Urlam atât de tare, încât trebuie să fi auzit întregul cartier.
Dar nu interesa pe nimeni ce se întâmpla noaptea în casa Emirului. Abia după ce încuiară uşa după noi ne dădură
jos cătuşele.
— Dezbrăcarea! ne porunciră ei.
Fireşte că nu am făcut aşa ceva. Atunci îşi scoaseră
pumnalele pe care le purtau la centură. Cu o tăietură de sus în jos, Zeyad mă lăsă fără fustă şi bluză.
— Acum o să vă frecăm pe amândouă, până o să fiţi curate, anunţară ei.
Ne împinseră spre duş. Atunci îmi veni dintr-odată ideea.
— Becul, i-am strigat în kurdă lui Evin. Vezi becul de
—— 128 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
deasupra duşului? O să provoc un scurtcircuit. Aşa ne-am putea omorî.
— De acord?
— De acord! răspunse ea plângând.
Am permis aşadar să fim împinse sub duş. Evin mă ţinea strâns în braţe. Când bărbaţii dădură drumul la apă, mâna îmi ţâşni în sus: am deşurubat becul din dulie. S-a făcut beznă. Am încercat repede să-mi vâr degetele înăuntru.
Însă bărbaţii mă traseră departe de sursa de curent.
Încetează în clipa asta cu tâmpeniile! zbieră Zeyad în timp ce mă ţinea la pământ cu toată greutatea trupului său.
Galib deschise uşa băii, pentru a lăsa lumina de afară să
pătrundă înăuntru. Apa curgea în continuare. Unul dintre paznici aduse o lampă cu gaz şi se îndepărtă din nou, pentru ca şefii lui să-şi poată continua nestingheriţi jocul.
— Curvă împuţită, înjură Zeyad. O să pricepi tu cine e aici ăla mai puternic!
Bărbaţii care erau acum şi ei uzi leoarcă nu se lăsau prostiţi în ceea ce făceau. Mă observam ca de la o mare depărtare, îmi spuneam în tăcere că fata care trecea prin asta arăta doar la fel ca şi mine. Era dublura mea. Eu, adevărata Farida, pluteam deasupra ei şi eram de neatins pentru bărbaţi.
Mă uitam la mine, la cum ne târau pe trepte în sus, în partea privată a casei. Odată ajunşi acolo, ne împinseră
într-o cameră, decorată cu covoare scumpe. În încăpere erau pregătite pentru noi şi haine curate, pe care aveam să
le îmbrăcăm: o rochie roşie pentru Evin şi alta pentru mine, în două nuanţe diferite de albastru. În grabă, ne-am tras hainele pe noi.
Ne-am ghemuit tremurând într-un colţ al camerei – şi speram ca toate astea să fi trecut. Să se fi distrat doar pur şi simplu aşa bărbaţii cu noi?
Însă aceştia ne urmară.
În ziua următoare, când ne-am trezit pe două saltele
—— 129 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
ponosite, trupurile noastre ardeau şi ne dureau. Purtam amândouă hainele din seara precedentă; amestecul de sânge şi spermă era în continuare lipit de ele. Nici nu ne puteam privi în ochi, într-atât de mult ne ruşinam una de alta.
Încăperea în care ne aflam era foarte mică, iar aerul era foarte cald, de-a dreptul sufocant. Nu exista decât o singură fereastră, amplasată la înălţime, care era prevăzută
cu zăbrele duble: în interior era o sârmă cu ochiuri foarte mici, iar în exterior fuseseră montate nişte zăbrele din fier, groase şi foarte solide. Uşa era, de asemenea, bine închisă.
Am început să lovim în ea. Însă când auzirăm că se apropie nişte paşi, ne-a cuprins imediat frica.
Uşa se deschise şi înaintea noastră îşi făcu apariţia un individ din ŞI, înarmat, probabil una dintre gărzile lui Zeyad.
— Ce-i? întrebă el neprietenos.
— Trebuie să mergem la baie, am susţinut noi.
— Bine, veniţi cu mine.
Ne-a condus la toaletă printr-un coridor întunecat.
Voiam să mă uşurez. Însă aproape că era imposibil. Fiindcă
întregul meu abdomen ardea ca focul atunci când am încercat să o fac. Credeam că şi lui Evin îi era la fel. Dar ea nu spunea nimic, plângea doar în tăcere.