— Herr Schoennacht mi-a spus că a fost cu dumneavoastră.

Julia îl privi surprinsă.

— Da, a fost cu mine după ce a venit acasă de la club.

Bărbatul îi spusese că fusese cu soția întreaga seară.

Atâtea minciuni sfruntate. Berg întrebă:

— Și la ce oră a venit?

Observă privirea din ochii Juliei – expresia cuiva care ezită de teamă să nu spună un lucru nepotrivit.

— Nu prea târziu, dar nu sunt prea sigură că-mi amintesc ora exactă. Herr Schoennacht vă va spune mai bine.

— Poate își amintește valetul?

— Helmut? Poate. Când Herr Schoennacht ajunge acasă târziu, Helmut nu e întotdeauna aici să-i pregătească toaleta. Nu contează…

Făcu un gest cu mâna.

VP - 189

— Sunt sigură că Herr Schoennacht e în stare să-și scoată hainele și singur.

Spuse acestea cu o umbră de iritare. Ce-o fi zăcând dincolo de masca de soție devotată?

Ușa se deschise și Rolf Schoennacht intră în încăpere. Privirea lui trecu de la chipul Juliei la cel al lui Berg, apoi din nou la Julia.

— Ești bine, draga mea?

Ea își încleștă mâinile.

— De fapt, cred că sunt puțin amețită.

Rolf spuse:

— Trebuie să plecați. Soția mea e agitată, iar toate aceste întrebări sunt de-a dreptul periculoase pentru sănătatea ei fragilă.

De data aceasta Julia încuviință cu emfază. Obrajii îi deveniseră puțin mai palizi. Soțul ei o ajută să se ridice și o luă de braț. Avea vocea joasă și aspră.

— N-ați prea fost de ajutor, Inspektor.

— Îmi cer scuze pentru deranj, Herr Schoennacht.

— Chiar este cazul să vă scuzați.

— Rolf, nu e nevoie să vă certați.

— Scuză-mă, iubito.

Se uită la Berg.

— Plecați. Servitoarea o să vă conducă.

— Mă descurc și singur, domnule.

— Sunt sigur de asta. În fond sunteți și dumneavoastră un slujbaș.

Zâmbi ironic.

— Toți aveți aceeași mentalitate îngustă.

DOUĂZECI ȘI NOUĂ

Era un simplu dejun cu varză și crenvurști, dar toate erau mai gustoase când se lua masa la soare. Norișori albi pluteau pe cerul albastru, iar aerul era proaspăt și rece. Deoarece era devreme, Berg optase pentru weisswurst, iar cârnatul aluneca singur pe gât. Alesese o bere locală, Kochelbräu, a cărei etichetă îl reprezenta pe Schmied von Kochel, un personaj favorit din basmele bavareze. Berea era servită rece ca gheața și cu un guler consistent.

Clipind în timp ce se uita în sus, orbit de razele puternice, Berg își întoarse privirea înspre colegii lui. Georg mesteca mulțumit înainte; lui Ulrich nu-i era foame, dar hotărâse să bea o bere și se uita la mulțimea de oameni care se perindau prin fața terasei.

VP - 190

— Schoennacht a mințit când a spus că a stat acasă toată noaptea, începu Berg discuția. Soția lui pretinde că a petrecut o parte din seară la un club.

Sigur a avut destul timp s-o ucidă pe Regina Gottlieb și să se aranjeze înainte de a se întoarce acasă. Mai are și niște zgârieturi pe față.

Storf își ridică privirea.

— Recente?

— Superficiale, dar vizibile.

— Cum a explicat existența lor?

— De la bărbierit.

— E posibil, spuse Müller.

Berg spuse:

— Sau ar putea fi urme pe care i le-a lăsat Regina Gottlieb apărându-se.

— Dar de ce s-o omoare?

— Îi urăște pe evrei. Iar Regina pretindea că Frau Schoennacht îi datora bani. Poate că nu voia s-o plătească.

Storf își încrucișă picioarele și se uită la Berg.

— Mă îndoiesc că un om ca Schoennacht și-ar risca reputația ca să ucidă o evreică săracă.