Rodica era o camaradă a fetelor, şi una din rarele eleve ale pensionatului
"Humpel" care nu făcea cură de slăbit, nu era îndrăgostită de profesorul de filozofie şi nici nu accepta moda leşinului şi a melancoliei cu palori riguroase. Avea o poftă de mîncare statornică: taşca-i era plină de chifle, smochine, migdale, alune, pe care le mînca subt ochii profesorilor pe-nfundate. Olguţa-i spunea că are o privire antropofagă. Şi pe deasupra, Rodica rîdea "ca o şcoală primară". Cînd venea la Olguţa, doamna Deleanu zîmbea din a patra odaie, fiindcă şi de-acolo le auzea rîzînd.
― De ce rîdeţi? le întreba ea binevoitoare, deschizînd uşa.
Şi se încingeau nişte rîsete care excludeau vrîstele care puteau să mai întrebe cauza lor.
Prin tăcerea Iaşului, trapul cailor, urcînd la deal, răsuna clar şi sonor ca subt bolţile unei catedrale devastate.
Doamna Deleanu şi Monica se îndreptară spre poartă.
― Olguţa!... Unde-i Olguţa, Ilie?
Din trăsură se coborîse ― răsturnînd pe stradă o umbră de balon captiv ― Gerş
Herman, cu pălăria coborîtă adînc în noapte ca o ciutură.
― Cu respect şi sărut mîna. Pot să vă dau complimenti di la coani Iorgî şi di la domnişoari.
― Unde-i Olguţa, domnule?
Gerş întinse două scrisori, surîzător.
― Domnişoari a plecat la Bucureşti!
― Nu se poate, domnule! Ilie, unde-i duduia?
― Pui di la gară nu s-o mai întors, sărut mîna, răspunse Ilie deschizînd poarta.
Gerş luă din trăsură, cu precauţii grase, un pachet.
― Coani Iorgî o trimes nişte îngheţaţî... ci-i mai extra, puteţi să mă credeţi. Cu respect.
Întorcîndu-se cu trăsura, doamna Deleanu şi Monica se cbborîră grăbite în vestibul, aprinzînd lumina.
― Ce zici, Monica!
― ...Dă!
― Asta-i pentru tine.
Pe plicul scrisorii adresate doamnei Deleanu, Olguţa scrisese în fugă: " Mîncaţi îngheţata că se topeşte. Nu mi s-a întîmplat nimica."
Doamna Deleanu ridică din umeri.
― Ileana! Ileana! Profira... Profira... du îngheţata în sofragerie şi pofteşte-l pe cuconaşu Puiu dacă nu doarme.
"Dragă mamă,
Nu te alarma. Nu te anunţ că m-am sinucis aruncîndu-mă subt roţile trenului!
«La din contra»: plec la Bucureşti să văd pe Benjaminul familiei. Am să-i puntermometrul, am să-l inspectez dacă-şi pune galoşii cînd plouă, în sfîrşit, într-uncuvînt, am să te înlocuiesc.
Atunci de ce te superi? Cum nu m-aş fi supărat eu dacă plecai mata ― chiar fără să m-anunţi ― aşa nici mata nu trebuie să te superi că pleacă ― anunţîndu-te
― fiica matale supusă (?) şi iubitoare (ţţ),
Olguţa."
― Poftim! Ţie ce-ţi scrie, Monica?
― Mă anunţă că pleacă la Bucureşti şi mă roagă să aranjez luni la şcoală să-i motivez absenţa.
Se priviră ochi în ochi şi zîmbiră.
― Vai, Monica, tare-s proaste mamele! Adică de ce n-am plecat eu?
Monica se roşi violent: dar ea?
"Dragă Monica,
Aceste rînduri palpitante sînt compuse în odaia mea, nu la gară, aşa cum credemama. Nu te-am anunţat, pentru a evita emoţiile din timpul mesei, mai ales tăiereaapetitului.
Plec la Bucureşti.
Asta înseamnă, scumpă Melizandă... Ce să-ţi mai spun! Culcă-te şi dormi ca
«somnoroasele păsărele». Nu neglija să te uiţi în oglindă de cîte ori eşti pesimistă.
