Continuă să declame despre hoți, despre violatori, despre cei care ucideau fecioare germane chiar pe pământ german. Discursul lui fu întâmpinat cu aplauze și gesturi aprobatoare. Predica unor convertiți. Tonul îi deveni tot mai plin de ură, tot mai strident. Un om roșu la față, cu venele umflate. Care împroșca scuipat în timp ce vorbea. Cu ochii scăpărând scântei în timp ce urla cuvinte de pocăință pentru poporul german, în timp ce declama axiome ale urii. Polițiștii se legănau pe picioare, unii simțindu-se deranjați de zelul exuberant al mulțimii. Dar Berg simți că tot cam atâția se lăsaseră prinși în mrejele retoricii lui Hitler.
Cu fiecare remarcă, gloata devenea tot mai agitată, căutând cu privirea ce geamuri și ce capete să spargă.
Până la urmă Berg îl observă pe Volker ridicându-se de pe scaun și apropiindu-se de podium. Deși Kommissarul era un om deosebit de arogant, credea el oare că-l putea opri pe Hitler în momentul lui de glorie? Berg își simți inima bătând cu putere în piept. Ar fi fost mai înțelept să plece înainte ca scandalul să izbucnească, dar fu cuprins de curiozitate.
Ce va spune Volker?
Ca de obicei, Kommissar Volker era îmbrăcat elegant – costum cu cămașă
albă și cravată lată, roșie. Gulerul și manșetele erau scrobite excesiv, la butonieră străluceau diamante. Fața îi era proaspăt rasă, netedă și îmbujorată, iar ochii erau de un albastru la fel de intens ca și cei ai lui Hitler.
Ce va spune Volker?
La început Hitler nu-l observă pe intrus. Dar când îl observă, ochii îi ieșiră
din orbite de furie și începu să facă spume la gură.
Expresia lui era de oroare și indignare: Cine îndrăznește să mă întrerupă?
Ce va spune Volker?
— Herr Hitler, începu Volker, oricât de interesante sunt comentariile dumneavoastră, se apropie ora închiderii. Foarte curând trebuie să părăsim localul și vă sfătuiesc insistent să dați ordin cetățenilor cinstiți care vă
însoțesc să se poarte cum se cuvine.
Hitler făcu un gest cu brațul în direcția mulțimii.
— Ați venit aici… și mă întrerupeți… să-mi spuneți asta!
Tăcere.
VP - 148
— Nu e treaba mea să spun cetățenilor cinstiți din München cum să se poarte! țipă Hitler. E treaba propriei lor conștiinței Trebuie să țină seama de lucruri mai mărețe decât legile mărunte impuse de oameni slabi care caută
să ne vândă un drept care este prin lege al nostru!
Mulțimea izbucni în urlete de triumf.
Sieg Heil!
— Nu veți opri mișcarea!
Sieg Heil!
— Nu veți opri voința poporului!
Sieg Heil!
Un om mai puțin orgolios ar fi bătut în retragere, dar Volker nu era un astfel de om. Însă era inteligent. Hitler avea mii de adepți înghesuiți în local și mult mai mulți în stradă. Volker avea cam o sută de ofițeri de poliție la dispoziție. Raportul de forțe nu era unul favorabil și Volker, cu toate că era un om al riscului, nu voia să joace cu cărți măsluite.
Era nevoie de diplomație.
— Herr Hitler, spuse cu vocea lui cea mai mieroasă, dumneavoastră
impuneți respect și pe bună dreptate. Trebuie să le spuneți adepților că
legea e mai presus de toate, că o civilizație nu poate exista fără lege și ordine.
— Nu și dacă legea slujește răul!
— Ascultăm cu toții, Herr Hitler. Nu provocați un război al germanilor contra altor germani. Nu ne obligați să facem ceva periculos pentru noi toți, inclusiv pentru dumneavoastră.
— Dacă mă amenințați cu închisoarea, nu mi-e frică!
Mulțimea ovaționa încântată.
Sieg Heil!
Sieg Heil!
Sigur, omului nu-i era frică de închisoare. Nu după felul în care fusese tratat el în închisoare, cu hrană, vin și femei, adepții lui putându-l vizita când voiau. Fuseseră optsprezece luni de cazare și masă gratis.
— Nu vă e teamă de nimic, Herr Hitler, spuse Volker cu blândețe. Toată
lumea știe asta. Aveți un curaj și o rezistență remarcabile. Tot ceea ce vă cer este să le folosiți pentru ca adunarea aceasta de oameni cinstiți să se termine în pace și-n liniște. Nu dorim ca și alți cetățeni ai orașului München să ajungă în spital.
— Evreii nu au ce căuta în spital! țipă Hitler. Locul lor e în cimitir.
