Margot înghiți în sec. Berg mai aruncă o privire afară printre șipcile obloanelor. De data aceasta îi observă pe trei dintre băieții lui Hitler, în uniformele lor idioate, hoinărind pe ulița întunecată.
— Sunt niște huligani acolo afară. Poate Volker încearcă să mă omoare.
— Asta-i absurd, Axel. Ești inspectorul lui cel mai bun. Tot timpul îmi spune asta. Îmi spune să te fac fericit.
— Probabil ca să mă inducă în eroare.
— În legătură cu ce?
Răspunsul era evident. Berg se întoarse de la fereastră.
— Să mă inducă în eroare… deoarece… poate că… el e ucigașul!
— Despre ce vorbești?
— Vorbește engleza, s-ar putea să vorbească și rusa. Este cu siguranță
manierat. E înalt. El le-a ucis pe cele două femei. Și știe că sunt aproape de a elucida cazul. Așa că-l trimite pe nepotul lui să facă treaba murdară pentru el.
Se rezemă de perete cu spatele încovoiat de durere.
— Mein Gott, cum de-am putut fi așa prost!
— Axel, dacă Volker ar fi vrut să mori, acum ai fi mort!
— Am fost aproape omorât în bătaie, Margot. Volker caută acum să-și sfârșească treaba.
O privi cu disperare în ochi.
— Există vreo altă ieșire din maghernița asta, în afară de ușa din față?
— Există o ieșire de incendiu…
— Probabil că și-a postat băieții și acolo.
— Axel, vorbești prostii.
Berg o privi în ochi.
— Margot… dacă vin aici… înăuntru?
— Dar ușa e încuiată…
— Nu crezi că trei vlăjgani o pot dărâma dintr-o izbitură?
Margot lăsă cuvintele să-i scape:
— Există o trapă sub pat. Fetele o folosesc în caz de razii.
— Arată-mi-o!
Șuieratul unei sirene de poliție le întrerupse conversația. Berg auzi zgomot de pași pe trotuar. Margot se ridică și se uită pe fereastră.
— Poliția îi urmărește pe huligani pe stradă. Vino să vezi cu ochii tăi.
VP - 158
Berg iscodi cu privirea printre șipcile de la obloane. În lumina slabă a lampadarelor observă doi bărbați în uniformă alergând după tinerii adepți ai lui Hitler.
— N-am destule griji fără să mă sperii și tu? îl certă Margot. Volker are multe defecte, dar nu e tâmpit. De ce să-l ucidă pe omul lui de bază? Bătaia ți-a afectat creierul. Ai nevoie de niște zile de odihnă.
Volker îi spusese același lucru. Or fi fiind cei doi în cârdășie? Era o tâmpenie să fie așa agitat, dar ceva era putred.
Ce-i spusese Volker despre Margot în seara asta? Ceva cum că nu mai e binevenită în oraș. Voia oare Volker să-l avertizeze că relația lui cu evreica îl expunea pericolelor sau încerca Kommissarul să scape de el ca s-o păstreze doar pentru sine?
Iar comentariul lui despre șterpelit… Aflase Volker că furaseră bani din cutia cu valori a Marlenei Druer? Știa Kommissarul tocmai fiindcă el o ucisese? Totuși, Volker nu arăta deloc ca bărbatul din schița de portret. Dar ce dovedea asta? Ulrich avea dreptate: portretul putea fi al oricui.
Berg își simțea corpul sfâșiat de durere. Avea nevoie de timp. Nu-i făcea plăcere să admită, dar Volker avea dreptate. Margot avea dreptate. Britta avea dreptate.
Avea nevoie de o vacanță.
DOUĂZECI ȘI CINCI
Brittei îi plăcuseră întotdeauna munții, fie că schia pe pante, mergea cu bicicleta prin cătunele pitorești, explora vechile castele sau hoinărea pe potecile abrupte în aerul proaspăt. Zâmbi imediat ce se dădu jos din tren pe peronul din Garmisch și se uită în sus, către maiestuoasele creste de granit care se înălțau până la cerul de cristal. Primăvara așternuse o mantie de verdeață peste coline, brazii își înălțau vârfurile spre cer, copacii în floare împrăștiau miresme, brândușele și narcisele își scoteau capetele de sub peticele de zăpadă.
În timp ce sorbea din cidrul fierbinte și foarte aromat, Berg încercă să-și domolească neliniștea, privindu-și familia care schia la Zugspitze. Încercase să nu se mai gândească la muncă în timp ce hoinărise prin minunatele păduri la braț cu fiul său. Traversaseră cărări ascunse și poteci secrete și se plimbaseră prin străvechiul oraș roman Partenkirchen. Stăteau la o pensiune micuță de la marginea orașului. Dimineața se serveau chifle proaspete cu unt, șuncă și cașcaval, cozonac cu mac, precum și cafea sau ceai VP - 159
fierbinte. La cină era friptură de porc felii cu găluște sau cârnați de casă cu varză murată. Noaptea dormeau în plăpumi de puf, pe perne de puf, iar visele erau adesea tot atât de plăcute ca și aerul pe care-l respirau. Dulci reverii… cu excepția coșmarului.
