Mulțimea izbucni din nou în ovații.
Sieg Heil!
Volker reuși să rămână calm, deși se vedea că strângea din dinți.
VP - 149
— Din nefericire, Herr Hitler, e greu să deosebim un evreu de un ne-evreu. Și așa va fi în continuare dacă nu vă hotărâți să desenați Steaua lui David pe fruntea lor. Ferească Dumnezeu ca un cetățean cinstit să fie luat drept evreu și bătut.
— Este prețul plătit pentru a scăpa orașul de jigodii.
— Interesant, replică Volker. Poate reușiți să treceți pe la sediul poliției mâine ca să mai discutăm despre asta. Acum s-a făcut târziu. Vă rog personal, ca o favoare față de poliție și față de München, să spuneți adepților dumneavoastră – care-s atât de numeroși – să plece în liniște. Nu ne forțați să luăm măsuri.
Hitler îl privi pe Volker cu un amestec de curiozitate și indignare. Privi încet în jur. Adepți săi erau mulți, dar neînarmați; polițiști erau mai puțini, dar aveau bastoane. Mâine va fi o nouă zi. Făcând această concesie neînsemnată, ar putea să obțină o și mai mare susținere în rândurile poliției.
A avea de partea sa un om atât de respectat precum Volker putea fi foarte, foarte util.
Demagogul se întoarse spre public.
— Ne-am întâlnit azi ca să stăvilim răul care caută să pătrundă peste tot –
evreii avizi, țiganii fără de lege, comuniștii decăzuți, homosexualii libertini, artiștii și scriitorii corupți care caută să distrugă morala, încurajând haosul și depravarea! Totuși, din respect pentru voi – într-un gest mărinimos, își plimbă brațul deasupra mulțimii – cetățeni ai frumosului nostru oraș, și din respect pentru poliție – arătă la peretele din spate – care are tot timpul de-a face cu jigodiile care murdăresc orașul, vă cer să vă retrageți în liniște și pace. Ca să ne putem aduna de câte ori va fi nevoie…
Glasul lui deveni tunător:
— De câte ori va fi nevoie, până ce șobolanii din orașul nostru vor fi nimiciți.
Și mai tare:
— Nu vom fi opriți, nu vom fi domoliți, nu vom pregeta nicio clipă până ce Patria nu va ajunge din nou pe mâini pur germane!
Pocni din călcâie și se îndreptă spre ușă, în timp ce mulțimea se dădea la o parte din drumul lui precum valurile Mării Roșii din calea lui Moise.
Berg simți repulsie față de Hitler, dar și mânie față de superiorul său direct. Cu toate că mersul îi pricinuia durere, își făcu drum prin gloată până
ajunse față în față cu Volker. Văzându-l pe Berg, Kommissarul ridică din sprâncene.
— Mă înșală ochii sau e fața ascunsă a lui Axel Berg?
Berg abia se putu abține.
— Cum ați putut vorbi cu el astfel?
VP - 150
— Nu suntem încă singuri, Herr Inspektor. Ar trebui să păstrăm discreția.
— Tot ce s-a spus aici în seara aceasta e pură invenție. De fapt e o mizerie.
Volker își îngustă ochii.
— Îmi dau seama că te-au lovit rău la cap. Dar data viitoare când mai spui asta în prezența mea, te trimit la închisoare.
— Nu eu trebuie să merg la închisoare. Hitler trebuie să meargă. Nepotul dumneavoastră trebuie să meargă!
— Da, presupun că va trebui să mă ocup de Lothar. Nu se poate ca un huligan să bată un ofițer de poliție. Face impresie proastă.
Îl cuprinse pe Berg cu brațul, dar acesta se scutură. Volker zâmbi.
— Știu că-ți place muntele, Axel. Vremea e perfectă pentru o vacanță în Alpi, pe cheltuiala departamentului nostru, încă se mai poate schia bine.
Berg îi răspunse mârâind:
— Vi se pare că aș fi în stare să schiez, Herr Kommissar?
— Atunci poate faci o plimbare să o vizitezi pe tânăra ta prietenă câtă
vreme mai are permisiunea să locuiască aici. Climatul politic nu e bun pentru ea. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla.
Șocul ce se citi pe fața lui Berg nu poate fi descris în cuvinte. Volker zâmbi și mai larg.
— Se împopoțonează cu un evantai care seamănă foarte mult cu cel găsit la locul unei crime recente. Mă face să mă întreb ce altceva s-a mai șterpelit fără știrea mea.
Berg înghiți în sec și așteptă ca Volker să continue.
— Sau poate m-am înșelat.
Berg deschise gura, apoi o închise, trecând de la năuceală la furie. I-ar fi plăcut să-l trântească pe loc pe superiorul său, i-ar fi plăcut să-și dea demisia urlând de indignare. Dar nu avea nici puterea fizică și nici statutul social necesare pentru a face aceste gesturi.
