ibric, iar apa s-o mãsoare cu ceaºca! Ordonanþa lui era un bãtrân econom pânã la avariþie ºi îl supunea mereu la nedorite regimuri. Deºi Costache îi atrãgea atenþia cã nu mai e de vreo douãzeci de ani rãzboi, cã el personal are de unde ºi, la drept vorbind, a avut mereu, Zaharia îi tãia mereu din porþie, la cafea, zahãr, lemne. Fãcea economie la piaþã, la apã ºi la luminã, deºi avantajul de a locui în centru era tocmai cã aveai apã curentã ºi luminã electricã.
Lui Costache i-ar fi fost acum greu sã mai trãiascã într-un loc fãrã toate aceste adevãrate bucurii ºi binefaceri ale vremurilor noi. Iar când se ducea la familia Margulis, pe strada Fântânei, putea sã aprecieze diferenþa. În favoarea lui, desigur. Pe de altã parte zgomotul permanent al trã-surilor începuse sã-l oboseascã. Se hotãrî sã facã un duº
înainte de a continua cãutãrile, aºa cã îl strigã pe bãtrânul fecior sã-i încãlzeascã apa la cazan. „23 de grade, bagã de seamã!“. Doctorii nu recomandau duºuri dese, ºi sfãtuiau temperaturi mai mari la apã, dar el nu þinea cont de sfaturi, ºi nici nu le dãdea. Aici se deosebea de prietenul Margulis, care cicãlea lumea cu ce e bine ºi ce nu, deºi îºi rãcea gura de pomanã. Cel mai greu de suportat este sã faci o prostie nu din proprie pornire, ci sfãtuit de altul.
Reluã înviorat cãutãrile, tocmai când se auzeau clopotele bãtând amiaza. κi aminti cã avusese de gând sã vorbeascã personal cu femeia Epiharia, la biserica Icoanei, fiindcã nu voia s-o sperie invitând-o la Prefecturã, dar acum era prea târziu ca s-o mai prindã la slujbã. O s-o caute în altã zi, i se spusese cã se duce la bisericã mai punctual decât un amploaiat la birou. Deschise iar repertoarul la litera O ºi de data asta îi sãri în ochi OZ ºi un M, probabil alt membru al familiei. Contemplã monograma, o recunoscu, apoi citi cele câteva rânduri care o însoþeau ºi se pregãti de drum. Mai întâi la Poliþie, ca sã dea un telefon la 297.
97
Ilie era de serviciu, aºa cã lui îi reveni misiunea sã-l ducã în timp util la Gara Filaret, ca sã prindã trenul de Giurgiu.
Când aflã cu cine are onoarea, ºeful de garã din Giurgiu îºi îndreptã spatele ºi-l îndrumã spre conacul lui Mano-lache Ochiu-Zãnoagã, dupã ce-i puse la dispoziþie un cal bun, murg, odihnit. Costache nu prea cãlãrise în ultimul timp, dar acum simþea nevoia sã-ºi descarce energia. Se simþi tânãr când o luã la galop. Trebuia sã treacã prin cea mai grea încercare pentru un poliþist, sã anunþe unei familii o moarte nãprasnicã. Alesese sã o ducã el la capãt dintr-un motiv simplu: voia sã afle ce puteau sã însemne cuvintele bãiatului, ºaradã cu care se culcase ºi se trezise în minte.
Trebuia sã profite, din pãcate, de durerea proaspãtã, când oamenii nu-ºi pun lacãt la gurã. Ajunse la ora patru ºi jumãtate, exact când apunea soarele.
4
Un tânãr aristocrat ucis lângã pãdurea Bãneasa. Primul redactor de la Universul îºi pierduse obiºnuinþa scrisului.
Era capul limpede al gazetei, controla, îndrepta, dar rareori mai lua tocul sã scrie, ºi numai în cazuri excepþionale. De aceea se bucurã cã a gãsit titlul chiar de la început, deºi ezitase între boier, nobil, de familie bunã ºi aristocrat, care pânã la urmã învinsese. Cu titlurile pãþea aºa: ori îi veneau din capul locului, ori nu le mai gãsea nicicum ºi trebuia sã cearã sfatul colegilor. Pãvãlucã era cel mai abil, parcã le scotea din mânecã, cum fac scamatorii sau cei care tri-ºeazã la cãrþi, de-ºi þin aºii în mâneca surtucului. Aflase însã cã, de vreo douã luni, colegul lui de birou scria un roman, asta explica multe. Nu izbutise sã-i smulgã decât 98
o mãrturisire, cã acþiunea se petrecea în viitor sau aºa ceva.
