— Ce se mai întâmplă pe acolo? întrebă Müller.
— Am venit cu Kraftrad-ul de la Gärtnerplatz. Se liniștesc lucrurile… cred.
— Slavă Domnului. Mai mult de-o sută de mii de oameni au fost la miting, Axel. Asta înseamnă aproape o cincime din oraș. Am fost depășiți numeric rău de tot… mai ales lângă scenă. Sunt convins că dacă Hitler ar fi știut că va atrage atâta lume, ar fi încercat un alt puci.
— Atunci mai bine că n-a știut.
— Presupun că s-a temut că va fi iar condamnat la închisoare, adăugă
Karen.
VP - 262
Müller spuse:
— Până mâine dimineață totul va fi din nou sub control.
— Pentru câtă vreme? izbucni Karen. De ce trebuie să ne confruntăm cu instabilitatea asta continuă? De ce oare atrage Münchenul atâția descreierați?
— O fi de la Föhn, spuse Berg.
— Nu-i deloc amuzant! Karen își strâmbă fața puhavă.
— Are deja o nevastă cicălitoare, Karen, n-are nevoie de două, o luă la rost Müller.
Când ei i se iviră lacrimile în ochi, Müller își îndulci glasul:
— Gata, gata, dragă. Știi că sunt cam stresat. Te rog nu face scene.
Ea își reținu lacrimile.
— E tineretul din ziua de azi. Nu au respect față de autorități.
— Nu toți tinerii, Karen, replică Berg. Nu copiii tăi și nici ai mei. Băieții ăștia sunt doar niște derbedei… adolescenți proști – agresivi și fără minte.
— Ei ar fi trebuit trimiși la război, nu cei buni la suflet ca Georg. Oameni ca ei ne-au dus în război. Și probabil că oameni ca ei ne vor duce într-un alt război.
— La naiba, Karen, sper că nu! Müller se întoarse spre Berg și spuse: E o social-democrată convinsă.
— Ia te uită! zâmbi Berg.
— Sunt singura din casa noastră.
Karen clătină din cap a dezgust. Berg o bătu ușor pe mână.
— Ce-ar fi să iei o pauză, Karen? Du-te și mănâncă ceva. Am eu grijă de el până te întorci.
— Bună idee, fu de părere și Müller.
— Vreți să scăpați de mine.
— Trebuie să discut ceva cu Georg, explică Berg. S-ar putea să fie cam dur pentru urechile tale.
— Să discuți? Karen era consternată.
— Nu vezi ce-au făcut animalele alea cu el? Nu-l poți lăsa în pace o singură noapte?
— Mă simt bine, insistă Müller. O discuție îmi va lua gândul de la durere.
Du-te și ia puțin aer, scumpa mea. O să te simți mai bine.
A fost nevoie de câteva minute de lingușeală până să o convingă pe Karen.
Berg așteptă să iasă, apoi trase draperia în jurul patului. Oricum dădea doar iluzia de intimitate – o bucată de material subțire nu putea opri scâncetele și văicărelile – dar a fost de-ajuns ca să-i facă să se simtă în largul lor.
— Ce s-a întâmplat cu Ulrich? întrebă Berg în șoaptă.
Müller oftă adânc.
VP - 263
— A fost înjunghiat. Sub braț, mi se pare.
— O, Doamne!
— L-au operat. A pierdut mult sânge.
— Și a ieșit din operație?
