Volker deschise ușa.

— Pleacă!

Ea plecă în grabă. Volker închise ușa și se propti de ea.

— Te-a mai văzut cineva venind aici în afară de sacul de grăsime de la recepție?

— L-ați găsit?

— Nu erau prea multe locuri în care putea fi. Răspunde la întrebare, Axel!

— Nu. Nu cred.

— Foarte bine. Pleacă de aici pe scara de serviciu. Du-te acasă și nu mai ieși în seara asta. Nu-mi place să spun asta, dar nu-mi pot permite să te pierd. Există un ucigaș care încă se mai plimbă în voie. După ce pacostea asta de Austriac se domolește, mă aștept să-l găsești pe monstru.

Volker își îndepărtă o scamă de pe costum.

— Se pare că ești ultimul care se mai poate ocupa de treaba asta.

Lui Berg începu să-i bată inima repede.

— De ce? Ce s-a întâmplat cu Storf și Müller?

— Cu voia lui Dumnezeu, își vor reveni…

— Cât e de grav?

— Müller are piciorul rupt.

Se așternu tăcerea. Berg se așeză pe marginea patului, ocolind cadavrul tânărului aflat la picioarele sale.

— A luat o bătaie bună de la ticăloși. A fost dus la spital.

Berg sări în sus.

— Trebuie să-l văd!

Volker îl apucă de cămașă.

VP - 257

— Nu, Axel, nu se poate. Nu m-ai auzit? Du-te acasă. Poliția învinge, dar bătălia e departe de a se termina. Dacă va fi liniște pe străzi dimineață, ne întâlnim mâine la nouă.

Berg nu-i răspunse.

— La nouă. E clar?

— Foarte.

Încă o dată, Volker evaluă situația.

— Dacă aș fi Inspektor de poliție și aș vedea asta, aș presupune că a avut loc o ceartă pentru târfe.

Zâmbi.

— Femeile sunt moartea speciei umane.

Se aplecă și recuperă cuțitul lui Berg.

— Cred că-l vrei înapoi.

Berg luă cuțitul și-l puse înapoi în bocanc. Volker arătă spre scara de incendiu.

— Te așteaptă nevasta.

— Ce v-a spus Himmler, domnule?

— Poftim?

— La miting, domnule. I-ați dat megafonul. Nu v-a făcut plăcere, dar ați făcut-o. Ce v-a spus?

— Mi-a spus că ar trebui să cooperez cu el, deoarece…

Rânjetul lui Volker era dur și amar.

— … Deoarece într-o bună zi, el va fi cel care-mi va da ordine mie și atunci își va aduce aminte de prieteni, ca și de dușmani.

— Omul are o viziune… chiar dacă e de domeniul iluzoriului.

— Omul e un rahat!

— Cu toate acestea ați consimțit.

Volker se îmbujoră – de stânjeneală pentru slăbiciunea lui și de furie.

— O sută de mii de oameni au participat la miting, Axel. Nu sunt prost – și nu sunt nici îngrijorat. Într-o bună zi, gunoiul ăla o să și-o capete.

Arătă spre fereastră și spre ieșirea de incendiu.

— Pleacă acum, Inspektor.

— Imediat. În câteva minute, de fapt. După ce-mi recapăt suflul.

Volker se încruntă.

— Nu zăbovi prea mult. Britta va fi îngrijorată.

— S-a obișnuit cu asta.