Bãnuia cã e vreo imitaþie de Jules Verne ºi, din pãcate, nu avea încredere în reuºita colegului. Se uitã la ceas: abia 10 dimineaþa. Avea tot timpul înainte, îi spusese nevestei cã vine cãtre douã, la masã. Aºa cã înmuie iar tocul ºi scrise.
Gazeta noastrã a publicat în numãrul de vineri, 19 decembrie, ºtirea despre un tânãr necunoscut care a fost gãsit împuºcat, dar în viaþã… Se opri ºi adãugã dupã dar, deasupra rândului, un încã. Reluã fraza: …dar încã în viaþã, în apropiere de pãdurea Bãneasa. Tânãrul a fost dus, conform înþelegerii cu… tãie cu ºi puse dintre. …înþelegerii dintre Primãrie ºi Casa de Sãnãtate a doctorului Rosemberg… Tãie m ºi puse n. Rosenberg la… Nu mergea. Tãie toatã fraza ºi o reformulã, dupã ce apãsã ºi legãnã suportul cu sugativã peste tot ce scrisese. Existând o înþelegere între Primãrie ºi domnul doctor Rosenberg, cu privire la necunoscuþii care au nevoie de îngrijire medicalã, tânãrul, aflat în agonie, a fost dus la Casa de s… tãie s ºi puse S… Sãnãtate a acestuia, unde s-au depus toate diligenþele pentru… pentru… hm, pentru a fi ajutat. Se opri ºi reciti, apoi supse iar cerneala cu sugativa, înmuie tocul ºi scrise mai departe. Dar chi-nurile creaþiei nu ne privesc, sunt o chestiune prea intimã, aºa cã vom privi numai rezultatul final, articolul de prima paginã din Universul de luni, 22 decembrie, recopiat pe curat ºi terminat (cu o vignetã) cu o zi înainte, duminicã, la ora 1 ºi 40 de minute:
Un tânãr aristocrat ucis lângã pãdurea Bãneasa Gazeta noastrã a publicat în numãrul de vineri, 19 decembrie, ºtirea despre un tânãr necunoscut care a fost gãsit împuºcat, dar încã în viaþã, în apropiere de pãdurea Bãneasa.
Existând o înþelegere între Primãrie ºi domnul doctor Rosenberg, cu privire la necunoscuþii care au nevoie de îngrijire medicalã, tânãrul, aflat în agonie, a fost dus la Casa de 99
Sãnãtate a acestuia, unde s-au depus toate diligenþele pentru a fi ajutat. Cu toate acestea, sâmbãtã la ora 18 ºi 11 minute, tânãrul ºi-a dat ultima suflare. Un trimis special al gazetei noastre a fost de faþã la tristul eveniment. Pentru cã pe unele dintre obiectele de vestimentaþie ale tânãrului era cusutã monograma R.O.Z., Domnul colonel Costache Boerescu, eminentul ªef al siguranþei publice, a reuºit sã descopere cã este vorba de un membru al familiei Ochiu-Zãnoagã din Giurgiu. Înainte de a-ºi da ultima suflare, tânãrul a rostit câteva cuvinte ºi un nume. Cercetãrile sunt în curs, dar Poliþia are un fir care, sperãm, va conduce la criminal. Este posibil sã fie vorba de un duel cu pistolul, de aceea considerãm cã legea împotriva duelului pe care a propus-o d. senator Viiºoreanu sã fie cât mai curând adoptatã. Amintim cã d. Senator a propus sã se ºteargã din Codul penal articolele privitoare la duel, rãmâ-nând ca în viitor duelanþii sã fie consideraþi criminali de rând ºi sã fie judecaþi de juraþi.
Domnul Procopiu vorbea în numele ziarului, aºa cã nu-ºi semnã articolul. Mulþumit cã reuºise sã termine la timp, îºi luã cilindrul, fiindcã melon nu mai avea, ºi coborî la tipografie sã facã o înlocuire pe prima paginã. Apoi se îndreptã spre casã cu o poftã de mâncare excepþionalã. Nu postise în viaþa lui.
