— Poate v-ați înșelat.
Ce lașitate. Se disprețui pentru minciuna spusă.
— Da, recunosc că poate m-am înșelat, spuse Volker. Deci vezi și tu, Axel, nu sunt singurul care umblă după conciliere. În orice caz, Hitler e foarte puternic. Ea e evreică, îți sugerez să profiți de tânăra și drăguța ta târfă câtă
vreme mai umblă pe două picioare.
Berg începu să spună ceva, dar se opri. Pentru ce să facă pe martirul, să-și piardă slujba și siguranța zilei de mâine, să-și pună soția și copiii în pericol dintr-un sentiment de onestitate prost înțeles – sau și mai rău, de dragul acelei fete… a acelei… a acelei târfe?
Uite!
A spus-o!
VP - 151
Margot nu era altceva decât o târfă.
Reuși să zâmbească.
— Sunteți plin de sfaturi bune în seara asta, Kommissar.
— Mă bucur să-ți fiu de folos, Inspektor.
Berg se întoarse și se îndepărtă șchiopătând.
Volker clătină din cap. Sărmanul Axel. Sau mai degrabă sărăcuța Margot.
Ce bătaie va căpăta în seara asta. Ei bine, așa-i trebuie unei evreice ieftine care-și vinde trupul.
În timp ce-și aprindea o țigară, urmări cum cetățenii prezenți ieșeau din berărie în ordine, unul după altul. Dar maniera aceasta conciliantă nu-l va ține în frâu pe unul ca Hitler pentru totdeauna. Monstrul avea o sete de putere care nu putea fi potolită.
Trase adânc aer în piept. Era obosit și se întrebă de ce oare se ținea de un serviciu atât de ingrat, care nu-i aducea nimic în comparație cu afacerile de familie. Probabil deoarece, precum Hitler, avea nevoie de evenimente și nicăieri nu existau mai multe decât în München. Orașul era un butoi cu pulbere printre alte butoaie cu pulbere, iar el era atât de aproape de a ține totul sub control.
Acum tocmai provocase mânia inspectorului-șef din Mordkommission.
Nu era bine. Deoarece, dincolo de faptul că Anton Gross fusese făcut țap ispășitor în modul cel mai convenabil – judecat, declarat vinovat, condamnat și executat în răstimpul unei singure ore – Volker știa că există un criminal în libertate.
DOUĂZECI ȘI PATRU
Ea nu putea fi la fabrică la acea oră. Fie își făcea de cap cu altul, fie stătea acasă cu părinții, făcând pe fata cuminte. Deoarece Berg habar nu avea unde locuia, se hotărî să treacă pe la pensiune, fiind conștient că s-ar putea să
găsească ceva.
Curvă!
Târfă!
Evreică împuțită!
Cară-te înapoi în Polonia!
Cară-te înapoi în Rusia!
Ca și cum n-ar fi știut mereu ce se întâmpla: el era prostul.
Berg își ridică gulerul hainei și-și înfășură fularul în jurul gâtului și peste gură. Mergea încet întrucât mersul îi provoca dureri. Stabilimentul se afla în VP - 152
partea cealaltă a orașului, peste podul Ludwig, lângă Gärtnerplatz în zona Isarvorstadt. Zona era prielnică pentru gângănii, paraziți și tot felul de boli.
În timp ce traversă șchiopătând Isarul, îndreptându-se spre sud-vest către ghetto, avu destul timp să reflecteze. Dar în loc să se calmeze, se înfurie mai tare.
Curva!
Ar trebui să meargă acasă… la cei care-l iubeau… la nevastă și copii. Dar ce îl aștepta acasă? Britta furioasă pentru că plecase din spital. Încă nu dăduse ochii cu ea. O să-l ia peste picior, o să țipe la el, pretinzând că o face din dragoste și devotament.
Dar poate că așa și era. Britta era soția lui de șaisprezece ani. Britta ar trebui să-l intereseze, nu o prostituată lacomă de bani.
Curva o să primească ce merită, se jură Berg. În noaptea asta va primi ce e al ei.
În jurul său era plin de Cămăși Brune care se revărsau în stradă din Kellnerhaus, mărșăluind, cântând fals cântece de beție siropoase și sentimentale despre dragostea pentru o Patrie inexistentă. Nu erau partidul majoritar în München, dar erau cei mai zgomotoși. În loc să meargă în cadență ca la armată, tinerii mergeau clătinându-se, ciocnindu-se unul de altul, învârtindu-se pe străzi. Unele grupuri încercau să distribuie manifeste, dar mai multă hârtie ajungea pe jos decât în mâinile puținilor trecători.
Undeva în apropiere Berg auzi zgomot de sticlă spartă: încă un magazin al vreunui evreu era distrus și jefuit. Dar nu asta îl preocupa pe el acum. În plus, ce-ar fi putut face în starea în care se afla?
Alte cântece însoțite de obscenități, hohote de râs răgușite și râgâieli: huligani care plăteau pentru atâta băut și pentru atâta indulgență, vomând pe stradă. Berg nu reușea să distingă cuvintele mormăite, dar cunoștea cântecul. Dar cine din München nu-l cunoștea?
Durch Krieg und Schrecken aus der Welt verbannt
Kam wieder ich in mein geliebtes Land.
