Voi face absolut tot ce îmi va cere. Dacă acest Galib are mimai o fărâmă de omenie, va înţelege că trebuie să stau cu tine.
Însă amândouă ne îndoiam de asta.
— Dacă Zeyad o să mai încerce o dată, mă voi omorî, l-am zis lui Evin.
— N-ai voie să o faci! mă certă ea. Mi-ai promis.
— Dacă nu vei mai fi cu mine, îmi e oricum indiferent.
—— 137 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
— Chiar dacă nu voi mai fi cu tine: nu ai voie să îi dai puterea acestui bărbat. Indiferent ce face. Vom găsi o modalitate de a ieşi de aici. Îţi promit asta.
Însă am rămas fermă pe poziţii.
— Nu mai pot. Te rog să mă înţelegi, am rugat-o. Poate că nu ne vom mai vedea niciodată.
Evin nu spuse nimic. Dar cred că, în sinea ei, mă
înţelegea mai bine decât ar fi vrut să recunoască.
Cândva în mijlocul nopţii, nu ştiu ora exactă, am auzit paşi apropiindu-se de celula noastră. Am tresărit. Ce voiau acum iar de la noi? Lacătul zăngăni şi uşa se deschise.
Galib intră în încăpere însoţit de un gardian al SI-ului. Să
fi venit pentru a o lua pe Evin? Îmi ţineam prietena strâns în braţe. „Nu, nu mi-o luaţi, mi-am zis disperată. După ce mi-aţi luat inocenţa, lăsaţi-mi-o cel puţin pe Evin!”
— Scularea! urlă bărbatul.
În prima clipă nu era clar dacă era vorba numai despre Evin sau despre amândouă. Niciuna din noi nu dădu vreun semn că ar intenţiona să se ridice. Am rămas pe salteaua noastră, iar eu o strângeam şi mai tare în braţe pe Evin.
— Hei, cu tine vorbesc!
Galib făcu un pas spre Evin şi întinse mâna după ea. Am început să urlu, atunci când o trase de lângă mine.
— Evin! plângeam eu.
— Lăsaţi-mă lângă ea! se ruga prietena mea. Farida arc nevoie de ajutorul meu.
Galib râse.
— Mai e cineva care are acum mai multă nevoie de tine.
O trase brutal în direcţia uşii. Eu nu-i dădeam drumul mâinii şi încercam să merg după ei. Însă Galib mă împinse înapoi în încăpere.
— Nu, tu rămâi aici. Emirul va decide ce se va întâmpla cu tine. Şi una pot să ţi-o spun de acum: e foarte furios din cauza ifoselor tale. Deci poţi să te aştepţi la ceva…
— Sora mea mai mică e bolnavă, făcu Evin o nouă
—— 138 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
încercare. Nu vedeţi asta? Nu se poate descurca fără mine.
— Nu spune tâmpenii, fată, strigă Galib la ea.
O prinse pe Evin de braţ şi o trase afară pe coridor, în vreme ce ea se împotrivea şi mai violent.
— Suferă de epilepsie; fără îngrijirea mea, va muri! strigă
prietena mea.
— Nu moare ea aşa repede. Asta am văzut-o deja.
Însoţitorul lui Galib închise uşa în urma celor doi.
— Evin! am strigat şi am început să bat furibund în uşă.
Acum eram singură în celulă. Auzeam cum paşii lor se îndepărtau. Tânguielile lui Evin deveneau din ce în ce mai slabe. Oare unde o duceau?
— Evin! plângeam eu în continuare, când bărbaţii ieşiseră de mult din raza mea auditivă. Evin! Evin!
Mă simţeam mai singură ca niciodată în viaţă. Acum îmi luaseră totul.
Am rămas o vreme nemişcată. Lacrimile îmi curgeau pe chip. Ajunsesem la limita suportabilităţii.