Plutea înfricoşarea unei tăceri fragile, pe care curînd avea s-o sfarme întăia huruială de roţi municipale.
Făcîndu-şi cu degete automate nodul cravatei, Dănuţ se aplecă afară peste marginea ferestrei. Simţea zorii, fără să vadă zarea lor pură, avînd senzaţia de frăgezime pe care-o ai într-o casă cu ziduri străvechi cînd ştii că într-una din încăperile ei o fată se dezbracă încet, iluminînd oglinzile cu proaspăta şi sperioasa
ei nuditate ― rumenindu-le cu focul obrajilor atunci cînd ochii îndrăznesc să
cuprindă trupul gol...
Dar zorii erau departe.
Vedea numai ziduri de case pretutindeni, ziduri subt care horăia somnul orăşănesc, prăbuşit, greoi, umilitoare parodie a morţii.
Dori Medelenii cu ochii, cu nările, cu urechile... Medelenii vacanţelor şi ai copilăriei. Deşteptările cu zvonirea livezii la căpătîi şi zorii la ferestre, ca tufe de pomuşoară coaptă în livadă. Înălţimea de zbor a cerului spre care-ţi vine să fluturi batista. Salturile lungi ale dealurilor gonite de vînătoarea cerească a soarelui...
Două mînuţe, încă jilave de apă, îi acoperiră ochii.
― Unde fuge copilul meu? şopti Adina în urechea lui, îngreuindu-i-o cu cercei de sărutări.
Nu-şi putu stăpîni bătăile inimii. N-o văzuse doar cîteva clipe, şi parcă o regăsea după o despărţire.
Se întoarse, o cuprinse în braţe şi o strînse, despletită şi ruginie. Îi sărută
fruntea, bătaia pleoapelor, gîtul care ispitea dinţii ca miezul alb al perlelor de chilimbar. Şi dezvăluind-o îi privi sînii, cuminte şi-mbunat, fiindcă erau miraţi ca deşteptaţi din somn. Apoi dezmierdă cu palmele rotunjite luminoasele lor curbe, săgetate de două mici reliefuri roze umbrite violet. Ş-apoi, închizînd ochii, alintă
respiraţia ondulată a sînilor, cu pieliţa subţire a încheieturei braţului...
Mîna Adinei îi acoperi ochii aprinşi.
― Cuminte, cuminte... Hai şi-ţi bea şocolata.
Şi luîndu-i mîna de pe ochi, se învălui molatec în lungul halat de baie care-i dădea o ciudată înfăţişare de călugăraş benedictin. Numai părul ardea dens, cum arsese de-a lungul nopţii, ca o torsă pe un întunecat galop în adîncuri.
― Nu, Dănuţ!
― Ba da.
Îi scăpă din mîni. O fugări. O prinse paralizată şi docilă din pricina rîsului. Îi adună părul ascunzîndu-i-l sub halat, o acoperi cu gluga, îngropînd-o cu obraji cu tot, pînă cînd nu mai rămase din ea decît gura, ca un boboc de garoafă, pe care buzele lui Dănuţ îşi pierdură suflarea, lăsîndu-l înflorit în umeda roşeaţă a sîngelui şi zîmbetului.
― Hai, Dănuţ rău, Dănuţ tiran, Dănuţ cu pleoape vinete...
Îşi acoperi cu palma buzele îndurerate. Dar pe deasupra mînii ochii rîdeau.
― Bea-ţi şocolata, Dănuţ.
Vorbea comic şi greu, ca cei cu figura îngheţată. Vorbele păreau prea voluminoase pentru gura ei micşorată, cu colţurile buzelor arse.
Dănuţ se aşeză pe pat, în faţa mesuţei de noapte. Adina veni lîngă el, supraveghindu-l atentă. Ea singură îi pregătise şocolata la flacăra de spirt. Şi, ca întotdeauna, Dănuţ era înduioşat văzînd-o gospodină pentru el ― şi-atît de mică, de fetiţă. Gesturile solicitudinei de mamă ― atît de cunoscute în răsfăţul de-acasă, dar nebăgate în seamă ― căpătau o drăgălaşă noutate cînd erau făcute de Adina pentru el. Odată îi cususe un nasture căzut, cu degetarul pe deget ― abia atunci observase Dănuţ hazul acestei minuscule căşti războinice ― cu mişcări iuţi, suple şi categorice, rupînd aţa cu dinţii, ferindu-se cu demnitate şi dojenindu-l convinsă
de cîte ori cerca să o sărute. Altădată îl badijonase cu iod în gît, iscusită şi severă ca
un hirurg, terorizîndu-l graţios, impunîndu-i apoi, cu sărutări şi încruntări, fularul în jurul gîtului, şi cu jurăminte teribile, respectarea precauţiunilor pe care i le dicta amănunţit. Altădată îi făcuse o pijama, supunîndu-l neîndurată la canonul
"încercatului" repetat, pînă cînd, extenuat, se prefăcuse că pleacă trîntind uşa; întorcîndu-se în vîrful picioarelor, o găsise plîngînd cu suspine copilăreşti, în tactul maşinii de cusut, pedalată energic.
Toate aceste scene deveneau vignette înduioşătoare în amintirile dragostii lui.
― Mîne ce facem, Dănuţ?
― Adică azi!
― Aşa-i!
Bufniră de rîs.
― Tare mai sîntem răi!
Rotindu-şi podul palmei prin părul lui Dănuţ, Adina îi înstrugură capul de bucle.
― Adina, apleacă-te.
― Pentru?
― Bea.
― Îm!
― Bea.
Îi apăsă capul înspre ceaşca lui cu şocolată.
