă Cătălina cu acelaşi glas surd, monoton. A trebuit să renunţ şi la lucrul ăsta. N-am avut noroc. Dar poate e mai bine aşa...

în clipa aceea, fără să se fi auzit vreo bătaie, uşa se deschise brusc şi intră Bibicescu.

— Aici eraţi?! se miră el, după ce-i privi pe amândoi, concentrat, aproape sever. Ai uitat că ne-aşteaptă conu'

Mişu la „Modern"? se întoarse el către Cătălina.

— Nu mi-e foame, spuse Cătălina. Du-te singur. Dacă vrei, vă întoarceţi pe urmă. Eu vă aştept aici, cu Petrache.

Vă fac o cafea.

Lui Biriş i se părea că ascultă acelaşi dialog început de mult, într-o seara în pragul cafenelei, când îl cunoscuse pe Bibicescu. — îmi pare bine, îi spusese acesta strângându-i mâna şi privindu-l adânc în ochi. Nu vrei să iei masa cu noi? Bibicescu era singur. Biriş întoarse capul spre cafenea, să vadă dacă mai vine cineva. — Nu, adăugase Bibicescu! N-a sosit încă. Trebuie să sosească dintr-un moment în altul. Ne-a invitat conu' Mişu la

„Modern", pe Cătălina şi pe mine. N-o cunoşti pe Cătălina Palade? E o femeie extraordinară. Dar am să te rog un

singur lucru: să nu aduci vorba despre buddhism. O văzu chiar atunci apropiindu-se de ei. Cu capul gol, cu părul alunecându-i peste tâmple (vrea să semene cu Greta Garbo, înţelese el), cu mâinile în buzunarele unui pardesiu bej, călcând alene, oarecum absentă, privind vag înaintea ei. „încearcă să-şi creeze un gen", îşi spuse. — Nu mi-e foame, vorbi Cătălina. Du-te singur. Am să vin şi eu la cafea. Vreau să mă plimb. în seara aceea s-au plimbat pentru întâia oară împreună. Lui Biriş îi era foame, dar acceptase să se plimbe cu ea. Au plecat pe bulevardul Lascăr Catargiu, îndreptându-se spre Şosea. S-a oprit în faţa unei simigerii şi şi-a cumpărat covrigi. — Dă-mi şi mie, îi spuse Cătălina. Parcă începe să mi se facă foame. Apoi, luându-i braţul, adăugă: — îmi place de dumneata. Cred că o să fim prieteni...

— Nici ţie nu ţi-e foame? îl întrebă Bibicescu întorcându-se spre el. Biriş îşi aşezase de mult ţigara între buze, dar nu o aprinsese. Se mulţumea

s-o morfolească, sugând-o, scoţând-o uneori din gură şi mirosind-o.

— Am mâncat, răspunse el târziu. Venisem aici cu o misiune. Mi s-a încredinţat un mesaj din labirint.

— Un mesaj de la prietenul lui, Ştefănescu, din Braşov, vorbi deodată Cătălina, şi începu să râdă.

Biriş păli puţin, dar îşi strânse ţigara între dinţi şi tăcu. Bibicescu îi privea pe rând, întunecat.

— Ne-aşteaptă conu' Mişu, spuse el din nou, începând să se plimbe cu paşi mari prin cameră.

197

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— Nu putem veni, vorbi Cătălina după ce-şi potoli râsul. Avem de descifrat amândoi mesajul lui Ştefănescu din Braşov...

Bibicescu se opri în faţa ei cu mâinile în buzunar. Lui Biriş i se părea că asistase la scena aceasta de nenumărate ori, că opririle acestea bruşte, apăsate ale lui Bibicescu, făceau parte din piesa pe care o repeta el, de mulţi ani, făcea parte din piesa care nu va vedea niciodată lumina rampei, şi deci, nu se va sfârşi niciodată. Va asista la plimbările lui nervoase, la opririle lui bruşte, la privirile lui pătrunzătoare, până la sfârşitul vieţii. „Dacă nu mă

cert cu el într-o zi, am să-l suport până la sfârşitul vieţii." îşi scoase ţigara dintre dinţi, muşcă şi zvârli cotorul care se umezise, apoi şi-o aşeză din nou, cu mare grijă, în colţul buzelor.

— Aprinde-ţi, domnule, ţigara! izbucni deodată Bibicescu. M-ai scos din sărite! Aprinde-ţi-o!

— Nu mai fumez, vorbi calm Biriş. Cred c-am avut azi-dimineaţă o uşoară hemoptizie şi nu mai fumez. Dacă m-apucă tuşea, scuip din nou sânge.

îl sperie, şi totuşi îi făcu plăcere tăcerea care urmă. Semăna cu toate acele nenumărate tăceri din tinereţea lui. Le provoca întotdeauna el, deşi îi era frică de distanţa care se căsca deodată între el şi ceilalţi; dar parcă se simţea atras de singurătatea aceea pe care i-o revelau tăcerile din jurul lui. în facultate, făcea curte unei colege, Marietta Postăvaru, o fată roşcată, plină de pistrui, cu pieptul tânăr, robust, ameţitor, căreia îi plăcea George Sand. O

sărutase întâia oară într-o seară de denii, în Grădina Icoanei. O jumătate de ceas după aceea, cum Marietta pomenise de Musset şi George Sand, Biriş îi spusese: — Ştii că şi eu sunt tuberculos. Fata nu părea prea tulburată; doar o caldă şi totuşi detaşată privire de compătimire în ochii ei. — Chiar azi am avut o hemoptizie, am scuipat sânge... De-abia atunci simţi tăcerea împietrindu-se în jurul lui.