repete întrebarea!

— Da’ cum mă faci, bă, tu pe mine impotent? izbucneşte patronul meu. Da’ cum îţi permiţi?

A înţeles doar cuvântul impotent. L-am supraevaluat, ofensându-l.

— Nu, îi răspund, voiam doar să-ţi spun că m-am răzgândit şi că nici nu duc luna asta până la sfârşit. Salută-i pe toţi, la revedere şi mersi.

Mă îndrept către vestiar cu aerul unuia care l-a făcut knockout pe adversar în ultima rundă, chiar pe când era să

piardă la puncte.

El strigă în urma mea:

— Băi, ratatule! Strânge-ţi boarfele şi du-te-n moaş-ta pe gheaţă!

Un mod elegant şi rafinat de a-mi spune că m-a dat afară.

Ţine de punctul de vedere: dar eu sunt acela care pleacă. Nu 65

- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -

mai suport acest miros de năduşeală, de clor şi de substanţe dezinfectante.

Nu ştiu de ce am făcut-o. Ba da, ştiu. Pentru că voiam s-o fac de o veşnicie. Încă din ziua în care am acceptat acest post. Uneori, necazurile îţi dau o forţă pe care n-ai avut-o niciodată. Când ies pe uşă cu geanta, secretara mă priveşte pentru prima oară cu stimă. Azi sunt eroul ei. Căci eu plec, iar ea rămâne în acea temniţă. Sper ca şi ea, mai devreme sau mai târziu, să izbutească să evadeze.

Mă întorc la maşina mea. E surprinsă să mă vadă

întorcându-mă aşa devreme. Îi zâmbesc şi o duc la spălătorie. Azi trebuie să aibă şi ea parte de o bucurie. În timp ce aştept ca periile rotative să-şi facă treaba, citesc din nou fraza de pe caiet.

Să fiu iertat de Paola.

Nu va fi uşor.

66

- FAUSTO BRIZZI -

— 98

Nu cred în Dumnezeu, în niciun Dumnezeu, din nicio religie. Urăsc religiile. Sunt nu numai inutile, ci şi contra-productive.

O societate evoluată nu poate fi sclava unor vechi superstiţii.

Am fost botezat, am urmat ritualul primei comuniuni şi al confirmării, mai mult dintr-o convenţie, decât dintr-o convingere. Acum câţiva ani m-am şi informat în legătură cu anularea botezului. Am descoperit că nu e greu, e suficient să-ţi fie înregistrată hotărârea în registrul parohiei unde a fost oficiat cel dintâi sacrament. Dacă anulezi botezul, anulezi automat şi toate sacramentele succesive. Dar nu am făcut acest lucru, de lene.

Religia e poate subiectul despre care am avut cele mai multe rezerve. Nu suport riturile, credinţele, fanatismul. Dar, mai cu seamă, nu suport marketingul din jurul religiilor oficiale şi incoerenţa de care suferă. Bunicul meu Michele era un duşman neîndurător al credincioşilor, îi numea „cretini”, şi bănuiesc că mi-a transmis şi mie acest sentiment ostil.

Bunica Alfonsina, în schimb, credea în Dumnezeu şi era o fană dezlănţuită a Sfântului Pavel şi a lui Padre Pio. Era înzestrată cu un incredibil optimism religios. E vina sau meritul ei că mi-am continuat cariera strălucită de credincios până la confirmare. Soţii portari se certau de-a dreptul caraghios pe acest subiect şi-mi cereau să iau o poziţie în favoarea unuia sau altuia dintre ei. Eu zâmbeam şi schimbam subiectul.

Religia nu a avut nicio greutate în viaţa mea. Până astăzi.

Astăzi o credinţă, orice credinţă, chiar şi aparţinând unei religii minore, periferice şi puţin ghinioniste, mi-ar prinde bine. Credinţa îţi ţine de urât. Mai mult decât un labrador.

Dar destinul nu mi-a făcut acest dar. Eu nu cred. Nu sunt ateu, sunt însă agnostic, ceea ce, conform dicţionarului, înseamnă că nu-mi pun întrebări pentru că nu posed 67

- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -

elemente suficiente pentru a da un răspuns logic. E ca şi cum aş încerca să rezolv o ecuaţie cu prea multe necunoscute. Şi prietenul meu Leonardo da Vinci era agnostic, dar la vremea aceea era numit necredincios sau eretic. Îşi ţinea convingerile puţin mai la adăpost, ca să nu aibă de-a face cu nişte neplăcute ruguri publice şi să nu piardă comenzile pentru lucrările cu teme sacre din care trăia. În toate scrierile sale se găsesc cuvinte usturătoare la adresa Bisericii catolice, a sacerdoţilor şi a religiilor în general. Am deci o companie ilustră.

Lorenzo şi Eva merg la şcoală cu regularitate, mai e o lună

şi jumătate până la sfârşitul cursurilor. Şi Paola e foarte ocupată cu orele ei, ca întotdeauna la sfârşit de aprilie, când începe efortul final de care depind promovările sau corijentele.

Încă nu i-am spus că mi-am dat demisia. Nu vorbim prea mult. E o perioadă dificilă, n-are sens să mă ascund după

deget. Cu noi în pat doarme şi un amestec de regrete, ciudă, afecţiune, sâcâială şi stânjeneală. Nu suntem niciodată

singuri. Nu ştiu cu adevărat ce să fac pentru a atinge acest prim, şi deocamdată unic, obiectiv al meu.

68

- FAUSTO BRIZZI -

— 97

E un lucru banal să pierzi meciurile în faţa celor care se situează primii în clasament. Banal şi cât se poate de previzibil. Dar uneori poţi sărbători şi când pierzi. Armata mea Brancaleone astăzi a fost bătută cu 8 la 6 de primii clasaţi, temuţii Real Tufello, o echipă de asasini subacvatici.

Cu două minute înainte de fluierul final era 6 la 6 şi jucam care pe care cu dominatorii indiscutabili ai campionatului.

Cu şapte zile înainte de încheierea acestuia, sunt neînfrânţi şi se îndreaptă fără probleme către promovarea automată în divizia superioară. Noi, în schimb, ne luptăm să ajungem în play-off, miniturneul la care participă echipele clasate între locurile trei şi zece, pentru a avea şansa de a intra în rândul meciurilor cu eliminare directă. Noi suntem pe locul doisprezece, aşadar, mai există încă o oarecare speranţă.

Trebuie să jucăm mereu cum am jucat azi şi să luptăm până

în ultimul minut.

Să luptăm până în ultimul minut. Aşa spunea mereu cel dintâi antrenor al meu, un fost centru înaintaş, un fel de Bud Spencer fără barbă şi cu un caraghios accent meridional de Lucania.

„Băieţi, partida nu s-a terminat până nu s-a terminat.”

Simplu, dar adevărat. Oh, când te despart cinci goluri de adversari şi mai ai doar un minut de joc, doar un miracol mai poate răsturna situaţia. Dar miracolele în sport se întâmplă. În viaţă, niciodată. În ciuda eforturilor promoţionale ale Bisericii catolice şi în ciuda proliferării sfinţilor şi fericiţilor, nu există nici măcar un miracol recunoscut de ştiinţă. Eu voi fi excepţia care întăreşte regula.

Şi vor trebui să mă amintească în manualele de medicină, de religie şi de magie: „Nu există miracole, cu excepţia cazului lui Lucio Battistini, care s-a vindecat de un carcinom hepatocelular cu metastaze la plămâni într-o fază foarte avansată”.

69

- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -

Pe caieţelul lui Zoff şterg propoziţia să fiu iertat de Paola. O