(„Exilat din lume de război și teroare
M-am întors iară în Patria mea dragă.”)
Ah, bavarezii și sentimentalismul lor ieftin. Germania pe care o cunoștea Berg era o țară războinică, agresivă și agitată, o nație belicoasă care căuta mereu să-și extindă granițele pe continentul european sau peste ocean.
Chiar și înainte de Marele Război, Kaiserul aproape că începuse un război cu Roosevelt și cu Statele Unite pentru niște insulițe neînsemnate din Marea Caraibelor, aflate la mii de kilometri de Patrie. Nu că agresiunea ar fi un lucru rău. Cuceririle te umpleau de mândrie. Dar exista și rușinea înfrângerii.
VP - 153
Nach München, in die schöne Isarstadt, Die mich so hoch geehrt seit alters hat.
(„La München, în fermecătorul Isarstadt.
Care m-a cinstit din vremuri străvechi.”)
Sentimentalismul arian era o combinație ciudată de mitologie nordică și brutalitate barbară. Își aveau idealurile lor și își aveau țapii lor ispășitori.
Dar iluziile lor aveau și o logică. Cosmopoliții din Berlin, întovărășiți cu boema artistică, în hainele lor sclipitoare, cu băuturile lor colorate, fumând din portțigaret. Nu le ajungea că beau bere în berării, trebuiau să bea absint în cluburi de noapte. Prusacii care luau mereu Bavaria peste picior…
îmbrăcămintea lor, mâncarea lor și accentul lor pronunțat.
La dracu’ cu toți.
La dracu’ cu evreii.
La dracu’ cu Margot.
Parcă era și el puțin beat.
Du-te acasă, Axel.
Dacă n-o va găsi, se va duce acasă.
Dar ce-i va spune dacă o va găsi?
Cântecele de beție se potoleau pe măsură ce se îndrepta spre sud. Negura se lăsase peste oraș, transformându-l în siluete și umbre. Păși mai adânc în noapte, în cartiere pe cale de dispariție. În colțuri ascunse, oamenii făceau casă bună cu câinii vagabonzi și cu șobolanii. Berg se uita mereu peste umăr.
Dacă nu erau naziștii care spărgeau geamuri, erau vagabonzii care îți furau din buzunare.
Exista mult adevăr în lamentările din berării. Pe vremuri Münchenul fusese orașul sigur și frumos al artiștilor și intelectualilor, giuvaierul din sud al Alpilor. Berg încercă să se gândească la trecut. Când începuse totul, această acaparare, această paranoia? Marele Război aruncase Germania în datorii imense. O mulțime de bani trebuiau plătiți ca daune de război.
Disprețuiții guvernanți ai Republicii de la Weimar, aflați în Berlin, impuseseră taxe uriașe în toată Germania, dar mai ales în Bavaria cea bogată
în resurse. Apoi a urmat îndepărtarea dinastiei Wittelsbacher, urmată de asasinarea lui Kurt Eisner. Cu șase ani în urmă nimeni nu putuse nega dificultățile economice, inflația galopantă. Dar acum lucrurile stăteau mai bine. De ce să fie crima ceva obișnuit și dușmănia acceptată? Bătaia, jefuirea magazinelor evreilor, paradele militare și mesajul lor de ură și răzbunare.
Iar acum, uciderea brutală a doua femei. Când se va opri totul?
Dintr-odată Berg își dădu seama că se afla în fața stabilimentului. Strada era pustie și întunecată. Respiră adânc, apoi intră. Recepționerul era același individ gras și roșu la față care lucra pe timpul zilei. Citea o revistă de VP - 154
criminalistică. Coperta era ilustrată cu imaginea unei blonde cu sâni mari, voluptuoasă, care-și pusese mâinile pe obraji și țipa. Bărbatul își înălță doar puțin privirea pe deasupra paginii.
— Herr Inspektor.
Se întoarse la revista lui.
— Este…
Un simplu dat din cap, cu ochii aplecați peste revistă.
— Singură? întrebă Berg.
Grăsanul ridică privirea, învrednicindu-l pe Berg cu un zâmbet mârșav.
— Nu țin socoteala, Herr Inspektor.
Era prea târziu să se întoarcă fără să pară ridicol… Urcă scările cu nerăbdare și ciocăni la ușă.
Un ciocănit ușor, nu ciocănitul unui ieșit din minți. Berg era mândru de stăpânirea de care dădea dovadă.
Glasul ei se auzi înăbușit.
— Wer ist da?
— Polizei, spuse el pe un ton oficial. Spera să sperie pe oricine s-ar fi aflat cu ea. În loc de aceasta, ușa se deschise imediat și ochii ei zâmbitori îl întâmpinară.
— Ce surpriză plă…
Glasul lui Margot se frânse când îi văzu fața.
