Zgomote puternice se auziră în interiorul pensiunii, făcându-i pe amândoi să tresară. Bocănitul pașilor pe când huliganii urcau scările. Ușile care se deschideau și se trânteau. Țipetele bruște ale târfelor evreice care se ascundeau.

— Sub pat! țipă Margot. Acum!

Berg însă aștepta.

— Repede! porunci Margot. Și nu ieși de acolo indiferent ce auzi. Ai o șansă, Axel. Alege să trăiești!

Cu cuțitul în mână, Berg se trânti pe podea și se băgă sub scândurile negeluite ale patului, așezându-se pe spate exact în momentul în care ușa se deschise cu zgomot.

VP - 251

Margot țipă, în timp ce salteaua se curbă atât de tare încât aproape că-l atinse pe Berg pe burtă. Țipete infernale amestecate cu râsete groase, de bețiv. Mirosul de bere și de secară se răspândi în încăperea strâmtă. Berg auzea ecoul teribil al palmelor peste pielea ei și loviturile grele, zgomotoase, amestecate cu scâncete.

Alte râsete de bețiv, alte lovituri ascuțite.

Cuvintele care îi pătrundeau în creier…

Curvă jidovă.

Înc-o dată și înc-o dată și înc-o dată în timp ce patul sălta în jos și-n sus.

Sus, jos, sus, jos printre rugămințile lui Margot să înceteze, printre bolboroselile ei care implorau mila.

Îți place, nu-i așa…? Curvă jidovă împuțită.

Încă un trosnet.

Alte sunete – mormăieli și gâfâieli și țipete amestecate cu plâns.

Berg își puse degetele în urechi, rugându-se să nu mai audă sunetele –

gemetele oribile și jalnice. Închise ochii. Însă nu putu să nu simtă patul mișcându-se.

Sus și jos, sus și jos, sus și jos.

Sunetele de coșmar ale unui bărbat care ajunge la satisfacție – alte gâfâieli…

Berg își simți sângele fierbând.

Gândește-te la copii. Nu te prosti. Ea va supraviețui.

Încă un trosnet. Tresări puternic, iar picioarele sale loviră rama patului, dar nimeni de deasupra nu păru să observe.

Țipetele lui Margot deveniră niște gemete înăbușite.

Din nou patul începu să se miște.

Berg deschise ochii, dar nu văzu decât stele, albe, arzătoare.

Temperatura corpului începu să-i crească!

Capul îi zvâcnea!

Sus, jos, sus, jos.

Închise ochii și din nou încercă să-și astupe urechile, dar zgomotul era prea puternic pentru a fi înăbușit cu vârfurile degetelor. Începu să transpire puternic. Mirosea neplăcut, dar ce importanță mai avea? Întreaga încăpere duhnea a violență și secreții de mascul… Deși sudoarea i se usca pe piele, se simți umed și rece… îngropat de viu.

Sus, jos, sus, jos, sus, jos.

Gâfâieli și mormăieli, grohăituri… ca de porc.

Gândește-te la familia ta! Gândește-te la copii! Nu merită să mori pentru ea!

Sus, jos, sus, jos, sus, jos.

VP - 252

Gândește-te la copiii tăi, Axel!

Sus, jos, sus, jos, sus, jos.

Gâfâit, grohăit, gâfâit, grohăit.

Dinții i se încleștară, pumnii i se încleștară. Degetele de la mâna dreaptă

apucară ceva tare.

Cuțitul!

Sus, jos.

Gândește-te la copiii tăi.

Dar gândirea logică nu mai avea loc în mintea delirantă. Era ca și cum altcineva îi dicta acțiunile. Fără vreo intenție conștientă, ieșise din ascunzătoare și stătea în picioare, privind cu ochii albaștri surprinși teroarea în deplinătatea ei.

Niște puști. Nu cu mult mai mari decât Joachim, dar merseseră prea departe pentru ca tinerețea lor să-i mai poată salva. Toți trei rămăseseră

încremeniți la apariția lui Berg. Fără urmă de avertisment, un spirit răzbunător se materializase din neant.

Berg îl apucă pe cel mai apropiat de el de părul cânepiu și-i trase capul pe spate până ce gâtul osos i se află bine la vedere. Cu o mână puternică, iute și îndemânatică, Berg îi tăie beregata dintr-o parte în alta, cu precizie de chirurg, apoi îl împinse la o parte. Deoarece lama era ascuțită, tăietura era adâncă și fină. Tânărul își apucă beregata în timp ce se împleticea, bolborosind proteste, cu mâinile înmuiate în propriul sânge. Apoi căzu la podea.

Următorul era un derbedeu cu acnee, cu păr negru, cârlionțat și ochii măriți de groază. Berg îl aruncă de pe Margot, întrezărindu-i penisul firav în semierecție. Îi înfipse cuțitul în adâncitura de la gât, chiar sub mărul lui Adam, apoi răsuci lama până ce simți vertebrele separându-se una de alta.

Îndată capul tânărului căzu pe spate, sângele împroșcând afară ca un izvor roșu, gâtul sâsâind ca un radiator în momentul în care aerul începu să i se scurgă din plămâni. Căzu jos, lângă pat, capul lovindu-i-se de podea și despărțindu-i-se de trup, rostogolindu-se până se lovi de perete.

Când Berg își roti privirea în căutarea celui de-al treilea huligan, constată

că băiatul fugise.