5
Am visat cã mi se desprinsese sufletul de trup. Atâta liniºte, atâta singurãtate – cu vorbele astea m-am trezit.
E încã beznã ºi aud un cocoº care sparge noaptea. Cum s-a închegat în mine tristeþea, de unde aceste ciudãþenii, din ce suntem fãcuþi? Cine ne conduce? Nu-þi trebuie mare efort de imaginaþie ca sã vezi cã asemenea gânduri par 100
venite cu forþa, mai mult din afara ta decât dinlãuntru, ca ºi cum þi le-ar injecta cineva, cu un ac nevãzut. Poate cã ar trebui s-o luãm de la zero ºi sã gândim totul în alt fel, ca sã înþelegem totul. S-o luãm pe alt drum, neîncercat de nimeni, ca sã gãsim miezul. Oare ce-am afla, dacã n-am mai trece totul prin cuvintele ºi imaginile altora? Dacã am gândi cu tot trupul, nu numai cu o parte din el? Ce ne-am aminti din trecutul noastru? Din viitor? Ce-am înþelege din alegerile noastre fãcute independent de voinþa noastrã? Mã tot gândesc la marea problemã ºi mã dau cu capul de tavanul gros al tãcerilor. Ceva nu mã lasã nici pe mine sã vorbesc pe-nþeles, chiar în clipa de graþie când înþeleg. Totul dureazã o clipã, nu mai mult. Cum mai poate cineva trãi când toþi ºtim… ºi când toþi nu ºtim. Dar putem fi siguri mãcar cã trãim?
În camerã e foc ºi mai e un pat, în care doarme un bãrbat. Hotelul se numeºte Frascati ºi mi-e strãin. M-a condus un „coleg“ de la ziar. Oare colegii mei adevãraþi ce-or face, acum? Am semnat într-un registru, cum mi-a spus hote-lierul, numele, profesia ºi oraºul în care locuiesc. Dan Creþu, ziarist, Bucureºti. E adevãrat ºi totuºi începe sã mi se parã tot mai mult cã mint, când spun asta. Poate îmi voi pierde cu adevãrat minþile, tot minþind adevãrul. Am fost adus într-o camerã cu douã paturi, m-am spãlat cu apa turnatã de un camerist în ligheanul de porþelan, m-am ºters pe un ºtergar alb ºi aspru, am coborât la masã, nu ºtiu ce am mâncat, eram sleit de puteri. Revenit sus, am avut surpriza sã dau peste acest om strãin, cu care am înþeles cã trebuie sã împart camera. M-am culcat în patul de fier care mi s-a pãrut limanul spaimelor mele. Aºternutul era curat, alb, ºi plapuma groasã, din mãtase viºinie. Mirosea neplãcut, a praf contra insectelor, cred. Apoi am adormit adânc.
101
Atâta liniºte, atâta singurãtate – de ce-am visat cuvintele astea? Începe sã se lumineze de ziuã.
S-a sculat ºi vecinul meu ºi-a scos tot felul de sunete, nu ºtii dacã s-a înecat sau scuipã sau îºi dã duhul. Apoi s-a dezbrãcat în pielea goalã ºi-a început sã se spele temeinic, peste tot, fãrã sã se sfiascã de mine. Avea pielea albicioasã. Între timp a început sã vorbeascã, se mai întorcea sã vadã dacã poveºtile lui au efect. Îl cheamã Otto ºi e sas, dar vorbeºte bine româneºte, deºi cu accent. S-a nãscut la þarã, la Michelsberg, Cisnãdioara, în Ardeal, l-au dat la meºter de la 12 ani, mit zwölf – e zidar –, a fãcut armata, ºi-acum, la 26 de ani, a venit sã caute de lucru. Numai într-un oraº mare poþi gãsi ceva chiar ºi iarna, în meseria asta, mi-a zis. A venit cu zugul. La graniþã, la Predeal, zice cã oamenii îºi schimbau hainele, se îmbrãcau cu cele de lux, cumpãrate din Kronstadt, din Budapest sau Wien, ca sã nu plãteascã vama, ºi le puneau în bagaj pe cele purtate.
