Lui Kolb i se înroșiră obrajii de stinghereală. Un roșu aprins. Berg nu se gândise până atunci că profesorul Kolb era evreu, dar roșeața puternică din obrajii acestuia îl făcu să-și pună întrebări.
— Nu cred, Kalmer, spuse Berg.
— Dar nici nu știi sigur, nu-i așa, Axel?
— De ce crezi că a fost soțul ei?
— Tu de ce crezi că n-a fost el? Ce treabă ai tu cu asta până la urmă? Chiar îți pasă ce fac animalele astea unul cu altul?
Messersmit vorbi, întrerupând schimbul înfierbântat de replici.
— Careva ar trebui să discute cu Herr Gottlieb din nou. A spus că nevastă-sa se dusese la familia Schoennacht ca să-și ia banii. Frau Schoennacht a insistat însă că Frau Gottlieb n-a ajuns la ea acasă în seara aceea și că nu-i datora evreicei nimic.
— Poate că Frau Gottlieb dorea să împrumute bani și nu voia ca soțul ei să afle, interveni Kalmer. Evreilor le plac banii aproape la fel de mult precum aurul.
Kolb se înroși din nou la față.
— Iar nouă germanilor nu ne plac banii?
— Nu ca evreilor.
— Îmi amintesc de nenumăratele demonstrații din timpul Marii Inflații.
— Trebuia să avem ce mânca! insistă Kalmer.
— Nu evreii au mărit prețurile, spuse Kolb, ci fermierii care nu erau deloc evrei.
— Se poate să rămânem la problema noastră? îi luă la rost Volker.
În încăpere se lăsă tăcerea. În cele din urmă Berg spuse:
— Unde locuiește familia Schoennacht?
— Pe Widenmeyer Strasse.
VP - 169
Mintea lui Berg făcu legătura. Și Anna Gross locuise pe Widenmeyer Strasse.
— Nu e nevoie s-o vizitezi pe Frau Schoennacht, Axel, spuse Kalmer. Am discutat noi cu ea pe larg. Nu știe nimic. A fost îngrozită.
— Sunt sigur că ai dreptate, Rudolf.
Berg zâmbi forțat.
— Totuși, aș vrea să discut cu ea.
Messersmit se încruntă.
— Pentru ce, Berg? Nu ai încredere în capacitățile noastre?
— Sunt sigur că nu-i vorba de așa ceva, interveni Volker. Dar Berg este un misterios și are metodele sale. Fiind șeful Mordkommission, are mai multă
intuiție decât noi când e vorba de chestiile astea oribile. Să-l lăsăm pe el să
se ocupe de treaba asta. Se face târziu. Ce-ar fi să păstrăm tăcerea asupra posibilei legături între Gottlieb și cealaltă victimă, Druer, ja?
— Kommissar, chiar dacă această crimă ajunge în ziare, cui îi pasă de o evreică? interveni Kalmer.
— Bună observație, Rudolf, fu de acord Volker. Dacă se descoperă vreo conexiune, o putem pune pe seama recentelor tulburări de stradă. Tocmai am reușit să-i liniștim pe cetățenii cinstiți din München. N-avem de ce alarma orașul acum când ordinea tocmai a fost restabilită.
Berg comentă:
— Mai ales că am pus moartea Annei Gross pe seama defunctului ei soț
într-un mod așa de convenabil. N-am face impresie bună dacă am da înapoi.
Privirea lui Volker se întunecă de mânie. Se întoarse spre Messersmit și Kalmer.
— Mulțumesc pentru timpul acordat, meine Herren. Puteți pleca.
Cei doi inspectori dezamăgiți nu reacționară imediat, dar nimeni nu mai spuse un cuvânt până ce aceștia nu ieșiră. Apoi Volker își dădu drumul, șuierând furios printre dinți.
— Te apăr în fața lor și tu așa mă răsplătești?
Volker își încleștă pumnii.
— Am sperat că o vacanță o să-ți tempereze cinismul. Văd că m-am înșelat. Încă un comentariu insinuant și te dau afară pentru insubordonare.
