— Bineînțeles că da. În ciuda asigurărilor din partea autorităților, străzile mișună de huligani în căutare de ținte asupra cărora să se repeadă.

— Se exagerează cu privire la dezordine, care se limitează doar la câteva zone și la câteva persoane de o anumită etnie.

— Prostii. După evrei și țigani, Hitler o să umble după alții – comuniști, liberali și profesori liber-cugetători de la universitățile noastre – așa-ziși degenerați.

Vocea lui Johannsen devenise puternică și ascuțită.

— Nu se va mulțumi decât când fiecare cetățean al Germaniei va mărșălui prin Rusia. Știu cum gândesc oamenii ca el. Am fost în armată – ca rezervist.

VP - 198

Am fost în Belgia. Nu sunt străin de dragostea pentru ordine a germanilor.

Dar aceste animale… e dincolo de…

Arătă cu mâna spre creațiile lui Matisse.

— Toată splendoarea asta va deveni doar o relicvă a unor vremuri progresiste trecute.

Discursul împotriva lui Hitler îl lăsă fără suflu. Se prăbuși într-un scaun, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu o batistă pe care o scosese din buzunarul halatului. Cățelușul cel pufos se cuibărise în poala stăpânului, dar Otto își înălță capul îngrijorat. Johannsen începu să-l mângâie absent pe cap.

— Știu și eu… poate sunt prea bătrân pentru orașul acesta.

— Poate că e reacția la descoperirea a doua femei ucise.

Johannsen încuviință cu convingere.

— Herrjemine, a fost un coșmar! Vreau să spun că una era îndeajuns, dar două?

— Îngrozitor, îl compătimi Berg. Poate că e greu să răspundeți la o astfel de întrebare, Herr Johannsen, dar nu vă amintiți nicio asemănare între primul corp pe care l-ați descoperit și cel de-al doilea?

— Nu vă pot ajuta, Inspektor. Tot ce îmi amintesc este că am alergat cu Otto și cu Misty până am dat de un polițist.

— Deci chiar nu vă amintiți cum zăceau corpurile sau…

— Nimic… în orice caz, nu prea multe.

— Spuneți.

— Doar că amândouă, sărmanele, purtau haine scumpe. Cea dintâi avea o rochie vaporoasă cu strasuri. Cea de-a doua purta o rochie din tafta albastră

și dantelă de mătase, încântător material.

Nu-i spunea lui Berg nimic din ceea ce nu știa deja. La ce se așteptase?

Totuși, exista ceva la Johannsen care-l intriga pe Berg. Omul nu era la locul lui, nu se potrivea cu Münchenul, și totuși era aici și găsise două femei ucise.

Dacă ai îndoieli, dă vina pe victimă.

Kolb îi spusese o dată că bărbații cu astfel de convingeri aveau relații conflictuale cu femeile, pe care le urau de moarte. Dar din experiență Berg știa că majoritatea femeilor ucise erau omorâte de bărbați cu care avuseseră

relații intime – soți, logodnici – nicidecum homosexuali. Ce îl intriga la acest om și la apartamentul lui? Trebuia să petreacă mai mult timp în compania lui ca să-și dea seama.

Berg se uită din nou la tablouri.

— Sunteți negustor de artă, Herr Johannsen?

— Sunt un diletant. Obișnuiam să mă consider compozitor. Înainte germanii erau interesați de muzica modernă – Arnold Schoenberg, Alban VP - 199

Berg… Webern, zise oftând. Acum… clătină din cap cu tristețe. Am ajuns să

scriu cântece de cabaret insipide. Cântece de beție. Ho, ho, ho… hi, hi, hi, hi.

Își dădu ochii peste cap.

— Cel puțin se mai câștigă ceva din asta.

— De la cine cumpărați obiectele de artă?

— De ici, de colo.

Bătrânul ridică din umeri.

— Dacă îmi place și e un preț bun, cumpăr. Dacă cineva îl vede și vrea să-l cumpere la un preț bun, sunt mai mult decât bucuros să vând.

— Ați cumpărat vreodată de la Ernest Hanfstaengl?

— Nazistul! Nu i-aș da nici măcar un minut din timpul meu, darămite din banii mei.

— Dar de la Rolf Schoennacht?

— E la fel de rău. În plus, amândoi – Hanfstaengl și Schoennacht – fac afaceri mai ales în America. Numai industriașii imoral de bogați din America își pot permite așa prețuri exorbitante.

— L-ați întâlnit pe vreunul din ei?

— Le-am fost prezentat, spuse pe un ton indiferent. Îmi amintesc că l-am întâlnit pe Hanfstaengl la deschiderea unei galerii la Salonul de Toamnă din Paris. Pe Schoennacht l-am văzut odată cu Ambroise Vollard. Uneori frecventăm aceleași licitații. Dar oare îi cunosc?

Clătină din cap.

— Deloc.

— Aș mai avea câteva întrebări, Herr Johannsen. Sper să nu vă tulbure prea mult.

— Sunt convins că mă vor tulbura.

Se zbârli.

— Ce anume?