Chiar ºi el s-a trezit c-o pãlãrie nouã pe cap ºi-a trebuit s-o punã-n geamantan pe aia veche, l-a rugat o cucoanã din compartiment, o luase pentru bãrbatu-sãu. L-au trecut toate apele, fiindcã s-a zvonit, în tren, cã românii din Regat cer Pass. Numai la turci ºi la ruºi se mai cere. Când i-a venit rândul, i-a întins vameºului tot felul de Papiere, ºi vameºul n-a fost mulþumit, i le tot dãdea îndãrãt. Chiar înaintea lui un cãlãtor strãin a fost întors din drum, aºa cã l-a apucat frica. Noroc cu livretul militar, cu ãsta a scãpat, vameºul s-a declarat satisfãcut ºi i-a dat drumul.
A scãpat ca prin urechile acului, a zis Otto, ºi a-nceput sã se ºteargã, privindu-se în oglindã, unde mã vedea ºi pe mine. A admirat apoi die Transsylwanischen Alpen ºi l-au impresionat cât sunt de înalþi ºi de crestaþi, a stat tot timpul cu ochii pe fereastrã, apoi a ieºit chiar pe platformã, în bãtaia vântului ºi nu i-a zis nimeni nimic, asta i-a plãcut, 102
rumänische Ordnung, fiindcã în Imperiu nu s-ar fi permis aºa ceva. I-a mai plãcut ºi gara din Sinaia ºi peronul regal, în schimb Gara de Nord nu i s-a pãrut grozavã, mai ales cã pavajul era destul de stricat, în schimb l-au dat gata die Droschken, elegante, cu vizitii îmbrãcaþi în catifea, cu cãciuli de catifea ºi niºte murgi vânjoºi. În tren a aflat de la un alt sas cã nemþii trag, în Bucureºti, la Wilhelm, un local-hotel în apropiere de bulevardul Elisabeta.
Otto terminase ºtersul, agãþase ºtergarul pe suportul de lângã chiuvetã ºi se îmbrãcase pe jumãtate, cu niºte izmene lungi ºi-o cãmaºã de corp din flanelã. A ajuns du-pã-amiazã în Capitala României, pe înserat, la Wilhelm, a trecut pe-o stradã lungã, dar cam îngustã, Galea Victoriei, apoi a trecut de Palatul Regal, era ca un hotel mare, cât a fost în armatã a vãzut Viena ºi putea sã compare, ºi a ajuns la un bulevard cu luminã electricã ºi tramvaie, a luat-o la dreapta ºi-apoi pe-o strãduþã scurtã de lângã parc.
Wilhelm murise, din pãcate, iar proprietarul actual l-a þinut o noapte, pe sofa, fãrã sã plãteascã, dar nu mai mult.
A ajuns aici, la Frascati, e þinut tot gratis, cu condiþia sã refacã zugrãveala din bucãtãrii ºi dependinþe, la primãvarã.
κi cautã însã de lucru serios, pe la vreo bisericã, fiindcã stã rãu cu banii. Acum a intrat într-un cerc de zugravi ºi zidari, s-a împrietenit cu ei. Apoi m-a luat pe mine la-ntrebãri: cine sunt, câþi ani am, dacã am nevastã ºi copii ºi mamã ºi tatã ºi fraþi. Sunt oameni, ca Otto ãsta, care considerã cã trebuie sã le spui totul despre tine din primul moment ºi nu simt când trebuie sã se opreascã. M-am prefãcut cã dorm. Dupã ce s-a dus în treaba lui, m-am sculat ºi-am încercat sã mã adaptez, ca puii de animale, la viaþã.
Nu mi-e uºor, nimic nu se aflã la locul lui, dar e ca un joc: trebuie sã gãsesc, sã descopãr, sã mã prefac ºi, mai ales, sã tac. Orice vorbã e încãrcatã de primejdii.
103
LUNI 22 DECEMBRIE
Un început
de sãptãmânã greu
1
A mun obraz dolofan, cum nu l-am mai avut din copilãrie. Parcã aº fi cu gura plinã. Nu mi-ar A sta rãu, dacã celãlalt n-ar arãta, în schimb, flã-mând, ba chiar flãmânzind de multã vreme. Deci jumãtate din faþã e îmbuibatã, jumãtate lihnitã. Descoperirea am fãcut-o de cum am deschis ochii. Am simþit boala în mine.
