- FAUSTO BRIZZI -
Mă aşez la o masă în colţ şi comand un mix grill şi scrumbii prăjite. Sper să nu o întâlnesc pe severa doctoriţă Zanella.
Mă uit împrejur, ca şi cum m-aş teme că sunt urmărit. La celelalte mese, perechi de îndrăgostiţi şi o familie romană, deosebit de numeroasă. Mă simt foarte singur. Acum, dacă
mă gândesc, e prima oară în viaţa mea când merg neînsoţit la un restaurant. Am considerat întotdeauna că mersul la restaurant de unul singur este lucrul cel mai trist din lume.
Confirm.
247
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 28
— Până la urmă, pleci sau nu pleci? mă întreabă
Giannandrea, preferatul meu într-ale stărilor depresive. E ca şi povestea cu melodiile, cu cât suferi mai mult de depresie, cu atât cauţi compania tot a unor suferinzi de depresie.
Ne aflăm în Prăvălia de Taclale şi Massimiliano ne pregăteşte prânzul, un cuşcuş cu legume pe care l-am gustat deja şi e demn de a fi menţionat în ghidul Michelin.
— Nu vreau să plec fără Paola.
— O să vezi că se răzgândeşte, spune Massimiliano tăind mărunt dovleceii.
— Nu cred, din păcate.
— Şi unde ai vrea să mergi? mă întreabă Giannandrea.
Bună întrebare.
— Unicul lucru sigur e că vreau să fac un fel de tur al Italiei.
— Cu bicicleta? e curios Massimiliano.
— Ieri am făcut cam o sută de kilometri cu bicicleta şi sunt aproape mort. Şi mergeam cu 25–30 km la oră, ca un melc pe două roţi. Mă gândeam să pornim cu maşina, sunt atâtea locuri pe care le cunosc şi vreau să le viziteze şi Lorenzo şi Eva. Pe altele nu le-am văzut niciodată şi vreau să
ajung acolo prima oară cu ei. Altele sunt importante pentru povestea mea şi a Paolei. Altele ni le va sugera destinul pe drum.
— Cred că e un program frumos, comentează bucătarul nostru, punând legumele pe foc să se călească. Peste zece minute e gata şi cuşcuşul. Rezistaţi sau vreţi o bruschetta?
Întrebare retorică. Bruschetta.
— Dar mai presus de toate, continui eu, sunt atâtea lucruri despre care vreau să le vorbesc copiilor mei şi soţiei mele. Dorinţa mea cea mai mare este ca ei să-şi amintească
de un tată imprevizibil, amuzant, plin de viaţă şi de idei.
— Cum de ai atâta chef de viaţă? mă întreabă
Giannandrea cu admiraţie.
248
- FAUSTO BRIZZI -
— Când vei fi în pragul morţii, îţi va veni şi ţie.
— Eu am încercat să mă sinucid de trei ori.
Ştiam, îmi vorbise despre asta Massimiliano. Vreau să
ascult însă cuvintele celui în cauză.
— Dar mi se pare că într-un mod nu tocmai eficient, spun eu cu ironie.
— Prima dată a fost ghinion curat. Am legat un furtun de ţeava de eşapament a maşinii mele, l-am băgat pe fereastră
şi m-am închis înăuntru. Am adormit aproape imediat, dar după un minut s-a terminat benzina. Indicatorul era stricat şi eu nu ştiam.
— A doua oară?
— A doua oară am ajuns la spital pentru că înghiţisem o cutie de somnifere.
— Spălătura gastrică?
— Nici măcar. Erau foarte slabe. Am dormit două zile şi, când m-am trezit, mă simţeam mai bine decât înainte.
— A treia oară?
