Corrado ia primul cuvântul. El a fost întotdeauna cel mai rapid în luarea deciziilor.
— E un zbor spre Roma la 10:30. Pilotul e un prieten de-al meu, ne lasă să ne îmbarcăm toţi trei.
Umberto se uită la ceas:
— Avem zece minute să ne facem bagajul, băieţi. Hai să ne mişcăm.
Cel mai dezamăgit e Andy, care nu are deloc chef să se întoarcă în Danemarca la viaţa lui cea ratată.
— Dar ne vom revedea? mă întreabă.
— Sigur că ne vom revedea, îi răspund, ştiind bine că e o minciună.
Apoi îl îmbrăţişez strâns, pentru ultima oară.
244
- FAUSTO BRIZZI -
— 29
Cel mai frumos lucru dintr-o călătorie e întoarcerea acasă.
Deschizi uşa şi simţi acel miros amestecat de mobilă, cărţi şi persoane pe care le iubeşti, e o mireasmă unică. Parfumul casei tale. Uite, mi-a venit în minte un alt autor al unei singure cărţi: Patrick Suskind, autorul unuia dintre cele mai frumoase romane din toate timpurile, Parfumul. Mi-ar plăcea ca azi să fie el cel care să-mi şoptească cele mai potrivite cuvinte când voi aborda cu Paola ideea unei călătorii cu întreaga familie.
— Aţi făcut cel mai scurt interrail din istoria umanităţii, e fraza cu care mă întâmpină când mă găseşte acasă la întoarcerea de la şcoală.
— Eu sunt de vină. Nu-mi mai pica bine.
— Eu ţi-am spus că în starea ta plecarea era un lucru fără
cap.
— Nu, nu, dimpotrivă, din acest punct de vedere mi-a făcut bine, timp de câteva zile m-am gândit la altceva.
— Şi atunci?
— Şi atunci vreau să fac o călătorie.
— Alta? Eşti sigur că eşti bine?
— O călătorie pentru noi patru. Eu, tu, Lorenzo şi Eva.
Plecăm cum se termină şcoala. O vacanţă, ba nu, o aventură.
— Nu am chef de o vacanţă. Şi cu atât mai mult de o aventură, mi-o retează scurt Paola.
— Nu e o vacanţă oarecare.
— Am înţeles ce vrei să spui, dar n-am chef. Pleacă tu cu copiii dacă îţi pică bine. Mergeţi o săptămână la mare sau unde vreţi.
— Mă gândeam la o călătorie on the road.
— E într-adevăr aproape un lucru clasic ca un bolnav de cancer să facă o călătorie un on the road. Ascultă, tratează-te şi încetează să faci lucruri inutile şi dăunătoare.
245
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— Nu e inutil. Vreau să-mi petrec ultimele zile cu copiii. Şi cu tine.
— Asta şi faci.
— Dar aici nu vă văd niciodată, ştii bine asta. Am nevoie să stau cu ei.
— Îţi repet, nu am nimic împotrivă dacă plecaţi o săptămână. Sau chiar două. Eu aici mă simt bine. Nu am starea de spirit necesară, v-aş strica toată excursia.
Paola, Paola, Paola. De ce eşti atât de greu de înduplecat?
Are dreptate Massimiliano, boala mea te-a traumatizat mai mult pe tine decât pe mine.
Aştept ca Suskind să-mi sugereze telepatic nişte argumente suplimentare inteligente, dar poate că scriitorul german e în vacanţă şi se bucură de parfumatele drepturi de autor legate de romanul său. Renunţ. Scot afară din garaj bicicleta şi pornesc să dau o tură. În iPod, de data asta doar cântece melancolice. Cine ştie de ce ascultăm mereu melodii ce reverberează trăirile noastre. În mod cert nu e o idee prea grozavă să asculţi James Blunt când eşti pe punctul de a muri.
Fac un traseu mai lung decât cel obişnuit, mă îndrept spre litoral şi străbat Via Aurelia. Pedalez, pedalez, pedalez. Cu un ritm de cicloturist. Mă încântă panorama. Respir mirosul pinilor, aerul sărat şi gazele de eşapament ale maşinilor care mă depăşesc cu viteza unor rachete. Mă bucur de apusul de soare de pe un promontoriu, de unde zăresc nişte surferi încăpăţânaţi care nu se lasă şi încalecă valuri prea leneşe ca să-i ţină la suprafaţă. Un surfer care se naşte la Roma e ca un maestru al pizzei care se naşte în Bora Bora. Un neadaptat.
La kilometrul 58 îmi epuizez energia şi mă opresc la un mic restaurant deasupra mării. O casă construită chiar pe plajă, care poate găzdui cel mult treizeci de clienţi. La bucătărie sunt câteva doamne mai în vârstă, mătuşa şi bunica tânărului ospătar. Vederea este de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia. Luna străluceşte trufaşă pe suprafaţa mării.
246
