— Prost. Îmi vorbeşte monosilabic.

— Păi, cam meriţi.

— Nu, te rog, nu pune nuiaua pe mine în seara asta. Hai, mulţumesc de consultaţie. Cât vă datorez, domnule doctor?

— Pentru animalele de talie mare costă în general o sută

de euro.

— Boule!

— Cam pe acolo ai fi.

Când ne dondănim, ne întoarcem la clasele primare cât ai zice peşte.

Îmi iau rămas-bun cu o bătaie prietenească pe umăr şi mă

îndrept spre ieşirea din bar. Mă opreşte să-mi pună o întrebare, ştiu că îi stă pe limbă de câteva minute:

— De ce ai zis că dentistele sunt plicticoase la pat? Ai fost cu vreo dentistă? Poate o fi fost plicticoasă doar aia.

— N-am fost niciodată cu vreo dentistă. E o expresie, nu?

„Plicticoasă la pat ca o dentistă.” O spun toţi.

— Care toţi? Eu nu am auzit-o niciodată.

— Toţi cei care au fost vreodată cu vreo dentistă. Toţi!

Ies din bar, lăsându-l cu o îndoială şi cu o notă de plată.

Era evident o glumă. Am fost, cum nu, cu o dentistă, una Carolina, o amazoană focoasă din Piemont, pe care o recomand tuturor ca amantă, dar nu ca stomatolog. Când mă gândesc la acea perioadă îndepărtată, mi se pare viaţa altcuiva, un trecut înmormântat sub un metru cub de nisip.

Mă întorc acasă şi mă joc două ore cu copiii, sub privirea atentă a lui Lupo. E singura terapie care îmi face cu adevărat bine.

73

- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -

— 95

— Am renunţat la serviciu.

Nu văd faţa Paolei, care tocmai face duş, dar mi-o pot imagina foarte bine.

Rămân pe pat în linişte trei minute. După care apare soţia mea în halat în pragul uşii de la baie. E contre-jour, nu-i pot vedea expresia feţii. Dar şi pe aceasta mi-o pot imagina foarte bine.

— Care serviciu?

— Unica remuneraţie, dacă ăsta e subtextul, răspund.

— Cu alte cuvinte, continui să antrenezi gratis şi ai renunţat la salariul de la sală?

— Exact.

— Şi pot să ştiu de ce, când vezi prea bine că abia ne descurcăm să ajungem la următorul 20 ale lunii?

Aş putea ţine o conferinţă despre „psihologia bolnavului”, dar m-aş plictisi singur.

— Am hotărât ca, în această perioadă, să fac numai ce am chef. Mi se pare singura alegere înţeleaptă.

— Înţeleaptă pentru tine.

— Vrei să ne certăm? Atenţie că sunt deja enervat, deci te-aş sfătui să nu mă provoci.

— Cine te provoacă? Mi-ai dat o veste. Punct.

— Nu a fost o decizie premeditată. Mi-a venit aşa.

— Bine, nu te supăra. Azi cum te simţi?

— Mulţumesc de întrebare. Cu excepţia faptului că am o durere constantă în stomac, că respir greu şi că sunt prost dispus, bine, aş zice.

— Vrei să mergem să vorbim cu un alt oncolog?

Ştiam că o să spună asta mai devreme sau mai târziu. Se cheamă „spirală medicală”: când începi să mergi pe la mai mulţi medici care îţi dau diagnostice şi tratamente absolut opuse. Nu mai ai ieşire, ca într-o scară dintr-un tablou de Escher.

74

- FAUSTO BRIZZI -

Aproape toate familiile din lume au experimentat inutilitatea şi umilinţa unei spirale medicale. O horă întreagă

de tratamente care îmbogăţesc clinicile şi duc frumuşel pacientul de mână în lumea de dincolo, dar numai după ce l-au adus în sapă de lemn. N-o să mă las dus de nas. Promit.

— În după-amiaza asta mai fac o tomografie. Apoi decidem, îi spun eu folosind pluralul, pentru a-i da de înţeles că valoarea cuplului nostru e încă fundamentală pentru mine. Paola nu reacţionează. Evident că am rănit-o dincolo de orice aşteptare.

Iau caietul lui Zoff şi scriu din nou cu roşu: Să fiu iertat de Paola.

Două ar fi obiectivele mele principale. Dacă mă fac bine şi Paola nu mă iartă, sunt mort oricum.

75

- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -

— 94

Am primit rezultatele noii tomografii.