Tăcu. Am observat că disputa noastră îl depăşea. Şi m-am bucurat. Poate că îmi reuşise totuşi să plantez o urmă

de îndoială în creierul lui. Poate că această sămânţă va da cândva roade.

Ceva mai târziu a apărut medicul, care la rândul lui observă, de asemenea, că făcusem treabă bună.

— Arată foarte rău, îi zise lui Azzad, sigur a fost fata asta?

— Da, zise el. Dar nu e normală. E cel puţin la fel de puternică precum un bărbat.

Camarazii lui chicotiră. Azzad le ceru să mă ducă înapoi în container. Despre pedeapsa mea va discuta mai târziu cu liderul taberei. Cu toate acesta, triumfam pe ascuns: cel puţin deocamdată i-am stricat foarte serios bărbatului cheful de prostioare.

Prietenele mele mă celebrară ca pe o eroină, când le-am povestit de luptă.

— Ai făcut foarte bine, Farida, jubilau ele.

Evin mă bătu pe umăr.

— Azzad nu o să mai aibă niciodată curajul să o încerce.

Mă îndoiam că lucrurile stau astfel. Cu toate acestea, i-am dat însă dreptate.

— Trebuie să ne împotrivim mai mult, am zis. Trebuie să

le îngreunăm serios munca. Vedeţi doar că merită.

— Poate că astfel o să-şi piardă în sfârşit pofta de noi, speră Besma, cea mai tânără dintre noi, care avea doar doisprezece ani.

— În orice caz, le vom strica cheful.

Eram toate într-o dispoziţie de zile mari. Rezistenţa mea părea să fi declanşat şi în rândul tovarăşelor mele de detenţie energii nebănuite. În orice caz, cuprinsă de dorinţa de luptă, Besma ne arătă o foarfecă pe care o găsise la curăţarea containerului „stăpânului” ei.

— Data viitoare când va dori să mă aibă, o să-l ucid cu asta, anunţă ea.

—— 174 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

Celelalte făcură ochi mari.

— Chiar ai curajul să o faci? Ai grijă cu asta, zise Reva.

Eu şi Sumeya făcuseră o greşeală uriaşă. Crezuseră că

pot obţine informaţii despre locul în care se află familiile noastre de la oamenii SI-ului. Din acest motiv, le dezvăluiseră numele mamelor şi ale fraţilor lor. Fiindcă

duşmanii noştri erau acum în posesia acestor informaţii, ele erau uşor de manevrat şi se încumetau mai puţin decât celelalte să se revolte împotriva lor.

Dar şi lui Evin îi era frică în ce-o privea pe Besma. La urma urmei, era pe jumătate copil.

— Nu ştiu dacă e o idee atât de bună, o avertiză ea.

Oamenii ăştia sunt foarte puternici, ai idee, nu?

Însă nu îi putu scoate fetei planul din cap.

— Sunt mai puternică decât el, susţinu Besma. O să

vedeţi, o să-l omor.

— Sau el pe tine.

— Asta îmi e indiferent.

Evin şi cu mine ne priveam, fără să mai ştim ce să

spunem: am înţeles că Besma trebuia să o încerce neapărat. Chiar dacă nu va supravieţui, îşi va salva astfel cel puţin sufletul.

— Voi fi foarte mândră de tine, am încurajat-o. Şi sunt absolut convinsă că vei reuşi.

—— 175 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

Capitolul 8

EVADAREA DIN IAD

Când o aduseră pe Besma înapoi în container,

„stăpânul” ei o lăsase aproape lată. Chipul îi era roşu şi umflat; pe spate, pe fund şi pe picioare avea urme sângerânde ale curelei cu care o bătuse. Micuţa mea prietenă plângea. Cu toate acestea, aveam toate motivele să

fiu mândră de ea: Besma încercase într-adevăr să-i străpungă inima bărbatului cu foarfecă, în timp ce el o viola.

— Am făcut-o, murmură ea printre lacrimi, în timp ce noi îi îngrijeam rănile. Aproape că am reuşit.

Am mângâiat-o pe cap şi am consolat-o.

— Sărmana mea, mica mea Besma, am zis. Eşti o eroină.

Melek Taus te va recompensa pentru ceea ce ai îndrăznit să

faci. Eşti o femeie curajoasă.

Fata îşi trase nasul şi zâmbi.

— Voi încerca din nou, zise ea.

— Trebuie mai întâi să te înzdrăveneşti, micuţa mea eroină.