— Poţi s-o demonstrezi? întrebară bărboşii.
— Bineînţeles, confirmă el. Am acte de proprietate.
În timp ce Abu Afram clarifica formalităţile cu oamenii SI-ului, ei ne puseră cătuşe şi ne aduseră înapoi în închisoarea noastră.
—— 123 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
— Atunci să ai grijă mai mare pe viitor de ele! îl sfătuiră
ei râzând.
Abia ce am rămas singure cu „stăpânul” nostru, fii cuprins de o criză de nervi şi începu să dea în noi.
— Aşa, deci aveţi impresia că vă puteţi bate joc de mine?
Am auzit eu de voi; sunteţi cu adevărat insuportabile. Dar acum o să ajungeţi într-un loc de unde nu o să mai scăpaţi niciodată!
După ce ne aranjă, îşi scoase telefonul şi formă un număr.
— Omar Zeyad? Salamalecum!
Oamenii îşi adresară câteva formule de politeţe. După
care, Abu Afram trecu la subiect:
— Rămăsese să dau de ştire când am nişte virgine în ofertă.
Evin şi cu mine am schimbat nişte priviri speriate.
— Da, două, optsprezece şi douăzeci şi patru. Puţin cam bătrâne? Ha, ha, ştiu, dar sunt rasate şi pline de temperament. Vă fac o ofertă specială!
Ne aruncă, lui Evin şi mie, nişte priviri furioase.
— Perfect. Pe mai târziu, atunci, în două ore!
Abu Afram închise telefonul.
— O să vă mai fie dor de mine! ne spuse el.
Şi, din păcate, ceea ce avea să urmeze demonstra că
avea dreptate: fiindcă Abu Afram ne vânduse şefului diviziei Bater, din deşertul sirian.
—— 124 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
Capitolul 6
LA „COPOI”
Abu Afram nu ne mai scăpă din ochi. Evin şi cu mine speraserăm că ne va trimite înapoi în încăperea întunericului, în care am rezistat aproape zece zile. Dar el nu mai voia să rişte cu noi.
— Unele ca voi dăunează afacerii: nu ar fi trebuit să vă
cumpăr niciodată, zise el în timp ce stătea în faţa noastră
şi ne păzea, până când aveam să fim preluate.
Încheieturile mâinilor noastre erau prinse în continuare în cătuşe.
— S-a terminat cu toată bunătatea, fii de părere Abu Afram, negustorul de femei. Acum o să vedeţi la ce vă duce încăpăţânarea asta a voastră.
După o vreme, o maşină se opri în faţa casei. Din ea coborâră nişte soldaţi ai SI-ului, libieni, îmbrăcaţi în haine militare. Erau oamenii comandantului Omar Zeyad, cel supranumit şi „Emirul”. După ce rezolvară partea de afaceri cu Abu Afram, ne comandară să urcăm în maşina militară ameninţându-ne cu mitralierele. Ştiam că nu avea niciun sens să ne împotrivim. Totuşi am făcut o ultimă
încercare de a fugi, înainte ca ei să ne târască în vehicul.
Orice era mai bine decât să fim predate celui care le dădea lor ordine. În privinţa asta, eram şi eu şi Evin de acord: mai bine am fi sfârşit împuşcate de unul dintre ei. Dar nu ne-au făcut această favoare.
Bărbaţii ne prinseră fără prea mult efort şi ne legară, cu tot cu cătuşe, pe bancheta din spate. Apoi maşina demară
în trombă prin noaptea neagră ca smoala, lăsând Rakka în urma noastră şi străbătând deşertul întunecat. Aerul de afară ajungea până la noi în spate prin ferestrele pe
—— 125 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
