— Ei, nu e chiar aşa de important.

Bărbaţii ieşiră. Târgul fu încheiat în faţa containerului nostru. Am tras cu urechea la discuţie.

— Momentan nu arată prea atrăgător, zise Azzad. Dar asta se va schimba când se va însănătoşi din nou.

— Şi atunci de ce nu o ţii pentru tine? întrebă Amjed neîncrezător.

—— 150 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

— Nu-mi pot permite costurile medicale.

— Are nevoie într-adevăr aşa de urgent de îngrijiri?

— Da. Altminteri, nu-şi mai revine.

Azerul părea să se gândească la toate astea.

— Hm… zise el indecis.

— Ascultă, spuse Azzad. Fiindcă suntem prieteni, ţi-o dau pe cincizeci de dolari.

— Serios? întrebă azerul fără să-i vină a crede.

— Dacă îmi promiţi că îi asiguri îngrijirile medicale de care are nevoie, îşi spuse tânărul soldat condiţia.

— În ordine, căzu Amjed de acord.

De după perdea, am văzut cum îşi strânseră mâinile.

Aşadar, mai valoram doar cincizeci de dolari. Soldatul SI-ului îşi rotunjise solda şi-mi făcuse rost de îngrijiri medicale, pe care el însuşi nu şi le putea permite. Măcar atât. Oare să fi încercat un fel de sentiment de responsabilitate faţă de mine?

— Azzad e diferit faţă de ceilalţi, zise Evin, ca şi cum mi-ar fi citit gândurile. Păcat că nu ai putut rămâne la el.

— Ce e aşa de deosebit la el?

— A ajuns la ei printr-o coincidenţă nefericită. Şi acum o regretă. Dar nu mai poate scăpa.

— De unde o ştii?

— Mi-a spus-o chiar el, atunci când m-a trimis Mahmudi să-i curăţ containerul.

De bună seamă că fetele primeau în mod regulat astfel de sarcini de la „stăpânii” lor.

— Zicea că îi pare rău de noi şi că, în realitate, şi el era prizonier în tabără ca şi noi.

— Pfff… am făcut şi nu ştiam ce să mai cred în legătură

cu toate astea.

Era foarte uşor să spui aşa ceva.

— Însă cândva tot trebuie să fi simpatizat cu SI-ul.

Altminteri nu li s-ar fi alăturat.

— El zice că i-ar fi spălat creierul.

În timp ce încă mă mai gândeam la comportamentul lui

—— 151 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

Azzad, Amjed trimise un medic care trebuia să mă

consulte, îl însoţi el însuşi, pentru a supraveghea totul. Ca noul meu „stăpân”, nu voia să rişte să mă lase singură cu un alt bărbat, chiar dacă era medic. Aşa ceva nu făceau oamenii din ŞI. Ei se cunoşteau prea bine, pentru a nu avea încredere unul într-altul la capitolul femei.

Însă medicul nu era, în realitate, un om al SI-ului. Asta o puteai vedea de departe: nu avea nici barbă, nu purta niciun acoperământ oarecare al capului, care să-i ascundă

părul tuns scurt. Chiar şi hainele erau ale unui civil. De aceea îmi plăcu de el. Medicul mă consultă serios, în special spatele, bazinul, picioarele şi rănile de la cap. Evin îi povesti de atacurile mele de epilepsie. El se arătă extrem de îngrijorat.

— E într-o stare foarte proastă, îi zise el lui Amjed.

— Ce înseamnă asta?

— Are nevoie de linişte absolută.

— Şi pentru cât timp?

— Cel puţin pentru următoarele zece zile.

Am văzut cum bărbatul se strâmbă dezamăgit.

— Îi voi pune o perfuzie şi îi voi da ceva împotriva durerii.

Însă azerul nici nu mai asculta; avea un singur lucru în cap.

— Doctore, cât va mai dura până când va putea funcţiona complet? întrebă el nerăbdător.

— Asta n-o pot spune încă. Deocamdată, nu are voie să

se atingă nimeni de ea.

Eram în culmea fericirii în sinea mea. Aşa-ţi trebuie, monstru al plăcerii ce eşti: cei cincizeci de dolari ai tăi i-ai investit cât se poate de prost!

M-am obişnuit repede cu rutina din tabără, chiar dacă