— A dat greş.
Povesti că încercase, într-adevăr, să-i dea cu sticla în cap. Însă el fusese mai puternic. De bună seamă, se petrecuse atunci când Abu Afram ne dusese în casa medicului. La amintirea acelei nopţi părea să fie distrusă.
— Te-am invidiat mult, Farida, zise ea. Dar eu nu am fost atât de tare ca tine. M-a făcut femeia lui.
— Soţia lui adevărată? Adică ai trecut la islam? am încercat-o eu.
— Doar de faţadă, zise ea. Doar de faţadă.
Lenei i se păreau propriile cuvinte penibile, fiindcă
observase că noi, celelalte, am reacţionat dur.
— E doar o strategie, înţelegeţi? Cândva, când voi găsi o cale, voi fugi de la el.
— Fiecare trebuie să-şi aleagă propriul drum care să i se potrivească, am zis eu pe gânduri – şi privirea mi se opri asupra ferestrei.
Aveam pentru prima dată ocazia să cercetez cu atenţie şi la lumină zăvorul: am constatat că Abu Afram încolăcise în jurul mânerului, care se afla în partea de jos a ferestrei, o bucată de sârmă de oţel. Îndărătul ei erau obloanele mereu ferecate. Probabil că le blocase din exterior.
— Cel mai important este ca niciuna dintre noi să nu renunţe în a-şi găsi drumul spre libertate, i-am spus eu Lenei.
Îmi dădu dreptate. Mai târziu am aflat că ea încercase cândva, într-adevăr, să fugă de la Eleas. Dar a fost prinsă
din nou. Din câte ştiu, este obligată şi azi să stea cu el.
Noi însă am încercat să fugim din casă încă din acea noapte.
— Aţi văzut? le-am întrebat pe Evin şi pe celelalte fete, după plecarea Lenei pe când ne aflam din nou în mijlocul întunericului. Fereastra este închisă doar cu sârmă.
—— 117 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
Celelalte pricepură imediat unde voiam să ajung.
— Vrei să spui că am putea reuşi să o deschidem? Şi ce facem cu obloanele din spatele ei?
— Asta o să o vedem, am zis. Hai să încercăm măcar. În orice caz, improvizaţia pe care a meşterit-o el nu mi se pare foarte rezistentă.
Am pipăit cu mâinile, căutând mânerul şi sârma. Abu Afram părea să îl fi înnodat cumva cu multă dibăcie, fiindcă nu îi puteam găsi capătul. Fără lumină, doar cu mâinile goale, era greu de pipăit. Poate că mă înşelasem şi sistemul lui de siguranţă funcţiona totuşi mai bine decât îmi imaginasem. Însă dintr-odată, degetele mele au descoperit ceva mic şi ascuţit: capătul sârmei! Agitată, am început să merg pe firul ei cu degetele: sârma făcea mai multe bucle. Abu Afram o legase într-adevăr cu foarte multă grijă, însă nu suficient de multă. Cu puţină răbdare şi cu îndemânare, am reuşit să desfac nodul şi să eliberez mânerul.
— Am reuşit! am strigat în şoaptă.
Inima îmi bătea euforic. Tovarăşele mele de închisoare se adunară în jurul meu. În întunericul absolut, am împins fereastra în sus şi am inspirat briza proaspătă a nopţii, care pătrundea prin crăpăturile obloanelor. Era un moment înălţător. Acum nu ne mai despărţea de libertate decât un oblon!
Am pipăit lemnul, care era prins la capătul de jos de un alt mâner de fier şi am încercat să împing şi ruloul în sun Dar acesta nu se mişcă. Am tras cu forţă de el.
— Nu aşa de tare! mă avertiză Evin.
— Dar trebuie să-l deschid cumva, m-am apărat. Ce altceva să fac?
Am tras cu şi mai multă forţă – şi mai tare. Atunci am auzit uşa deschizându-se de afară. Abu Afram aprinse lumina. Ne văzu adunate pe toate înaintea ferestrei. Ne holbam la el, de parcă am fi văzut o fantomă.
— Ce faceţi voi aici, gunoaielor ce sunteţi? urlă el la noi.
—— 118 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
— Am vrut doar puţin aer proaspăt. Ne asfixiem aici, bâigui Evin.
— Chiar crezi că poţi să-ţi baţi joc de mine?
Îi dădu prietenei mele o palmă care răsună în liniştea din cameră. Dar chipul ei rămase impasibil.
— Cu mine nu faci tu din astea, bestie ce eşti! Ai înţeles?
Abu Afram era scos din minţi. Le ameninţă pe toate celelalte fete cu bătaia. Mai înainte avea altceva de făcut.
Îşi luă bormaşina şi începu să baricadeze fereastra după
toate regulile artei, prinzând în dibluri un suport de perete pe care îl legă de mânerul ferestrei cu un lacăt mare.
— Aşa, paiaţelor, zise el furios. Cam asta se poate spune despre aerul proaspăt. Şi atenţie! Dacă mai faceţi treaba asta încă o dată, o să vă vând la cei mai înfiorători indivizi pe care îi ştiu. La cei mai înfiorători!
Nimeni n-a mai spus un cuvânt. Eram cu toatele intimidate de ameninţarea lui. Şi mai ales ne pierduserăm speranţa din nou.
A doua zi au apărut doi bărbaţi în casă. Erau doi clienţi care voiau să cumpere câteva fete. În camera de alături se negocia şi se tocmea furibund.
